ICCJ. Decizia nr. 2964/2003. Civil. Iesire indiviziune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2964
Dosar nr. 4396/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 327 din 6 martie 2003 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de V.A.I. şi V.L. în contradictoriu cu pârâţii V.E., V.N., V.M., I.I., B.G. şi C.C. şi intervenientul în interes propriu I.A., constatîndu-se că părţile au următoarele cote indivize din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mamaia, Constanţa, careul 38 compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 633,60 mp şi anume: cota de 103/360 – V.A.I. şi V.L., cota de 12/360 – V.E., 12/360 – V.M., 12/360 – V.N., 105/360, B.G., 20/360 – C.C. şi 96/360 – I.A. S-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului menţionat prin atribuirea lui către reclamanţi.
S-a constatat că în întregime creanţa în valoare de 1.030.732.686 lei, reprezentând îmbunătăţirile aduse imobilului de S.R.I. a fost plătită de reclamanţi. Aceştia au fost obligaţi la plata sultelor menţionate în dispozitiv. În final s-a dispus ca după rămânerea irevocabilă a sentinţei, să se facă comunicarea acesteia către Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 797 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă, toate părţile cu excepţia intervenientului I.A., care a cumpărat cota indiviză din dreptul de proprietate al moştenitoarei I.I.M. au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ce a aparţinut autorului lor comun R.V. Cotele succesorale au fost reţinute în raport de certificatele de moştenitor, necontestate în cauză. Ieşirea din indiviziune prin atribuire în sensul arătat, s-a dispus avându-se în vedere că vila a fost construită să funcţioneze ca o singură unitate locativă, că lotizarea în natură a construcţiei nu asigură posibilitatea constituirii unor unităţi locative distincte, funcţionale, cu intrări unice şi separate şi totodată s-ar menţine indiviziunea forţată asupra unor părţi comune ale construcţiei şi asupra utilităţilor.
De aceea, în temeiul art. 741 alin. (2) C. civ. s-a apreciat ca preferabilă varianta atribuirii întregului imobil şi desocotirea părţilor prin plata sultelor corespunzătoare.
Apelurile declarate de reclamanţi şi intervenienţi împotriva acestei hotărâri, au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 77 din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
S-a avut în vedere în esenţă că atribuirea imobilului reclamanţilor îşi găseşte fundamentarea în dispoziţiile art. 6739 C. proc. civ. şi că intervenientul care a cerut partajarea în natură a imobilului are domiciliu în străinătate şi nu deţine cota majoritară din dreptul de proprietare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul de faţă intervenientul I.A., solicitând admiterea sa în temeiul art. 304 pct. 6, 7, şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că expertiza nu a ţinut cont de faptul că vila este prevăzută cu acces stradal, că are mai multe intrări, astfel că există posibilitatea partajării ei în natură, acest motiv încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este criticată hotărârea, pentru că instanţa nu a admis o cercetare la faţa locului, cât şi o altă expertiză, din punct de vedere al valorii imobilului, care a fost subevaluat - motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 6 şi 10 C. proc. civ.
În sfârşit este invocat ca motiv de recurs şi neadmiterea cererii de refacere a expertizei şi efectuării unei cercetări la faţa locului, asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
În primul rând se constată că invocarea în sprijinul recursului a prevederilor art. 304 pct. 6 şi 7 este eronată, fiind străină pricinii şi în dezacord total cu motivarea în fapt a recursului.
Astfel, în speţă, în raport de motivele de recurs nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. ce vizează expres situaţia în care se poate cere modificarea unei hotărâri dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea art. 304 pct. 7 nu este aplicabil în recursul de faţă pentru că acest text vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; ori criticile aduse hotărârii nu se încadrează în acest text.
De aceea se reţine că recursul de faţă, ce cuprinde practic două motive poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Cererea vizând nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu este de primit pentru că în speţă a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate, s-a admis completarea acesteia în raport de obiecţiunile intervenientului-recurent, fiind examinat şi coraportul de expertiză întocmit de consilierul părţii V.I., care nefiind de specialitate, face propuneri de partajare pornind de la false premize, înlăturate de probe de necontestat - titlul de dobândire a imobilului.
Aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri din data de 20 februarie 2003 instanţa s-a pronunţat asupra cererii de refacere a expertizei, cerută numai pentru completa edificare a instanţei, fără a se aduce critici de fond lucrării.
De aceea, se reţine că s-a făcut în cauză o corectă aplicare a prevederilor art. 212 C. proc. civ., potrivit căruia numai în situaţia în care instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
De observat că recurentul a solicitat prin apel refacerea şi completarea probelor administrate, pentru că la primul termen de judecată să nu mai stăruie în administrarea acestor probe şi să ceară direct modificarea hotărârii, în sensul atribuirii unei părţi din construcţie.
O atare cerere constituie şi principalul obiectiv al recursului de faţă, astfel că se va analiza măsura în care în adoptarea soluţiei de bază au fost nesocotite prevederile legale aplicabile.
Se constată în luarea măsurii de atribuire în natură în întregime a imobilului reclamanţilor au fost respectate cu stricteţe prevederile art. 6739 C. proc. civ., avându-se în vedere mărimea cotei părţi ce se cuvine acestora, cu evidenţa mai mare decât cota parte a intervenientului, domiciliul părţilor, deasemenea criteriu favorabil reclamanţilor, pentru că intervenientul domiciliază în străinătate, faptul că înainte de împărţeală reclamanţii au plătit creanţele legate de îmbunătăţirile aduse construcţiei de deţinătorul anterior. De asemenea s-a avut în vedere că proiectarea construcţiei viza o singură unitate locativă, iar partajarea solicitată nu se poate realiza pe toate nivelurile construcţiei.
Aşa fiind, recursul de faţă, urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intervenientul I.A. împotriva deciziei civile nr. 77/C din 30 iulie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 296/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2926/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
