ICCJ. Decizia nr. 3645/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3645
Dosar nr. 765/2003
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 iunie 2001, T.G., domiciliat în Braşov, a contestat răspunsul ce i s-a comunicat de către Universitatea „Transilvania" Braşov, prin adresa nr. 2984, primită la 8 mai 2001 cu privire la notificarea pe care i-a trimis-o pentru reglementarea situaţiei imobilelor, proprietatea bunicilor săi G.C. şi A.C.(născută I.) din Braşov, Stupini, C.F. 20439 nr. top 10490, casă şi curte.
Prin contestaţie, G.T. a solicitat, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei Universitatea „Transilvania" Braşov, unitate deţinătoare în sensul legii:
- să-i restituie terenul liber în suprafaţă de 942,70 mp înregistrat în C.F. 20493 Braşov nr. top 10490/2;
- să-i restituie, de asemenea în natură, terenul din C.F. 20493 Braşov nr. top 10490/1, posibil a fi dezafectat de construcţiile vechi, degradate, ce pot fi uşor mutate pe alt amplasament (poz.3 coteţ porci, poz.5 şopron, poz.4 padocuri porc, împrejmuire şi poartă metalică poz.5);
- să fie pus în posesia: clădirii P + E 125 mp, halei, construcţie P 535 mp, drept compensare pentru clădirile vechi, demolate de pârâtă (nr. inventar 1051 grajd cai, nr. inventare 1145, 1146, clădiri de locuit, nr. 1123 şopron fân şi 2160 iluminat aerian).
Ca soluţie subsidiară, G.T. a solicitat scoaterea la licitaţie publică a complexului edificat de pârâtă şi acordarea despăgubirilor în sumă de 45.805 dolari.
Tribunalul Sibiu, investit cu soluţionarea pricinii, prin strămutarea dispusă de Curtea Supremă de Justiţie (încheierea nr. 5115 din 7 noiembrie 2001, prin sentinţa civilă nr. 310 din 12 iunie 2002, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâta Universitatea „Transilvania" Braşov: să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 942,70 mp din nr. top 10490/2, înscris în C.F. 20493 Braşov; să emită decizie, cu ofertă de despăgubire, pentru restul terenului şi construcţiilor demolate. Celelalte cereri au fost respinse.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, investită cu soluţionarea apelurilor declarate în cauză de către ambele părţi, prin Decizia nr. 102/A din 10 decembrie 2002, le-a respins ca nefondate.
Ambele instanţe au reţinut, în esenţă: că terenul indicat în contestaţie, trecut la stat fără a se face menţiunile de rigoare în C.F., a fost ulterior dezmembrat, o parte din acesta în suprafaţă de 942,70 mp care face parte din nr. top 10490/2, fiind restituită reclamantului în condiţiile Legii nr. 18/1991, iar restul aflându-se în posesia pârâtei, primit în administrare directă prin ordinul M.A.I.A. nr. 90/81; că, în cauză, este vorba de un imobil ocupat de o unitate bugetară de învăţământ, astfel că părţii reclamante i se cuvin reparaţii prin echivalent, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001; că, restituirea în natură a terenului, în condiţiile actuale, nu este posibilă nici în raport de prevederile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 privind învăţământul; că admiterea parţială a acţiunii îşi are justificarea în faptul că sunt incidente prevederile art. 36 alin. (2)-(4) din Legea nr. 18/1991 şi dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Instanţele au motivat că pârâta, neconformându-se dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, este obligată să emită decizie cu ofertă de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.:
1. greşita reţinere că imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, susţinând că ordinul nr. 90/81 emis de M.A.I.A. de transfer mijloace fixe de la I.C.P.C. Braşov, invocat de către pârâtă nu constituie un titlu de proprietate şi că nu s-a dovedit nici exproprierea bunului, aşa cum s-a menţionat în sentinţă;
2. nerespectarea prevederilor art. 494 C. civ., în ce priveşte construcţiile de pe teren, edificate de către pârâtă, solicitate a-i fi date, prin compensare cu vechile edificii demolate;
3. interpretarea greşită a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, susţinând că, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu, incidenţa în cauză a articolului menţionat este exclusă prin dispoziţia din alin. (4) al aceluiaşi articol al legii;
4. greşita reţinere ca aplicabilă în speţă a prevederilor Legii nr. 84/95, susţinând că eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, de care face vorbire art. 166 alin. (4) din Legea nr. 713/2001 pentru completarea Legii nr. 84/1995, nu s-a emis şi nici nu este posibil acest lucru;
5. invocarea greşită a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, referitor la parcela cadastrală CC 692 nr. top 10490 care, la 1 ianuarie 1990, se afla în administrarea operativă a Universităţii „Transilvania" Braşov.
Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Este de necontestat că imobilul din litigiu şi în prezent figurează înscris în C.F. nr. 20493 Braşov, nr. top 10490 pe numele proprietarilor G.C. şi A.C.(născută I.), decedaţi, pe care i-a moştenit reclamantul T.G., în calitate de nepot.
S-a dovedit în dosar că pârâta Universitatea „Transilvania" Braşov a intrat în posesia imobilului menţionat în baza Ordinului M.A.I.A nr. 90/81 de transferare a unor mijloace fixe de la I.C.P.C. Braşov.
Din dosar mai rezultă că, în legătură cu acest imobil, în timp, nu a intervenit nici un decret de expropriere, sub acest aspect constatând că menţiunea din sentinţă că bunul ar fi făcut obiectul unui asemenea decret este eronată.
Construcţiile edificate pe acest teren de către pârâtă au avut afectaţiunea de anexă pentru cantinele studenţeşti.
Pentru rigoare, se cuvine a se reţine că ordinul de transfer mijloace fixe menţionat mai sus nu îndeplineşte condiţiile unui titlu de proprietate. Este motivul pentru care în C.F., referitor la imobilul din litigiu, nu a intervenit nici o schimbare.
Întrucât în cauză s-a invocat, de către pârâtă, incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, se cuvin următoarele precizări:
În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, organizaţiile cooperatiste sau de oricare alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie în natură în condiţiile legii.
În cazul unor imobile având o anumită destinaţie, enumerate în art.16 alin. (1) din lege, respectiv imobilele ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale, instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare,reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, acreditate în România, precum şi de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităţilor de interes public, social-cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii în discuţie.
În completarea acestor dispoziţii, însă, alin. (2) din acelaşi art. 16 impune în sarcina ministerelor de resort şi a celorlalte instituţii publice interesate, efectuarea de propuneri în baza cărora guvernul va stabili, prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Se impune a fi remarcat, în primul rând, că este de atributul puterii executive şi nu a celei judecătoreşti să stabilească imobilele care nu se restituie în natură şi, în raport de aceasta, obligaţia deţinătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului solicitat de proprietar, în condiţiile în care restituirea în natură nu este posibilă în consideraţia afectaţiunii de interes public determinată legal.
Pe de altă parte, deşi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 determină, ca soluţie principală, restituirea prin echivalent, şi cea în natură este aplicabilă dar numai dacă imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în viitor, la cererea persoanei îndreptăţite.
În speţă, pârâta Universitatea „Transilvania" Braşov, cu adresa nr. 1644 din 8 martie 2002, aflată în dosarul acestei instanţe, a dovedit că a făcut demersurile necesare pentru reglementarea situaţiei juridice a imobilului din litigiu, urmând ca Guvernul României să dispună potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001. Fără îndoială, va fi observată şi prevederea din alin. (4) al aceluiaşi articol, abrogată un timp prin OG nr. 84 din 12 decembrie 2002, dar care este în vigoare în prezent, potrivit Legii nr. 48/2004.
De vreme ce în dosar nu s-a făcut dovada rezolvării demersului pârâtei, în mod corect instanţa de apel a confirmat sentinţa tribunalului, care admisese în parte acţiunea, prin dispunerea restituirii către reclamant a suprafeţei libere de 946,70 mp din nr. top 10490/2 al C.F. 20493 Braşov şi obligării pârâtei de a emite decizie, cu ofertă de despăgubiri pentru restul terenului şi construcţiilor demolate.
Evident, unitatea deţinătoare, după ce guvernul va dispune cu privire la demersul făcut de aceasta în legătură cu imobilul din litigiu, afectat de construcţiile, gospodărie anexă pentru cantinele studenţeşti, va emite decizie, cu oferta corespunzătoare, potrivit prescripţiilor din Legea nr. 10/2001.
Drepturile reclamate prin capetele de cerere respinse de instanţe vor putea fi valorificate, dacă va fi cazul, în raport de modul de finalizare a demersurilor intimatei în legătură cu aplicarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, fie pe cale amiabilă, fie în cadrul unui alt litigiu.
Nu se poate susţine cu temei că dispoziţiile Legii nr. 84/1995, invocate de intimată n-ar avea incidenţă în cauză, de vreme ce imobilele din litigiu au servit într-adevăr o unitate de învăţământ.
În finalul recursului, reclamantul a făcut precizarea că solicită menţinerea sentinţei tribunalului (deci şi a deciziei care a confirmat-o) în ce priveşte restituirea terenului liber din C.F. 20493 Braşov, nr. top 10490/2- 942 mp.
În aceste condiţii, apare de prisos a se mai analiza motivul 5 din recurs care priveşte acest aspect.
Considerentele prezentate mai sus constituie răspuns la motivele de recurs formulate de reclamant.
Cum în cauză nu se reţin motive de casare de ordine publică, spre a fi puse în discuţia părţilor conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, potrivit art. 312 din acelaşi cod, recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G.T. împotriva deciziei nr. 102/A din 10 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 365/2003. Civil. Punere sub interdictie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3647/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
