ICCJ. Decizia nr. 3561/2003. Civil. Expropriere teren. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3561
Dosar nr. 3179/2003
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 iunie 2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 4901/2001, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Televiziune, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâta la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 308 mp.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că terenul a fost dobândit de ea în calitate de unică moştenitoare a fratelui său C.G., care a fost proprietarul terenului în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat Bucureşti sub nr. 3327 din 18 mai 1951 şi transcris în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Ilfov la nr. 1624 din 19 mai 1951. Se arată că terenul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 159/1960, nepublicat în Buletinul Oficial, în baza căruia au fost emise Decizia Statului Popular al Oraşului Bucureşti nr. 2612/1960 şi Decizia Sfatului Popular 30 Decembrie nr. 814/1960, prin care se prevedea că acest teren, împreună cu altele învecinate, urma să fie dat în folosinţă veşnică Republicii Populare Chineze. Ulterior, prin Decizia nr. 2512 din 15 octombrie 1966 a Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti a fost transferată o suprafaţă de teren de 6,8 ha în care a fost inclus şi terenul proprietatea autorului reclamantei, în administrarea Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune, ca urmare a aprobării proiectului de ansamblu al lucrării „Centrul de Televiziune Bucureşti".
Mai arată reclamanta că în baza prevederilor art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 a transmis pârâtei notificarea nr. 2294 din 3 aprilie 2001, solicitându-i să îi restituie în natură terenul în discuţie, dar pârâta i-a răspuns prin Decizia nr. 303 din 16 iunie 2001 că terenul nu poate fi restituit întrucât aparţine domeniului public al statului, iar suprafaţa pe care este amplasată SRTv, include construcţii şi instalaţii subterane tehnologice, cu destinaţie tehnică, urmând ca documentaţia depusă în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 să fie înaintată Prefecturii şi Ministerului Finanţelor pentru a fi avută în vedere la stabilirea unei alte măsuri reparatorii, prin echivalent.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 20-24 din Legea nr. 10/2001, precizându-se că prin prezenta acţiune a fost contestată Decizia pârâtei nr. 303 din 16 iunie 2001, conform prevederilor art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâta Societatea Română de Televiziune a invocat: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că titularul dreptului de proprietate al terenului este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor şi solicitând, pe cale de consecinţă, introducerea sa în cauză; excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998; excepţia prematurităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 10/2001; excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 162 din 4 februarie 1998 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, în dosarul nr. 1111/1996.
Excepţiile invocate au fost puse în discuţia părţilor la termenul din 15 octombrie 2001 şi au fost respinse ca neîntemeiate, dispunându-se continuarea judecăţii.
În cauză au fost administrate probe: înscrisuri, interogatoriu şi expertiză tehnică topo.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1410 din 23 septembrie 2002 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta P.M.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că preluarea terenului a fost făcută cu titlu, titlul fiind Decretul nr. 159/1960, care şi-a produs efectele juridice nefiind declarat neconstituţional şi că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, terenul fiind afectat unei investiţii de interes naţional.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel, reclamanta susţinând, în esenţă, că terenul a fost preluat fără titlu, întrucât actul de expropriere nu a fost publicat, că pe teren nu se află edificată nici o construcţie şi nici nu este afectat de vreo investiţie de interes naţional, precum şi că Legea nr. 10/2001 nu conţine nici o prevedere care să împiedice restituirea în natură a terenului, aşa încât este greşită interpretarea primei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 176 A din 21 martie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă P.M.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că terenul în litigiu a trecut în mod legal în proprietatea statului, în baza Decretului de expropriere nr. 159/1960 şi că acesta este destinat bunei funcţionări a Televiziunii, aşa încât a fost realizat scopul exproprierii.
Împotriva acestei decizii, precum şi a încheierii din data de 23 aprilie 2003, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în practicaua hotărârii, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta P.M., invocând încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, se arată că preluarea imobilului a fost abuzivă şi fără titlu valabil, întrucât decretul de expropriere nu a fost publicat în Buletinul Oficial, iar potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu îşi păstrează calitatea de proprietar.
Mai arată recurenta că, prin interpretarea eronată a probelor de la dosar, instanţa de apel a încălcat în mod vădit dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respingând apelul cu argumentul că terenul, aflat în curtea Televiziunii, este destinat bunei funcţionări a instituţiei şi deci, a fost realizat scopul pentru care a fost expropriat.
De asemenea, se arată în motivele de recurs că din Decizia nr. 2512/1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti, cu toate anexele sale şi actele care au stat la baza emiterii ei, reiese fără echivoc că terenul în litigiu nu a fost niciodată transferat în administrarea Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune, el neregăsindu-se în Anexele V şi VI ale deciziei sus-menţionate şi, pe cale de consecinţă, se află ilegal şi abuziv înglobat în curtea Televiziunii.
Un alt aspect invocat de recurentă este cel cu privire la faptul că instanţele nu s-au pronunţat faţă de o probă administrată în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică topo care, prin răspunsul la obiectivul nr. 6, concluzionează că restituirea terenului menţionat nu ar afecta desfăşurarea activităţii SR Tv, această dovadă fiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În sfârşit, se formulează recurs şi împotriva încheierii din 23 aprilie 2003, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de P.M. pentru a se consemna în mod corect în practicaua deciziei civile nr. 176 A din 21 martie 2003 temeiul de drept invocat şi susţinut de apelantă.
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele ce urmează:
În motivarea recursului s-a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, nu s-au pronunţat absolut deloc asupra raportului de expertiză tehnică topo, probă administrată în cauză şi care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Au fost reiterate de recurentă concluziile raportului de expertiză tehnică topo, evidenţiindu-se mai cu seamă răspunsurile expertului la obiectivele nr. 2 (pe terenul individualizat nu se află edificată nici o construcţie), nr. 3 (în subsolul terenului în litigiu nu se află construcţii) şi nr. 6 (din punct de vedere tehnic, restituirea terenului în litigiu nu ar afecta desfăşurarea activităţii SRTv).
Faţă de acest motiv de recurs este de reţinut că instanţa de fond a admis reclamantei în dovedirea acţiunii sale, pe lângă proba cu înscrisuri şi interogatoriu şi proba cu expertiză tehnică topo, considerând astfel că pentru a asigura o soluţionare justă a cauzei este necesară opinia unui specialist cu privire la identificarea şi starea de fapt a terenului.
Identificarea terenului în discuţie s-a realizat însă în cadrul expertizei numai pe baza datelor cadastrale ale Direcţiei de cadastru a Municipiului Bucureşti şi a datelor din actul de vânzare-cumpărare nr. 3327 din 18 mai 1951, fără deplasarea expertului la faţa locului şi fără participarea unui reprezentant al pârâtei la efectuarea acestei expertize de specialitate.
Din analiza lucrărilor dosarului, rezultă fără echivoc că apărătorul pârâtei Societatea Română de Televiziune a învederat instanţelor, atât la fond, la termenele din 11 martie 2002, 20 mai 2002, 17 iunie 2002 şi 2 septembrie 2002, cât şi în apel, cu ocazia judecării acestuia şi prin concluziile scrise depuse, că expertiza a fost efectuată fără convocarea pârâtei, cu încălcarea prevederilor art. 208 C. proc. civ., şi a solicitat refacerea acestuia conform dispoziţiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., expertiza astfel cum a fost realizată nefiind opozabilă părţii pârâte.
Deşi prima instanţă a apreciat că este necesar ca expertul să depună la dosar adresa de convocare şi faţă de împrejurarea că raportul de expertiză tehnică topo nu este datat, sens în care la termenul din 2 septembrie 2002 a fost audiat expertul desemnat în faţa instanţei, nu s-a făcut dovada convocării pârâtei la expertiză şi nici a efectuării acesteia cu respectarea prevederilor procedurale aplicabile.
Aşa fiind, expertiza este nulă conform dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ.
Este de reţinut şi faptul că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil, în condiţiile în care, omiţând să ceară expertului să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, a împiedicat partea să-şi exercite dreptul la apărare. Astfel, pârâta a formulat obiecţiuni la expertiză, consemnate la termenele de judecată din 11 martie 2002, 20 mai 2002, 17 iunie 2002 şi 2 septembrie2002, contestând cu insistenţă efectuarea expertizei doar pe baza actelor, fără deplasarea în curtea Televiziunii, aspect faţă de care a solicitat răspunsul expertului, în special faţă de concluziile obiectivului nr. 6 (din punct de vedere tehnic, restituirea terenului în litigiu nu ar afecta desfăşurarea activităţii SRTv). Instanţa însă, nu a examinat obiecţiunile, nu a cerut expertului să răspundă, ci a judecat pricina, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare.
Aşa fiind, pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt a terenului în litigiu şi a temeiniciei susţinerilor părţilor, se impune efectuarea unei noi expertize de specialitate, care să răspundă cu precizie obiectivelor admise de instanţă, precum şi aspectelor legate de realizarea investiţiilor aprobate prin hotărârile Consiliului de Administraţie al SRTv din 22 februarie 2002, verificându-se dacă acestea au fost finalizate, aşa cum a susţinut pârâta în faza procesuală a recursului, prin concluziile scrise depuse la dosar.
Prin urmare, pentru completarea probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanţa de trimiterea urmând să se pronunţe pe fondul cauzei prin coroborarea concluziilor raportului de expertiză cu celelalte probatorii administrate în cauză, raportat la dispoziţiile legale aplicabile speţei, iar cu ocazia rejudecării pricinii, instanţa va avea în vedere şi celelalte critici formulate de recurentă prin motivele de recurs, precum şi toate apărările invocate de părţile în proces.
În consecinţă, recursul fiind întemeiat în sensul celor de mai sus, urmează a fi admis, se va casa hotărârea atacată, precum şi sentinţa Tribunalului Bucureşti şi se va trimite cauza pentru rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei civile nr. 176 A din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi încheierii din 23 aprilie 2003 a aceleiaşi instanţe. Casează hotărârile atacate, precum şi sentinţa civilă nr. 1410 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 356/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
