ICCJ. Decizia nr. 2787/2003. Civil. Actiuni conexe evacuare - constatare nulitate absolute titlu de proprietate nr.28492/69 emis de Comisia JUdeteana de Aplicare a Legii 18/1991. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE de CASAŢIE si JUSTIŢIE
Secţia CIVILĂ şi de PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2787Dosar nr. 3219 / 2003
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constata următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâţii G.L., G.G., L.G., P.B., G.P. şi R.M., solicitând obligarea acestora să-i predea terenul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 3879 cu obligarea la plata despăgubirilor reprezentând beneficiul agricol nerealizat în ultimii trei ani.
Acţiunea fost continuată de A.E., moştenitoare a reclamantei decedate în timpul procesului.
Prin acţiune separată, conexată ulterior, pârâtul P.B. a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 28492/69 din 3 iunie 1996 (deţinut de reclamantă) şi rectificarea cărţii funciare în sensul radierii înscrierilor efectuate în baza titlului de proprietate.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 19796 din 6 noiembrie 2001, a respins acţiunea formulată de reclamanta R.E., pentru lipsa calităţii procesuale active, a admis acţiunea formulată de P.B. constatând nulitatea absolută a titlului de proprietate şi a dispus radierea înscrisurilor efectuate în cartea funciară, în scopul restabilirii situaţiei anterioare.
Prin Decizia civilă nr. 529 din 12 aprilie 2002, Tribunalul Timiş a admis apelul declarat de reclamanta A.E., a anulat sentinţa, pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a admis acţiunea formulată de P.B., constatând nulitatea titlului de proprietate şi dispunând revenirea la situaţia anterioară de carte funciară.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 2497 din 15 octombrie 2002, a admis recursul declarat de A.E. împotriva deciziei pronunţate în apel, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul în litigiu, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii privind despăgubirile, a respins acţiunea formulată de P.B.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că acţiunea este întemeiată întrucât este proprietara tabulară a imobilului, iar pârâţii nu opun nici un titlu care să justifice dreptul pretins.
În ce priveşte acţiunea formulată de pârâtul P.B., s-a reţinut că, în cauză, nu a fost stabilit corect cadrul procesual, întrucât nu a fost chemată în judecată Comisia judeţeană Timiş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în calitate de organ emitent al titlului a cărui nulitate se solicită, deficienţă care nu poate fi complinită de instanţă din oficiu.
Împotriva acestor hotărâri, şi în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., la data de 16 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în dezbaterea motivelor recursului în anulare că:
Respingând acţiunea formulată de P.B., pe considerentul arătat, instanţa de recurs a încălcat prevederile art. 312 alin. (4) C. proc. civ., şi cele ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Soluţia pronunţată pe fond de instanţa de recurs este şi vădit netemeinică, întrucât în mod eronat s-a reţinut că reclamanta R.E. împroprietărită N.R. sunt una si aceeaşi persoană, deşi probele, sub acest aspect, sunt echivoce, menţiunile cuprinse în înscrisurile aflate la dosar sunt contradictorii, nu s-a dovedit nici faptul că, în condiţiile în care la momentul împroprietăririi existau două persoane cu vocaţie succesorală, având acelaşi nume, actul emis în temeiul Legii nr. 187/1945 a vizat-o pe reclamantă.
Se solicită, prin recursul în anulare, casarea hotărârilor criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.
În această fază de judecată s-a învederat faptul că, pârâtul G.P. a decedat la data de 14 aprilie 2000, depunâdu-se la dosar certificatul de deces în acest sens.
Recursul în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează:
Acţiunea formulată de P.B. a fost respinsă în considerarea faptului că nu a fost chemată în judecată şi Comisia judeţeană Timiş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Sub acest aspect, instanţa a făcut însă o greşită aplicare a principiului disponibilităţii, întrucât, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., avea obligaţia să pună această chestiune în discuţia părţilor, situaţie în care, evident, acţiunea putea fi precizată în urma, desigur, a unei soluţii de casare cu trimitere spre rejudecare în acest sens, posibilă la acea dată.
Tocmai de aceea, cum în adevăr, necesitatea introducerii în cauză, ca pârâtă, a Consiliului judeţean de aplicare a Legii nr. 18/1991 se impune, sub acest aspect, recursul în anulare este de admis.
Nu mai puţin însă, aceeaşi soluţie se impune şi în raport de împrejurarea că, în toate fazele procesuale, judecata s-a purtat cu o parte decedată, numitul G.P., decedat la 14 aprilie 2000 persoană fără capacitate de exerciţiu, hotărârile date astfel fiind lovite de nulitate.
Aşadar, faţă de cele arătate, recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă, ocazie cu care se vor avea în vedere şi celelalte susţinerii din recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2497 din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează această decizie precum şi Decizia nr. 529 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Timiş, sentinţa civilă nr. 19796 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Timişoara.
Trimite cauza pentru rejudecare în fond Judecătoriei Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5300/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5299/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
---|