ICCJ. Decizia nr. 356/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 356.
Dosar nr. 3276/2003
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată, reclamanta A.M.L. a solicitat în contradictoriu cu S.C. N.O. S.A. Neptun, anularea dispoziţiei nr. 11 din 19 septembrie 2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 3.000 mp şi construcţie Vila P. situat în oraşul Eforie Sud.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost în proprietatea numiţilor P.G.C. şi P.A., moştenitorul acestora fiind P.C., care a înstrăinat imobilul reclamantei, prin contract de vânzare-cumpărare, astfel încât este succesoarea în drepturi a acestuia.
Prin Decizia nr. 11 din 19 septembrie 2002, emisă de pârâtă, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, apreciindu-se că reclamanta nu este o persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1380 din 17 decembrie 2002, a respins contestaţia, reţinând în esenţă, că în raport de prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 alin. (2) aceeaşi lege, reclamanta nu are calitate de moştenitor sau de succesibil, fiind (numai) un succesor cu titlu particular în baza contractului de vânzare perfectat cu moştenitorul fostului proprietar.
Prin Decizia civilă nr. 30 din 1 aprilie 2003 Curtea de Apel Constanţa, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1350 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, pe care a schimbat-o, în sensul că a dispus anularea dispoziţiei nr. 11 din 19 septembrie 2002 emisă de S.C. N.O. S.A., a obligat pârâta RAAPPS Bucureşti SRP Neptun (S.C. N.O. S.A.) să restituie în natură reclamantei imobilul compus din construcţie (Vila P.) cu destinaţia de locuinţă şi teren în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000, vânzătorul P.C. a înstrăinat apelantei imobilul în litigiu, cunoscut sub denumirea de Vila P., în contract stipulându-se că bunul vândut este dobândit prin moştenirea şi în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, judecata recursului promovat împotriva acestei hotărâri fiind suspendată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, cumpărătoarea a devenit succesorul de drept al imobilului, având calitatea de persoană îndreptăţită, care poate folosi calea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce nu interzice expres acest lucru, aflându-se în prezenţa retractului litigios prevăzut de dispoziţiile art. 1402 – 1404 C. civ., prin ale cărui efecte dobânditorul se substituie în drepturile vânzătorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. N.O. S.A., susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât, potrivit prevederilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanta nu întruneşte condiţiile impuse de lege pentru a fi considerată persoană îndreptăţită, singurul care ar fi putut solicita imobilul, prin depunerea unei notificări în acest sens, fiind P.C.
Recursul este întemeiat, potrivit celor ce urmează.
De necontestat, calitatea de proprietar al imobilului aparţinea numitului P.C., care putea astfel, ca persoană îndreptăţită, să ceară restituirea imobilului pe calea Legii nr. 10/2001.
Tot atât de adevărat este că acest drept de proprietate i-a fost recunoscut acestuia, prin hotărâre judecătorească, potrivit dreptului comun, sentinţa civilă nr. 5803/1998 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2818/1999 a Tribunalului Constanţa.
De asemenea este stabilit că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000 P.C. a înstrăinat reclamantei imobilul în litigiu, actul juridic cuprinzând menţiunile privind modul de dobândire a dreptului de proprietate de către vânzător, inclusiv împrejurarea după care cauza în care s-a pronunţat sentinţa 5803/1998 se află în recurs.
Această împrejurare este însă o chestiune care interesează, în primul rând, părţile contractante, fiind vorba de efectele juridice pe care un asemenea act, cu un astfel de obiect, le produce între părţi, neputându-se reţine, în raport cu un terţ (în speţă pârâta-reclamantă) existenţa unui retract litigios, astfel cum apreciază instanţa de apel. Aceasta fie şi numai pentru că, printre altele, retractul litigios, prin definiţie, reprezintă manifestarea unilaterală de voinţă prin care debitorul unui drept litigios – care a fost transmis de către creditor unei alte persoane, printr-o creare de creanţă cu titlu oneros – poate să stingă litigiul şi totodată obligaţia sa, oferind cesionarului – noul său creditor, suma cu care el a plătit efectiv cedantului creanţa respectivă.
Or, în speţă, evident, nu suntem într-o asemenea ipoteză, în realitate fiind vorba numai de vânzare-cumpărarea unor drepturi litigioase, în principal, faţă de cadrul procesual existent, a dreptului de a recurge, în calitate de eventual proprietar, la procedura restituirii în natură a unui imobil, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Dacă este aşa, atunci, în interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, este de reţinut că scopul şi raţiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă.
În acest sens, în art. 3 din lege, legiuitorul defineşte persoanele îndreptăţite la aceasta, categoriile respective fiind enumerate limitativ, restrictiv deci, în ce interesează prevăzându-se că sunt îndreptăţiţi, persoanele fizice, proprietari la data preluării în mod abuziv. Singura excepţie este prevăzută în art. 4 din lege, potrivit alin. (2), de prevederile legii beneficiind şi moştenitorii persoanei fizice îndreptăţite. Este vorba desigur de cei îndreptăţiţi astfel, prin moştenire legală sau testamentară, ca succesibili, în virtutea gradului de rudenie sau prin succesiune, împrejurare ce rezultă fără echivoc din economia legii şi din Normele Metodologice de aplicare a acesteia – pct. 4.2. – 4.4.
Aşadar, chiar dacă reclamanta se consideră a fi un succesor cu titlu particular, al imobilului în litigiu, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare amintit, nu se poate considera persoană îndreptăţită, în condiţiile şi în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a imobilului.
Cum prezenta judecată nu priveşte valabilitatea şi efectele juridice între părţi, ale actului respectiv, nimic nu îl împiedică pe actualul reclamant să dea curs, pe orice cale, împlinirii acestor efecte.
Faţă de cele arătate, recursul urmează a fi admis, cu modificarea corespunzătoare a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C. N.O. S.A. împotriva deciziei nr. 30 C din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A.M.L. împotriva sentinţei civile nr. 1380 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3561/2003. Civil. Expropriere teren. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 355/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
