ICCJ. Decizia nr. 296/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 296.
Dosar nr. 617/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 februarie 2002 la Tribunalul Municipiului Bucureşti A.S.M.L. a chemat în judecată S.C.F. C. şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, pentru ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună: constatarea nulităţii absolute a actului de naţionalizare a Farmaciei „Panduri Sebastian Armăşescu", naţionalizarea făcându-se fără titlu valabil şi obligarea pârâţilor de a plăti despăgubiri, în conformitate cu valoarea inventarului alcătuit cu ocazia efectuării naţionalizării la data de 2 aprilie 1949.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, care a fost proprietarul şi dirigintele farmaciei în litigiu nu a primit despăgubiri ca urmare a naţionalizării, fiind încălcate astfel prevederile art. 11 din Decretul nr. 134/1949 şi ca urmare transferul dreptului de proprietate asupra Farmaciei Panduri nu a operat în mod valabil, statul neexecutându-şi contraprestaţia, aceea de a despăgubi pe proprietarul naţionalizat. Se solicită ca pentru acest motiv în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 11 din Decretul nr. 134/1949 să se constate nulitatea absolută a actului de naţionalizare a farmaciei, naţionalizarea făcându-se fără titlu valabil, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 pct. a şi h din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 673 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a fost respins ca inadmisibil primul capăt de cerere şi ca prescrisă cererea de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea vizând constatarea nulităţii absolute a Decretului nr. 134/1949 nu poate fi primită, singura sancţiune ce ar putea fi aplicabilă pe cale judecătorească fiind neconstituţionalitatea.
Cu privire la cererea de despăgubiri, au fost avute în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fiind depăşit termenul de 3 ani.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 403 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
S-a avut în vedere, de asemenea, că neplata despăgubirilor prevăzute de art. 11 din Decretul 134/1949 nu p oate conduce la nelegalitatea titlului statului de preluare a farmaciei, iar un alt motiv de nevalabilitate a titlului statului nu s-a invocat. Şi pentru a nu se înrăutăţi situaţia apelantului în propria cale de atac, a fost menţinută soluţia de respingere ca inadmisibil a primului capăt de cerere.
În legătură cu cererea de despăgubiri, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a făcut aplicaţia art. 25 alin. (1) din Decretul 167/1958 de la a cărui intrare în vigoare începe să curgă un nou termen de prescripţie, în cazul prescripţiilor neîmplinite.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recursul de faţă, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, „atribuind valoare legală unui text de lege abrogat". Se susţine că deşi Decretul 167/1958 nu a fost abrogat expres, acest act normativ nu mai poate fi considerat „activ", ieşind din vigoare la data adoptării Constituţiei din 1991, deoarece contravine acesteia.
Cel de al doilea motiv de recurs vizează neexaminarea de către instanţa de apel a prevederilor aplicabile în speţă, cuprinse în Legea nr. 10 şi 213/1998, susţinându-se că în mod greşit instanţele au reţinut că s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de preluare prin naţionalizare a farmaciei, în loc să se verifice dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că atât acţiunea, cât şi concluziile scrise depuse în toate fazele procesului precum şi cererea de apel şi recurs cuprind susţineri ale reclamantului, din care nu rezultă că a solicitat constatarea preluării fără titlu valabil a farmaciei, ci dimpotrivă că a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de naţionalizare, acesta fiind obiectul cererii, urmat de motivarea că naţionalizarea s-a făcut fără titlu valabil.
Dar, obiectul principal al investirii instanţei este acţiunea în despăgubiri, ca urmare a preluării inventarului farmaciei, ce a aparţinut tatălui reclamantului, după naţionalizare. De reţinut, că în speţă nu se revendică imobilul, localul farmaciei, pentru că acesta a fost închiriat, ci se solicită despăgubiri pentru inventarul farmaciei, preluat în anul 1949, cum ar fi: veselă, aparatura, ustensile, medicamente, substanţe şi droguri, materiale sanitare, articole de drogherie, descrise în anexele 1 – 9 la procesul verbal de predare-preluare din 2 aprilie 1949. Este vorba deci de plata despăgubirilor derivând din preluarea unor bunuri mobile, acţiune supusă cu evidenţă termenului general de prescripţie, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare, ce nu a fost abrogat pe nici o cale.
În raport de obiectul cererii, se constată că nu sunt incidente în speţă prevederile Legii nr. 10/2001 invocată de reclamant, lege care astfel cum este definită şi prin titlul său are în vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Ori, aşa cum s-a arătat, autorul reclamantului nu a fost deposedat de imobile, astfel că cererea formulată nu poate fi fundamentată pe prevederile acestei legi.
Tot astfel, nu sunt incidente în speţă nici prevederile Legii nr. 213/1998, ce se referă la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ceea ce nu este cazul în speţă.
Aşa fiind, rezultă că recursul de faţă nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, fiind legală şi temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul A.S.M.L. împotriva deciziei nr. 403 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2960/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 296/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
