ICCJ. Decizia nr. 3720/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3720
Dosar nr. 1767/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 152 din 28 august 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanţii M.C. şi B.G. împotriva pârâtei H. S.A. Bucureşti, sucursala Hidrocentrale Târgu Jiu.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că reclamanţii au trimis pârâtei notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care au cerut plata despăgubirilor băneşti pentru terenul de 5400 mp ocupat de lacul de acumulare, iar pârâta a comunicat reclamanţilor că notificarea însoţită de acte anexe a fost înaintată Prefecturii Gorj, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii, se mai arată în considerentele sentinţei, au solicitat instanţei obligarea pârâtei la emiterea unei decizii motivate privind despăgubirile pretinse şi obligarea acesteia la 200.000 lei pe zi întârziere, cu titlu de daune cominatorii.
Comunicarea pe care pârâta a trimis-o reclamanţilor echivalează cu un refuz de acordare a despăgubirilor, iar acest refuz putea fi atacat în instanţă de reclamanţi, chiar dacă nu purta denumirea de decizie sau dispoziţie.
Pe de altă parte, acordarea de despăgubiri băneşti are o reglementare specială în cuprinsul Legii nr. 10/2001, conform art. 36 din această lege notificarea se adresează prefecturii.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat cererea reclamanţilor ca nefondată şi a respins-o.
Reclamanţii au declarat apel împotriva sentinţei, care a fost admis prin Decizia nr. 236 din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, s-a anulat sentinţa atacată şi s-a reţinut cauza spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize de specialitate, fixând termenul de soluţionare a cauzei la 24 ianuarie 2003.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de pârâta S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala Hidrocentrale Târgu Jiu.
În motivarea recursului se arată că minuta întocmită este lovită de nulitate pentru lipsa menţiunii pronunţării ei în şedinţă publică, motiv de casare prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar se invocă motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., intimaţii nu au calitate procesuală activă, instanţa de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată atunci când a dispus efectuarea expertizei şi recurenta nu poate fi obligată la despăgubiri băneşti.
Recursul declarat de pârâtă nu este admisibil.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea anterioară modificării textului prin OUG nr. 138/2000, în cazul în care prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel desfiinţa hotărârea atacată şi trimitea cauza spre rejudecare primei instanţe.
După modificarea prin OUG nr. 138/2000 a textului de lege menţionat, art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Raţiunea modificării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost aceea de a asigura judecarea cauzelor cu celeritate, fără ca părţile să fie private de un grad de jurisdicţie, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.
Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific apelului, cale ordinară de atac, şi întrucât judecata nu a fost finalizată printr-o hotărâre definitivă, calea de atac a recursului nu poate fi exercitată.
Drept urmare, Decizia, prin care a fost anulată hotărârea apelată şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru judecarea acesteia în fond, are caracterul unei hotărâri parţiale, care nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel şi care are caracter definitiv.
În considerarea celor ce preced, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil, aspect pus din oficiu de instanţă în discuţia părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala Tg.Jiu împotriva deciziei nr. 236 din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3727/2003. Civil. încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2437/2003. Civil → |
---|