ICCJ. Decizia nr. 292/2003. Civil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 292.
Dosar nr. 407/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată de Tribunalul Neamţ la 8 iunie 2002, reclamanta P.A.M.L.N. a chemat în judecată Consiliul local al comunei Făurei reprezentat de primarul comunei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i acorde măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcţia „locuinţă pentru personal", ridicată din cărămidă şi piatră pe o suprafaţă de 152 mp, cu 4 camere, care a fost situată în punctul numit „Velniţa" din satul Budeşti, comuna Făurei, judeţul Neamţ, în prezent fiind demolată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că bunica sa E.L.G. a deţinut construcţia până în 1949, când în baza Decretului nr. 83/1949 a trecut în proprietatea statului.
Prin notificarea nr. 552 din 19 noiembrie 2001 a solicitat Primăriei Făurei echivalentul pentru construcţia menţionată şi restituirea în natură a terenurilor. Primarul comunei Făurei, prin dispoziţia nr. 226 din 24 mai 2002 a dispus restituirea terenului, dar a omis acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcţia respectivă.
Reclamanta a estimat valoarea materialelor rezultate din construcţie la 1.200 USD sau echivalentul în lei, acceptând să primească în schimbul valorii amintite produse agricole vegetale, obţinute din arendări, fân, alte bunuri valorificabile pe piaţă sau folosite în gospodăriile personale.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 247/c din 27 august 2002, Tribunalul Neamţ a respins acţiunea ca fiind prematur introdusă.
În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 10/2001, se arată în considerentele sentinţei, notificarea pentru despăgubiri băneşti se adresează prefecturii.
După centralizarea notificărilor şi a ofertelor de acordare a despăgubirilor, prefectura va transmite centralizatoarele la Ministerul Finanţelor Publice.
Aşadar, conchide instanţa, pârâtul nu poate fi obligat să acorde măsurile reparatorii solicitate pentru construcţie, asupra acestor măsuri urmează a se decide prin acte ale autorităţilor puterii şi administraţiei publice centrale.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, arătând că primăria trebuia să facă oferta de despăgubire şi să o transmită prefecturii şi atât pârâtul cât şi instanţa au omis să examineze cererea subsidiară de a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent, respectiv produse agricole, forestiere şi altele.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 66 din 23 octombrie 2002, a respins apelul reclamantei ca nefondat, motivând că ea trebuia să adreseze prefectului notificarea pentru acordarea de despăgubiri băneşti, să trimită notificare separată pentru fiecare imobil în parte, una pentru teren şi alta pentru construcţie şi de asemenea se impunea chemarea în judecată a Primăriei Făurei, nu a Consiliului local Făurei, cum a procedat reclamanta.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând ca un prim motiv de casare prevederile art. 304 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la judecarea cauzei, hotărârea este redactată de judecătorul A.C. şi judecătoarea P.E., iar la judecarea în fond au participat judecătorii E.P. şi C.P.
Apoi, susţine recurenta, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată, a apreciat valoarea materialelor rezultate din demolare la 1.200 USD sau echivalentul în lei, înţelegând să primească în schimbul acestei valori produse agricole vegetale obţinute din arendări de terenuri efectuate de primărie, lemn pentru construcţii sau pentru foc şi alte bunuri valorificabile.
În raport de această solicitare, instanţa a reţinut greşit că recurenta ar fi solicitat despăgubiri băneşti, pentru care notificare trebuia trimisă prefecturii.
Recurenta mai susţine motivul de casare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de apel a făcut referire la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deşi în cauză erau aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din aceeaşi lege, iar consiliile locale au calitate procesuală pasivă în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public sau privat al comunei.
Recursul reclamantei este fondat pentru motivele ce urmează a se expune.
În notificarea trimisă Primăriei comunei Făurei recurenta a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent menţionate la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru construcţia ce a aparţinut bunicii sale, „locuinţă pentru muncitori", în prezent demolată.
Art. 1 alin. (2) din legea amintită prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordarea de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti.
Reclamanta a precizat ulterior că „înţelege să primească în schimbul valorii amintite (1.200 USD) produse agricole vegetale, lemne de construcţii sau de foc, fân sau alte bunuri valorificabile pe piaţă sau folositoare în gospodăriile personale".
Primăriei comunei Făurei nu a luat în examinare cererea recurentei, nu a făcut o evaluare a construcţiei demolate şi nu a emis dispoziţia pretinsă de lege, în care fie să accepte propunerea recurentei de acordare a produselor agricole sau lemnoase indicând cantitatea şi data predării lor, fie să respingă motivat cererea recurentei. În acest din urmă caz, faţă de cererea subsidiară a recurentei de a i se acorda despăgubiri băneşti, primăria urma să transmită prefecturii dispoziţia privind oferta de acordare a despăgubirilor băneşti, dispoziţia cuprinzând în mod obligatoriu valoarea estimativă a imobilului conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât intimata nu a procedat în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001, neîndeplinind obligaţiile ce îi reveneau, mai sus evidenţiate, urmează a admite recursul reclamantei, a casa Decizia pronunţată în apel şi a trimite cauza Curţii de Apel Bacău pentru rejudecarea cauzei.
În legătură cu primul motiv de recurs invocat de reclamantă, prevăzut în art. 304 pct. 2 C. proc. civ., privind darea hotărârii de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pricinii, se constată netemeinicia criticii recurentei.
În primă instanţă, sentinţa a fost pronunţată de judecătorul care a şi soluţionat cauza, iar în apel pricina a fost judecată şi Decizia a fost dată de cele două judecătoare menţionate în hotărâre. Faptul că în partea finală a deciziei, după semnăturile membrilor completului de judecată, apare menţiunea numelui şi prenumelui judecătorului care a redactat sentinţa, a creat impresia recurentei că şi acesta ar fi participat la judecarea cauzei în apel, ceea ce evident, este inexact.
Celelalte critici formulate de recurentă vor fi luate în examinare cu prilejul rejudecării cauzei în instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.A.M.L.N. împotriva deciziei nr. 66 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2003. Civil. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 2908/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
