ICCJ. Decizia nr. 3206/2003. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3206
Dosar nr. 4464/2003
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2001 pe rolul Tribunalului Neamţ precizată ulterior, A.A. în contradictoriu cu Primăria comunei Pângăraţi, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 133 din 6 noiembrie 2001 emisă de primarul comunei Pângăraţi prin care s-a luat măsura desfacerii contractului său de muncă, în baza art. 130 lit. c) C. muncii, reintegrarea în funcţia avută anterior şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, reactualizate la data executării, până la efectiva reîncadrare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 198/C din 18 iunie 2002 a respins ca neîntemeiată contestaţia, reţinând că în conformitate cu prevederile art. 9 din OUG 42/2001 persoanele angajate din sectorul bugetar, la reîntoarcerea din concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, acestea trebuie evaluate în vederea stabilirii salariului de bază.
La testarea la care a participat contestatoarea, a primit o notă sub baremul minim stabilit, „şapte", considerându-se astfel că nu este corespunzătoare profesional.
Prin Decizia civilă nr. 1203 din 14 august 2003 Curtea de Apel Bacău a respins recursul declarat de către contestatoare împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut ca şi instanţa de fond că obligativitatea evaluării profesionale derivă din situaţia personală a contestatoarei care revenea în funcţie după expirarea concediului plătit pentru îngrijirea copiilor sub doi ani, iar faptul că printr-o hotărâre judecătorească se dispusese reîncadrarea contestatoarei pe postul avut când a intrat în concediu, nu are relevanţă.
În ceea ce priveşte împrejurarea că nota obţinută de contestatoare a fost sub nota minimă (7) s-a apreciat că nu putea duce decât la încetarea raportului de muncă în baza art. 130 lit. c) C. muncii.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f ) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 198/C din 18 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ şi a deciziei civile nr. 1203 din 14 august 2002 a Curţii de Apel Bacău, considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Totodată, a considerat că hotărârile sunt şi vădit netemeinice.
Se susţine că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 42/2001 aşa cum au fost modificate prin Legea 387/2001, întrucât din analizarea acestor prevederi legale rezultă că testarea obligatorie a salariaţilor, aflaţi în situaţiile limitativ prevăzute, care reprezintă cazuri de suspendare a contractelor de muncă, este determinată de necesitatea stabilirii salariului de bază şi, nicidecum de a menţine sau nu raporturile de muncă.
În acest sens se mai arată că în ceea ce o priveşte pe contestatoare, aceasta şi-a reluat activitatea, nu ca urmare a revenirii din concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, ci în baza unei hotărâri judecătoreşti, prin care s-a dispus anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea sa în postul deţinut anterior.
În consecinţă, intimata era obligată să o reintegreze pe contestatoare fără a o supune unui examen de evaluare a cunoştinţelor profesionale, aşa cum în mod greşit s-a procedat.
De asemenea se mai susţine în motivarea recursului în anulare, Decizia de desfacere a contractului de muncă în baza art. 130 lit. c) C. muncii este nelegală pentru că în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) C. muncii, intimata, înainte de a emite Decizia, trebuia să ofere contestatoarei un alt loc de muncă, solicitând sprijin organului ierarhic superior şi organelor de repartizare în muncă.
Încălcându-se aceste norme de ordine publică Decizia este lovită de nulitate absolută.
Se mai susţine de asemenea că nici chiar metodologia de evaluare a răspunsurilor la testare nu a fost respectată.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în urma unui alt proces, prin sentinţa civilă nr. 186 din 3 septembrie 2001 intimata (Primăria comunei Pângăraţi) a fost obligată să o repună pe contestatoare în funcţia deţinută.
De menţionat că prin sintagma „funcţia deţinută" se înţelege funcţia stabilită prin dispoziţia nr. 870 din 6 aprilie 1999 a Prefecturii judeţului Neamţ, privind transferul contestatoarei, în interesul serviciului, de la D.S.V. judeţ Neamţ la Primăria Pângăraţi, ca asistent veterinar.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a dispus ca intimaţii să-i încheie contestatoarei un nou contract de muncă şi să-i plătească drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 1 iulie 2001.
În consecinţă angajatorul era obligat să o reintegreze pe contestatoare fără a o supune unui examen de evaluare a cunoştinţelor profesionale, astfel cum în mod greşit s-a procedat, ajungându-se practic la lipsire de efecte a unei hotărâri judecătoreşti.
De menţionat că în perioada în care contestatoarea a fost transferată în interesul serviciului, contractul individual de muncă al contestatoarei era suspendat de drept, aceasta aflându-se în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, conform art. 157 C. muncii. Deci raporturile de muncă ale contestatoarei nu au încetat nici un moment, ci au fost doar suspendate pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului, astfel că reintegrării sale în muncă nu-i erau aplicabile regulile referitoare la concurs.
Chiar dacă am considera că evaluarea cunoştinţelor profesionale era necesar a fi efectuată conform dispoziţiilor art. 9 din OUG 42/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea 387/2001, această măsură, în situaţia contestatoarei mai înainte arătată era determinantă numai pentru stabilirea salariului de bază şi nicidecum pentru menţinerea raporturilor de muncă, a căror existenţă fusese stabilită prin hotărâre judecătorească.
Distinct de cele mai înainte arătate urmează a reţine că intimata nu a îndeplinit nici obligaţia prevăzută de art. 133 C. muncii, împrejurare sancţionată cu nulitatea absolută a măsurii de desfacere a contractului de muncă.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că hotărârile pronunţate de către instanţa de fond şi recurs au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, motiv pentru care văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi recurs.
Pe fond urmează a admite contestaţia şi a anula Decizia de desfacere a contractului de muncă, a dispune reintegrarea contestatorului cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reactualizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1203 din 14 august 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 198 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ, pe care le casează.
Pe fond, admite contestaţia şi anulează Dispoziţia nr. 133 din 6 noiembrie 2001 emisă de Primarul comunei Pîngăraţi, dispune reintegrarea contestatoarei cu obligarea la plata drepturilor salariale reactualizate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3267/2003. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 315/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
