ICCJ. Decizia nr. 3553/2003. Civil. Anulare titlu de proprietate; constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3553
Dosar nr. 2930/2003
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
C.N., C.G. şi S.M. au chemat în judecată pe S.P.C. şi Comisia judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitând să se constate nulitatea titlului de proprietate nr. 200/47447 din 20 septembrie 1995 emis de aceasta în baza Legii nr. 18/1991, pe numele pârâtului S.P.C. pentru suprafaţa de 1,05 ha teren situat pe raza comunei Pungeşti, satul Armăsoaia judeţul Vaslui.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că din eroare comisia a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea pârâtului întrucât în registrul agricol aferent anilor 1951 – 1955 terenul figura pe numele autorului reclamanţilor C.I.
Printr-un memoriu depus la dosar S.M. a precizat că nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de ceilalţi doi reclamanţi motiv pentru care nu a semnat-o.
Judecătoria Vaslui prin sentinţa civilă nr. 383 din 23 ianuarie 2001 a respins acţiunea promovată de C.N. şi C.G. şi a anulat ca nesemnată acţiunea formulată de M.S.
Instanţa a reţinut că S.M., mama pârâtului S.P.C., nu a fost de acord cu acţiunea deoarece, împreună cu reclamanţii, care erau fraţii săi, în calitate de moştenitori ai lui C.I., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 10 ha, iar pârâtul, beneficiar al Legii nr. 42/1990 a solicitat prin cerea înregistrată sub nr. 474 din 30 ianuarie 1995 la Comisia locală Pungeşti de aplicare a Legii nr. 18/1991, constituirea unui drept de proprietate, sens în care i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 200/47447/1995, pentru un teren extravilan.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu s-au încălcat prevederi legale imperative care să atragă nulitatea titlului de proprietate contestat.
Tribunalul Vaslui, prin Decizia civilă nr. 46/A din 22 ianuarie 2002 a respins apelul declarat de C.N.D. şi C.G.M. împotriva sentinţei civile nr. 383 din 23 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vaslui, însuşindu-şi argumentarea instanţei de fond.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 908 din 4 iunie 2002 a admis recursul declarat de reclamanţii C.N.D. şi C.G.M. împotriva deciziei civile nr. 46/A din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vaslui pe care a modificat-o în tot în sensul că:
A admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 383 din 23 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vaslui pe care a schimbat-o în parte, respectiv.
A admis acţiunea reclamanţilor C.N.D. şi C.G.M. şi a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 200/47447 din 20 septembrie 1995 emis pe numele pârâtului S.P.C.
Instanţa de recurs şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 15 pct. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată, coroborate cu prevederile art. 10 lit. t) din Legea nr. 42/1990, constatând că S.P.C., îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate nu s-a conformat însă cerinţelor art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991 în sensul că nu a formulat o cerere la comisia de fond funciar competentă pentru atribuirea terenului în litigiu şi nu a urmat procedura prevăzută de lege în acest sens.
Ca atare, instanţa a conchis că titlul său de proprietate era lovit de nulitate absolută conform art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997.
În contra deciziei nr. 908 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ. pe motiv că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, s-a susţinut că pârâtul S.P.C. a dovedit cu certificatul nr. 155 din 16 mai 1991 eliberat de Comisia de aplicare a Legii nr. 412/1990 şi Decizia medicală nr. 1312/1 din 5 martie 1991 emisă de Comisia centrală de expertiză medico-militară cum şi alte acte medicale, că şi-a pierdut total capacitatea de muncă, deoarece are o infirmitate fizică permanentă.
Pe cale de consecinţă, pârâtul beneficia de dreptul conferit de art. 10 lit. t) din Legea nr. 42/1990 în sensul că era îndrituit la acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii nr. 18/1991.
În aceste condiţii pârâtul a depus la Comisia locală Pungeşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 din localitatea sa natală, cererea înregistrată sub nr. 474 din 30 ianuarie 1995 pentru constituirea dreptului de proprietate şi în aceste condiţii i s-a eliberat titlul de proprietate a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata.
Rezultă deci că pârâtul s-a conformat prevederilor art. 15 pct. 5 din Legea nr. 18/1991 care evidenţiază ca unică condiţie pentru persoanele ce intră sub incidenţa Legii nr. 42/1990, aceea de a depune o cerere de constituire a dreptului de proprietate.
Mai mult, atribuirea către pârât a terenului în discuţie s-a făcut conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 din rezerva de teren extravilan aflată la dispoziţia comisiei, iar faptul că acest teren face parte din terenurile ce au aparţinut autorului reclamanţilor C.I., nu are relevanţă în cauză, deoarece reclamanţilor li se reconstituise deja dreptul de proprietate în limita a 10 ha după autorul lor.
Pe de altă parte conform adresei Oficiului de cadastru şi comunicării Prefecturii Vaslui, terenul trecut în titlul de proprietate atacat nu se suprapune cu cel al reclamanţilor.
Din această perspectivă reclamanţii nu justificau un interes legitim pentru promovarea acţiunii şi oricum în cauză nu au fost încălcate norme legale „de ordine publică".
Pentru motivele evidenţiate s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi în fond respingerea acţiunii.
Recursul în anulare este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit certificatului nr. 155 din 16 mai 1991 emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 pârâtului S.P.C. i s-a recunoscut calitatea de „luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989", urmând a beneficia de drepturile conferite prin Legea nr. 42/1990. De asemenea, din certificatul-decizie medicală nr. 1312/1 din 5 martie 1991 eliberat de Comisia centrală de expertiză medico-militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, rezultă că S.P.C. are gradul de invaliditate I nerevizuibil urmare unui accident survenit în timpul revoluţiei la 24 decembrie 1989 (dosar nr. 9181/2000).
Faţă de aceste înscrisuri apare cu evidenţă că pârâtul S.P.C., conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 avea vocaţie pentru a i se atribui o suprafaţă de 10.000 mp în echivalent arabil.
Demersurile celor interesaţi în a beneficia de prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 erau cele reglementate în cuprinsul actului normativ menţionat, respectiv art. 10 alin. (4) text cu care art. 14 alin. (5) urma a fi întregit.
Aşadar, pârâtul S.P.C. avea obligaţia de a se adresa cu o cerere la primăria localităţii în care era situat terenul, cu respectarea unui termen de 90 de zile, prevăzut de art. 10 din lege.
Cu actul nou depus cu ocazia soluţionării recursului în anulare, pârâtul S.P.C. a probat că la 30 ianuarie 1995 s-a adresat Prefecturii judeţului Vaslui solicitând că în baza art. 10 lit. t) din Legea nr. 42/1990 fiind rănit la 24 decembrie 1989 în timpul acţiunilor pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, să-i fie acordată o suprafaţă de teren în condiţiile Legii nr. 18/1991 (dosar nr. 2930/2003) din parcela ce a aparţinut bunicului său C.I. şi care făcea parte din rezerva la dispoziţia comunei Pungeşti. Cererea a fost îndreptată comisiei comunale de fond funciar Pungeşti cu menţiunea că petentul era îndrituit să primească teren de la organul administrativ din localitatea de domiciliu.
Întrucât instanţele nu au fost în măsură să examineze menţionatul înscris iar curtea de apel a apreciat că în baza cererii persoanei îndreptăţite emiterea titlului de proprietate în favoarea pârâtului s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 18/1991, se impune rejudecarea cauzei pentru ca părţile în contradictoriu să examineze înscrisul nou depus şi să aprecieze dacă acesta întrunea exigenţele legii atât sub aspectul condiţiilor de fond cât şi a acelor de formă, respectiv a termenului impus de lege pentru sesizarea comisiei.
Pe de altă parte, cu ocazia rejudecării urmează să se examineze, eventual după efectuarea unei expertize de specialitate dacă terenul acordat pârâtului prin titlu nr. 200/47447 din 20 septembrie 1995 se suprapune cu terenurile trecute în titlurile de proprietate emise pe numele reclamanţilor de la autorul C.I., reclamanţii susţinând constant că terenul atribuit pârâtului li se cuvenea în calitate de moştenitori ai autorului C.I. în rolul agricol al căruia a figurat în perioada 1951-1955.
Este adevărat că din adresa nr. 1048 din 11 ianuarie 2001 emisă de Oficiul de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol Vaslui (dosar nr. 9181/2000) rezultă că nu ar exista o astfel de suprapunere, adresa nu este însoţită şi de o argumentare tehnică în acest sens.
De asemenea apare necesar a se verifica şi dacă parcela în discuţie atribuită pârâtului S.P.C. figura în rezerva aflată la dispoziţia comunei Pungeşti. În fine, este de verificat şi în ce măsură reclamanţii justificau un interes legitim în promovarea acţiunii, având în vedere că acestora li se reconstituise deja dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 10 ha teren agricol prin mai multe titluri de proprietate dacă acţiunea pronunţată la 9 octombrie 2000 avea în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 care a modificat art. 9 din lege în sensul reconstituirii dreptului de proprietate peste limita de 10 ha de familie în echivalent arabil până la limita suprafeţei prevăzută la art. 3 lit. f) din Legea nr. 187/1995.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile pronunţate în cauză şi a trimite dosarul Tribunalului Vaslui pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 908 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi Decizia civilă nr. 46/A din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vaslui şi trimite cauza acestei din urmă instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 352/2003. Civil. Acordare personalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3522/2003. Civil. Recuzare. Recurs → |
|---|
