ICCJ. Decizia nr. 281/2003. Civil. Litigiu de munca , suspendare executare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 281.
Dosar nr. 3687/2003
Şedinţa publică din 9 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la 28 martie 2002, reclamanţii au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor încasate în perioada 1 ianuarie 2000 la zi cu titlul de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7% din salariul brut şi obligarea de a înceta pe viitor reţinerea acestor sume de la reclamanţi, care au calitatea de procurori şi personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi art. 1 din HG nr. 409/1998, care ar consacra gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate.
Pârâţii au solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii şi au formulat cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti în bugetul căreia sumele de bani încasate de la reclamanţi au fost virate.
Prin sentinţa civilă nr. 402 din 19 aprilie 2002 Tribunalul Maramureş a admis acţiunea, a obligat pe pârâţi să restituie fiecărui reclamant suma ce i-a fost reţinută în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 cu titlu de asigurări sociale de sănătate, indexată cu coeficientul de devalorizare. A fost respins capătul de cerere privind sistarea reţinerilor pentru viitor. A fost disjunsă cererea de chemare în garanţie.
În motivarea soluţiei s-a reţinut în esenţă că potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, coroborat cu art. 5 din HG nr. 409/1998 şi pct. I/1/a şi d din Normele nr. 318/1999, legi speciale, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de asistenţă medicală, medicamente şi proteze gratuite.
Textul legii speciale a fost modificat abia la 30 martie 2001 prin Legea nr. 118/2001 care a prevăzut expres că gratuităţile se acordă numai dacă se face dovada achitării contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate. Acesta a fost şi motivul pentru care acţiunea a fost admisă numai pentru reţinerile operate anterior datei de 30 martie 2001, fiind respins cel de-al doilea capăt de cerere.
Cererea de chemare în garanţie a fost disjunsă pentru incidenţa dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ.
Recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâţi împotriva acestei sentinţe au fost respinse de Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 1467 din 2 iulie 2002.
A motivat instanţa Decizia prin referire la ierarhia actelor normative şi la caracterul special al Legii de organizare judecătorească în raport cu Legea asigurărilor sociale de sănătate.
Împotriva ambelor hotărâri judecătoreşti a declarat în termen legal recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr.92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă faptul că Legea nr. 145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România, precum şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară. Că cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. De altfel, reclamanţii au încheiat contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate OPSNAJ, ale cărui clauze se referă la dispoziţiile Legii nr. 145/1997.
Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în normativele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea, art. 99.
În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 2 ianuarie 1998, acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 87/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii cu domiciliul în ţară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Prin urmare, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitate de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria excepţiilor au fost cuprinse persoanele care nu au sau nu pot dobândit venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele învederate, urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente, proteze în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constatată în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1467 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 402 din 19 aprilie 2002 a Tribunalului Maramureş şi, rejudecând pe fond, respinge acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2816/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2806/2003. Civil. Revendicare - Decret... → |
|---|
