CSJ. Decizia nr. 391/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 391.
Dosar nr. 5000/2003
Şedinţa de la8 octombrie 2003
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 3 martie 2003 reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul C.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 50.000.000 lei, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, reprezentând cota de ½ din contribuţia la dobândirea următoarelor bunuri:
- Autoturism Dacia 1310, an de fabricaţie 1985, în valoare de 700 U.S.D.;
- Garsoniera nr. 38 situată în Reşiţa, în valoare de 2000 U.S.D.;
- Cheltuieli de întreţinere ale casei, cu grădină, situată înjudeţul Botoşani, în valoare de 25.000.000 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că pârâtul C.M. are calitatea de unic succesor (fiu) al defunctului C.C., decedat la 30 noiembrie 2002, cu ultimul domiciliu în comuna Truşeşti, judeţul Botoşani. Reclamanta a convieţuit cu defunctul timp de 30 de ani, începând cu anul 1972, perioadă de timp în care relaţiile dintre cei doi au fost ca cele dintre soţ şi soţie, reclamanta îngrijindu-l pe defunct până la data decesului, suportând şi cheltuielile de înmormântare în valoare de 25.000.000 lei.
Întrucât au convieţuit o perioadăîndelungată de timp, reclamanta pretinde că a dobândit împreună cu defunctul, prin contribuţie egală, bunurile menţionate în petitul acţiunii, bunuri care au intrat în proprietatea şi posesia pârâtului ca unic succesor al defunctului său tată.
Învestită cu soluţionarea acţiunii, Judecătoria Reşiţa, prinsentinţa nr. 1116 din 8 aprilie 2003, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani, cu motivarea că potrivit art. 14 pct. 3 C. proc. civ., cererile creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sunt de competenţa celui dinurmă domiciliu al mortului.
La rândul său, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 3861 din 28 iulie 2003,şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Reşiţa şi, constatând conflict negativde competenţă, a înaintat dosarul la Curtea Supremă de Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria Botoşani a motivat că „această competenţă specială prev. de art. 14 C. proc. civ. încetează însă, potrivit interpretării dată acestui text în doctrină, odată cu finalizarea procedurii succesorale, adică după soluţionarea definitivă a procesului de partaj, astfel încât moştenitorii vor fi urmăriţi de creditori – în proporţie cu părţile lorereditare – la instanţa domiciliului lor...". În cauză procedura succesorală a fost finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 44/7 mai 2003 de către Biroul Notarului Public R.E. din Botoşani prin care s-a constatat că din masa succesorală fac parte şi bunurile asupra cărora reclamanta pretinde un drept de creanţă, unicul moştenitor al acestor bunuri fiind pârâtul. În fine, Judecătoria Botoşani a adus şi argumente legate de buna administrare a justiţiei în cazul dedus judecăţii având în vedere că majoritatea bunurilor se găsesc în oraşul Reşiţa.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 22 pct. 3 C. proc. civ., constată următoarele:
Din cuprinsul art. 19 C. proc. civ. potrivit căruia „părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţa teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, art.14, art. 15 şi art. 16", rezultă că în pricinileprivitoare la persoane, precum şi în cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ., competenţa aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă, cu alte cuvinte, în aceste cazuri, competenţa teritorială are un caracter absolut.
Potrivit art. 14 pct. 3 C. proc. civ., în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului şi cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
Este adevărat că dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. au ridicat unele probleme de interpretare atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă. Astfel, observăm că legea se referă la cererile „creditorilor defunctului" împotriva unuia dintre moştenitori sau împotrivaa executorului testamentar. O interpretare strict literară ar conduce la concluzia că este vorba doar de posibilitatea valorificării acestor pretenţii pe care terţii le-au avut faţă de defunct, nu şi faţă de moştenire. Cu toate acestea, în mod firesc, a prevalat interpretarea, bazată pe identitate de raţiune, potrivit căreia textul are în vedere şi pretenţiile pe care terţii le invocă faţă de moştenire, cum ar fi cele ocazionate de înmormântarea defunctului sau de conservarea bunurilor succesorale (în speţă, pretenţiile reclamantei, fosta concubină a defunctului, legate decheltuielile de întreţinere ale imobilului din judeţul Botoşani).
S-a afirmat în doctrină că, după lichidarea moştenirii, adică după desăvârşirea împărţelii între moştenitori, nu mai subzistă motivele care să justifice o competenţă teritorială exclusivă, astfel că orice pretenţii ulterioare desăvârşirii împărţelii trebuie să fie valorificate pe calea unei acţiuni civile de competenţa instanţei de drept comun.
O atare interpretare nu este de primit deoarece, în speţă, nu a avut loc o „desăvârşire a împărţelii între moştenitori" şi nici un proces de partaj (cum, din eroare, reţine Judecătoria Botoşani) întrucât pârâtului, care a cules întreaga succesiune, nu i-a contestat nimeni calitatea de unic moştenitor al defunctului său tată. Pe de altă parte, legea nu cuprinde nici o limitare în timp cu privire la incidenţa normei de competenţă înscrisă în art. 14 C. proc. civ., respectiv dacă aceasta durează numai până la lichidarea succesiunii sau poate viza şi acţiunile promovate ulterior.
Soluţia ca prezenta acţiune să fie de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al mortului, adică a Judecătoriei Botoşani, se justifică prin aceea că pretenţiile pe care ea le cuprinde sunt strâns legate de moştenire şi, totodată, repune practic în discuţie raporturile dintre erede şi pretinsul creditor al moştenirii cu privire la întinderea masei susccesorale şi la contribuţia defunctului la dobândirea lăsământului succesoral. Şi aceasta, chiar dacă reclamanta nu a promovat o acţiune de ieşire din indiviziune în sensul că nu pretindeo câtime din activ, ci doar o compensaţie (o despăgubire) proporţională cu cota sa de contribuţie la dobândirea bunurilor pe perioada concubinajului cu defunctul.
Faţă de cele ce preced, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta B.E. şi pârâtul C.M. în favoarea Judecătoriei Botoşani, căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta B.E. şi pârâtul C.M. în favoarea Judecătoriei Botoşani, căreia i se trimite dosarul.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3893/2003. Civil. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 384/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
