ICCJ. Decizia nr. 3923/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3923
Dosar nr. 4206/2003
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea sentinţei civile nr. 1148 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Sălaj şi deciziei civile nr. 2153 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a arătat că nelegal şi instanţele au considerat că magistraţii fac parte din categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
Recursul în anulare urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul Sălaj prin sentinţa civilă nr. 1148 din 17 iunie 2002, definitivă prin Decizia civilă nr. 2153 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.V.S., G.S.B., K.M., M.S. şi P.V. şi a obligat Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj să le restituie sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în procent de 7%, raportat la salariul lunar, reactualizate. A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi şi a fost obligată chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să le achite sumele la plata cărora au fost obligaţi – către reclamanţi.
Instanţele au reţinut în esenţă că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistraţii în activitate sau pensionari precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de asistenţă medicală şi medicamente astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor; art. 4 din acelaşi act normativ prevede că cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării.
Art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, enumeră limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de asigurări de sănătate sau sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
Cum magistraţii nu sunt incluşi în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, Curtea va admite recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 2153 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi sentinţa civilă nr. 1148 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanţi.
Respinge cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4004/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3859/2003. Civil. Despagubiri civile. Recurs → |
---|