ICCJ. Decizia nr. 2965/2003. Civil. încheiere suspendare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2965
Dosar nr. 6063/2003
Şedinţa publică din 22 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Judecătoria Braşov, prin încheierea dată la 29 septembrie 2003, în dosarul nr. 4836/2003, a suspendat judecata acţiunii formulate de reclamanta F.A., în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., reţinând că dezlegarea pricinii atârnă de existenţa dreptului de proprietate care face obiectul dosarului nr. 17/2001 şi de soluţia ce se va pronunţa în acel dosar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta F.A., care o critică susţinând că prin suspendarea judecăţii s-a adus o gravă atingere dreptului său de proprietate, deoarece pe perioada suspendării pârâţii ocupă locuinţa în mod ilegal şi nu plătesc chirie.
Arată recurenta, că s-a dispus suspendarea judecăţii, motivat de faptul că pe rolul instanţei se află un alt proces, dar acţiunea care face obiectul dosarului nr. 17/2001, este fără obiect, deoarece succesiunea defunctului S.C.(tatăl său) a fost dezbătută. Suspendarea judecăţii, în temeiul art. 244 C. proc. civ., este facultativă, iar în celălalt proces se încearcă obţinerea unei hotărâri prin care să se constate un lucru inadmisibil, pentru că moştenirea nu este vacantă. De aceea, acţiunea formulată de Statul Român a rămas fără obiect, statul nu justifică vreun interes, iar pârâţii urmăresc să tergiverseze eliberarea imobilului ocupat abuziv.
Referitor la dreptul său de proprietate, recurenta susţine că a făcut dovada existenţei lui cu extrasul de carte funciară şi că deşi este îndreptăţită să exercite folosinţa, dispoziţia şi posesia asupra bunului, este lipsită de posesie şi folosinţă, datorită deţinerii lui de către pârâţi.
Recursul este nefondat.
Deşi recurenta nu invocă vreun motiv de recurs, criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar se constată că acest text nu este incident în cauză, deoarece, raportat la actele depuse la dosar, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile înscrise în art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Textul prevede că instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
Suspendarea judecăţii, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., este facultativă, însă atunci când există dovezi că se poartă o altă judecată care priveşte existenţa unor chestiuni prejudiciabile a căror soluţionare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării procesului, se justifică cererea de suspendare.
Or, în cauză, există asemenea dovezi.
Reclamanta-recurentă a învestit instanţa cu o cerere care are ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul situat în Sibiu, susţinând că a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului prin succesiune, iar pentru dovedirea dreptului său a depus la dosar extrasul de carte funciară nr.18446 din 14 octombrie 2002, în care, la rubrica înscrieri privitoare la proprietate este menţiunea moştenire 9527/2002 şi certificatul de moştenitor nr. 16 din 19 septembrie 2002.
Succesiunea este, conform art. 644 C. civ., un mod de dobândire a proprietăţii, însă în procesul care face obiectul dosarului nr. 17/2001 se contestă dreptul recurentei. Reclamanta din acel proces, Administraţia Finanţelor Publice, susţine că succesiunea defunctului S.C. s-a deschis în anul 1981, că recurenta nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege şi că moştenirea fiind vacantă, bunurile au trecut în proprietatea statului.
Deoarece existenţa dreptului de proprietate al reclamantei-recurente asupra imobilului din care se cere evacuarea pârâtului, face obiectul judecăţii în dosarul nr. 17/2001, rezultă că dezlegarea pricinii depinde de soluţia ce se va pronunţa în acel proces.
Recurenta susţine că prin acţiunea care face obiectul dosarului nr. 17/2001, se urmăreşte constatarea unui lucru inadmisibil, că Statul Român nu justifică interes şi că acţiunea din acel proces este fără obiect, însă, raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în această cauza instanţa nu putea să se pronunţe asupra cererilor formulate în dosarul nr. 17/2001.
Prin urmare, constatându-se că încheierea atacată este legală, se va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de F.A., împotriva încheierii din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2967/2003. Civil. Contestatie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2957/2003. Civil. Anulare ordin prefect.... → |
---|