ICCJ. Decizia nr. 2816/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2816
Dosar nr. 2294/2003
Şedinţa publică din 9 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 decembrie 2001 pe rolul tribunalului Harghita, reclamanţii P.Z. şi P.S. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Miercurea – Ciuc, anularea dispoziţiei nr. 702/2001 emisă de pârâtă, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Miercurea Ciuc, înscris în CF nr. 3027 Jigodin cu top 2823 şi CF 3650 cu nr. top 2822, în suprafaţă totală de 4507 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 1433 din 16 octombrie 2002, Tribunalul Harghita a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiei, a stabilit dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului. De asemenea, a stabilit că aceştia au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în sumă de 1.248.551.675 lei, conform expertizei.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa a reţinut că autorul reclamanţilor, P.K., decedat în anul 1993, a cumpărat prin act sub semnătură privată la 11 martie 1952 imobilele de la proprietarul tabular V.P., dar nu a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate, ulterior imobilele fiind preluate de stat prin aplicarea Decretului nr. 218/1960.
Au fost avute în vedere declaraţiile unor martori care au arătat că de la cumpărare terenurile au fost folosite de părinţii reclamanţilor.
A considerat instanţa în concluzie că reclamanţii au calitatea de „persoană îndreptăţită" la restituire, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, dar fiind ocupat de construcţii, reperarea urmează a se face prin echivalent.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de apel Târgu-Mureş, care prin Decizia civilă nr. 15 din 27 februarie 2003 a schimbat-o în tot şi pe fond a respins acţiunea.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că actul depus de reclamanţi nu constituie o probă a dreptului de proprietate al antecesorului lor P.K., ci, nefiind încheiat în formă autentică şi neînscris în cartea funciară, este doar o promisiune de vânzare-cumpărare, act juridic netranslativ de proprietate.
Or, în sistemul de publicitate imobiliară de la locul situării imobilului, consacrat de art. 17 din legea nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi. Pe de altă parte, imobilul revendicat făcând parte din categoria terenurilor agricole, intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamanţii, care au invocat incidenţa art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, în esenţă se susţine că deşi autorul lor nu fusese înscris în cartea funciară, era de notorietate că dobândise terenul pretins, aspect de care şi primăria avea cunoştinţă şi oricum, din 1952 operase uzucapiunea, astfel încât ei au calitate de persoane îndreptăţite.
Pe de altă parte, se susţine că terenul nu are destinaţie agricolă, ci este intravilan de locuit, astfel că intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare Primăria Miercurea Ciuc a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele care se vor expune în cele ce urmează:
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Iar conform art. 4 alin. (2) din lege, de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Reclamanţii sunt moştenitorii lui P.A. şi P.C., în calitate de fii, conform certificatului de moştenitor nr. 486 din 27 septembrie 1994.
Dar autorii lor nu au fost proprietarii imobilului trecut în proprietatea statului, astfel cum corect a reţinut Curtea de apel.
Din extrasul de carte funciară depus la dosar fond rezultă că anterior preluării imobilului de către stat, imobilul a aparţinut lui V.P. în baza cumpărării nr. 964/1932.
Reclamanţii au susţinut că în anul 1952 tatăl lor a cumpărat prin înscris sub semnătură privată de la P.V. 45 ari, conform traducerii aflată la dosar fond.
Bine a observat instanţa de apel că acest înscris nu este translativ de proprietate, nefiind încheiat în formă autentică (cum prevedea Decretul nr. 221/1950, atunci în vigoare), şi în plus, nu a fost înscris în cartea funciară.
Or, potrivit art. 17 din Decretul–lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
Astfel fiind, cum în speţă reclamanţii nu au făcut dovada înscrierii în cartea funciară (condiţie cumulativă cu acordul de voinţă, pentru operarea transferului dreptului de proprietate) corect cererea lor de restituire a fost respinsă, neavând calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că ar fi fost de notorietate dreptul antecesorului lor asupra imobilului nu este pertinentă într-o asemenea cauză, dovada dreptului de proprietate fiind strict reglementată de dispoziţiile legale mai înainte menţionate.
Ca atare, nici invocarea – pentru prima dată în recurs – a dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, nu poate fi analizată în prezentul litigiu, care este faza judiciară ce urmează fazei administrative în care existenţa sau nu a dreptului de proprietate trebuia să fie deja clarificată pentru a atrage aplicarea măsurilor reparatorii a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, prevăzute de Legea nr. 10/2001.
De aceea, nici împrejurarea că imobilul intră sau nu în domeniul de aplicare al acestei legi (cu distincţiile prevăzute de art. 8) nu are rol hotărâtor în speţă, acţiunea reclamanţilor fiind respinsă pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită.
Pentru aceste considerente, văzând că nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat, recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.S., P.L. şi P.Z. împotriva deciziei civile nr. 15 A din 27 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprlie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2814/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 281/2003. Civil. Litigiu de munca , suspendare... → |
---|