ICCJ. Decizia nr. 2814/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2814
Dosar nr. 2292/2003
Şedinţa publică din 9 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 6 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Mureş a fost respinsă ca nefondată acţiunea în revendicare formulată de reclamanta K.J.E. împotriva pârâtelor S.C. E. E.S.A. Târgu Mureş şi A.P.A.P.S.
A fost de asemenea respins, ca prematur formulat, capătul subsidiar de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri băneşti.
Instanţa a reţinut că prin acţiune reclamanta a solicitat:
- să se constate că în calitate de fiică este unica moştenitoare a numiţilor M.V. şi M.E., proprietarii originari ai imobilului (casă de locuit şi teren de 1131 mp situat în Sovata, înscris în CF nr. 2034 Sovata, nr. top 389 – 391), trecut abuziv în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951 ca bun fără stăpân;
- să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect acest imobil, încheiat între pârâte;
- să se dispună retrocedarea în natură a bunului şi intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
În subsidiar aceasta a cerut obligarea pârâtelor în solidar la plata unor despăgubiri echivalente cu valoarea imobilului în litigiu.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate, tribunalul a stabilit că între pârâte nu a avut loc o înstrăinare a imobilului, ci o vânzare-cumpărare a celor 70% dintre acţiunile pe care statul le deţinea în capitalul social al S.C. E. E. S.A. Târgu Mureş, aceasta privatizându-se integral cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie. În consecinţă, nu pot fi primite solicitarea referitoare la nulitatea „înstrăinarii" imobilului şi nici cea vizând restituirea în natură a acestuia, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea sentinţei s-a mai arătat că pentru a-şi valorifica eventuala vocaţie la despăgubiri, reclamanta trebuia să urmeze procedura administrativă prealabilă instituită prin art. 27 şi urm. din acelaşi act normativ, astfel încât solicitarea de măsuri reparatorii, adresată direct instanţei, este prematură.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei, şi prin care aceasta solicită admiterea acţiunii, a fost respins, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 28 din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că:
- instanţele nu au observat că obiectul revendicării îl constituie o casă de locuit, a cărei destinaţie nu a fost niciodată schimbată;
- sentinţa prin care imobilul a fost trecut în patrimoniul statului s-a pronunţat în anul 1961 cu vicii de procedură;
- vânzarea-cumpărarea de acţiuni nu poate conferi pârâtei S.C. E. E. S.A. Târgu Mureş drepturi asupra imobilului.
Pârâta S.C. E. E. S.A. Târgu Mureş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Instanţele au reţinut o situaţie de fapt în concordanţă cu probatoriile administrate şi au interpretat actele şi faptele juridice deduse judecăţii potrivit prevederilor legale aplicabile.
Astfel, s-au stabilit în mod corect cele două elemente esenţiale ale cauzei:
- imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, prin sentinţa civilă nr. 4147/1961 a fostului Tribunal popular al raionului Târgu-Mureş; această hotărâre judecătorească irevocabilă, trecută în puterea lucrului judecat şi producându-şi efectele, nu a fost niciodată desfiinţată;
- imobilul face parte în mod legal din patrimoniul pârâtei S.C. E. E. S.A. Târgu Mureş, societate comercială cu capital integral privat, urmare a unei vânzări-cumpărări de acţiuni perfect legale.
În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului nu este, aşa cum au considerat şi instanţele, juridic posibilă.
Reclamanta a insistat asupra ideii că imobilul constituie o casă de locuit şi nu şi-ar fi schimbat destinaţia (deşi chiar în cuprinsul recursului arată că este folosit pentru birouri), însă acestă împrejurare a fost apreciată la justa ei relevanţă juridică de către ambele instanţe.
În fine, prematuritatea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri a fost corect apreciată. Chiar dacă, paralel cu desfăşurarea procesului, reclamanta a adresat şi o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, ea nu a parcurs etapele şi formalităţile administrative obligatorii în această materie pentru a obţine măsuri reparatorii.
În consecinţă, cum hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta K.J.E. împotriva deciziei civile nr. 28 A din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2818/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2816/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs → |
|---|
