ICCJ. Decizia nr. 4004/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4004
Dosar nr. 3175/2003
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 17 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea introdusă de B.G. din comuna Videle judeţul Teleorman conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada notificării prealabile a pârâtei deţinătoare Primăria Videle conform Legii nr. 10/2001, cât şi faptul că nu a produs nici un fel de dovezi în sprijinul cererii sale vizând restituirea în natură a unui teren intravilan în suprafaţă de aproximativ 800 mp şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată prin respingerea apelului reclamantei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia III civilă, prin Decizia civilă 261 A din 8 mai 2003.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a socotit faţă de motivele apelului cât şi din oficiu, că deşi dovezile privind dreptul de proprietate ar fi fost produse de reclamantă în faţa tribunalului, cererea sa pentru restituirea imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului constituindu-se într-o acţiune în revendicare introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu ar mai fi admisibilă, cât şi faptul că în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta care a susţinut în esenţă că instanţele au nesocotit înscrisurile prezentate, prin care ar fi făcut dovada notificării Primăriei Videle ca deţinătoare a imobilelor, în cadrul termenului legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, respectiv până la 14 mai 2003.
Recurenta a mai invocat nerespectarea dreptului său la apărare şi omisiunea instanţelor de a examina din oficiu actele doveditoare în sensul respectării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
În faţa instanţei de fond, la 3 februarie 2003 reclamanta şi-a completat şi precizat cererea introductivă la care a ataşat dovezi privind dreptul de proprietate cât şi notificarea transmisă pârâtei prin executorul judecătoresc.
Datorită unei erori materiale aparţinând reclamantei actul procesual menţionat şi dovezile însoţitoare au fost mai întâi greşit ataşate la dosarul instanţei nr. 79/2003 în loc de dosar nr. 97/2003.
În aceste condiţii prima instanţă care a procedat la judecată numai pe baza cererii introductive a reţinut cum s-a arătat, neîndeplinirea procedurii prealabile cât şi nedovedirea susţinerilor privind dreptul de proprietate al reclamantei.
Eroarea a fost îndreptată ulterior chiar la cererea reclamantei prin ataşarea corectă a cererii completatoare şi a dovezilor, aşa încât instanţa de apel le avea la dispoziţie şi în condiţiile caracterului devolutiv al procedurii era obligată să le examineze. Cum s-a arătat însă mai sus, instanţa de apel şi-a motivat soluţia de respingere a apelului pe excepţia de inadmisibilitate a cererii, ca fiind introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2003 şi fără ca procedura instituită de legea specială să fi fost urmată.
Soluţia este vădit greşită, pe de o parte pentru că inadmisibilitatea nu a fost pusă în prealabil în discuţia părţilor, încălcându-se astfel dreptul la apărare, pe de alta, pentru că pretinsa neurmare a procedurii prealabile contravine realităţii, dovada notificării fiind făcută.
În aceste condiţii cererea de chemare în judecată nu se constituie într-o acţiune în revendicare de drept comun introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cum greşit s-a considerat, ea fiind în mod evident, cum a dispus de altfel şi partea prin indicarea temeiului de drept, o plângere întemeiată pe Legea nr. 10/2001 împotriva persoanei deţinătoare.
Aşa fiind, recursul se va admite cu consecinţa casării deciziei atacate şi totodată a hotărârii primei instanţe care din cauze neimputabile vizând cum s-a arătat neataşarea cererii completatoare şi a înscrisurilor doveditoare, nu a fost în măsură să se pronunţe asupra plângerii în cadrul procesual legal adecvat.
În rejudecare instanţa de fond va trebui aşadar, să examineze şi problema termenului în care au fost depuse notificarea şi actele doveditoare ţinând seama de distincţiile privitoare la termene impuse de art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare şi totodată va putea în funcţie şi de poziţia procesuală a pârâtei, să repună în discuţia părţilor cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamantă, până la soluţionarea în orice mod a notificării de către Primăria Videle.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 261/A din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 73 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4122/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 3923/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
