ICCJ. Decizia nr. 3524/2003. Civil. Punere sub interdictie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3524
Dosar nr. 4814/2003
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 541/F din 10 iunie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.P.D., a dispus punerea sub interdicţie a bolnavului M.P., născut la 10 februarie 1920 în comuna Cosîmbeşti, Raionul Slobozia şi a dispus, totodată, aplicaţiunea dispoziţiilor art. 32-34 din Decretul nr. 32/1954.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 269 din 2 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva hotărârii dată în apel, în termen legal a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a adus hotărârilor pronunţate în cauză două critici: întrucât dispozitivul hotărârii judecătoreşti trebuie să cuprindă dispoziţii clare şi precise, simpla referire la dispoziţiile art. 32-34 din Decretul nr. 32/1954 nu este suficientă pentru aducerea la îndeplinire a sentinţei, cu atât mai mult cu cât instanţele au ignorat prevederile art. 144 şi art. 145 C. fam., ca şi menţiunile necesare pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare; judecarea cauzei în fond a avut loc fără citarea Autorităţii Tutelare din cadrul Consiliului Local al sectorului 1 Bucureşti, deci contrar dispoziţiilor art. 30 din Decretul nr. 32/1954.
Recursul este fondat, dar pentru un alt considerent, care face de prisos cercetarea motivelor de casare:
Fiind prezentă în instanţă, numita S.S., curatorul bolnavului M.P., aceasta a depus certificatul de deces seria DR nr. 851350 eliberat la data de 6 mai 2004 de Primăria sectorului 4 Bucureşti din care rezultă că M.P., cel a cărei interdicţie judecătorească se cere a fi luată, a decedat la data de 30 august 2002.
Interdicţia judecătorească este o măsură de ocrotire, de drept civil, care se ia de către instanţă faţă de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, constând în lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei.
Art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 precizează durata în timp a capacităţii de folosinţă, care „începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia".
Întrucât capacitatea de folosinţă este premiza, necesară şi obligatorie, a capacităţii de exerciţiu, mutatis mutandis, persoana fizică nu poate avea capacitate de exerciţiu fără a avea, în prealabil, capacitate de folosinţă.
Cum prin dispariţia fizică bolnavul a încetat de a mai avea capacitate de folosinţă şi totodată, capacitate de exerciţiu, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză şi respingerea acţiunii în declararea interdicţiei judecătoreşti pentru acest considerent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 269 din 2 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa nr. 541/F din 10 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, şi respinge acţiunea formulată de reclamantul M.P.D. de punere sub interdicţie a bolnavului M.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3522/2003. Civil. Recuzare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3525/2003. Civil. Revendicare L10/2001. Recurs → |
|---|
