ICCJ. Decizia nr. 4076/2003. Civil. încuviintare executare silita. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4076
Dosar nr. 6020/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 octombrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 2313 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
S-a arătat că Decizia criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a pricinii pe fond.
Au fost ataşate dosarele cauzei, din examinarea cărora Curtea reţine următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Sibiu, creditorul L.A.C. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC A. SA Sibiu să se încuviinţeze executarea silită a dispoziţiilor civile din sentinţa penală nr. 930/1995 a aceleiaşi instanţe şi recuperarea cheltuielilor de executare reactualizate.
Prin încheierea nr. 1553 din 13 martie 2002 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 2031/2002, cererea creditorului a fost respinsă pentru prescrierea dreptului de a cere executarea silită.
Instanţa a reţinut că sentinţa penală nr. 930/1995 a Judecătoriei Sibiu a rămas definitivă la data de 3 februarie 1999 iar creditorul a înregistrat cererea de executare silită la executorul judecătoresc abia la 18 februarie 2002, deci peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 586 din 27 iunie 2002 Tribunalul Sibiu a admis apelul creditorului şi a modificat soluţia instanţei de fond în sensul încuviinţării executării silite.
În considerente instanţa de control judiciar a arătat că hotărârea penală a rămas definitivă la data expirării termenului de recurs pentru inculpat, respectiv la 21 noiembrie 2000, când s-a întors dovada de comunicare a hotărârii ce constituie titlu executoriu. Cum dreptul de a cere executarea silită s-a născut doar la acel moment, rezultă că termenul de prescripţie nu se împlinise.
Prin Decizia nr. 2313 din 18 octombrie 2002 Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul declarat de debitoare şi a modificat Decizia pronunţată în apel, menţinând ca legală şi temeinică încheierea instanţei de fond.
Prin recursul în anulare se susţine că această ultimă decizie încalcă dispoziţiile art. 405 C. proc. civ. în conformitate cu care dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Recursul în anulare este întemeiat.
Dispoziţiile legale menţionate, care se coroborează cu prevederile art. 6 din Decretul nr. 167/58, au în vedere, în mod firesc, posibilitatea efectivă a creditorului de a cere executarea silită. De altfel, întreaga instituţie juridică a prescripţiei extinctive sancţionează prin pierderea dreptului la acţiune sau a celui de a cere executarea silită pe creditorul nediligent, pasiv, care nu urmăreşte valorificarea acestora. Aşa fiind, creditorului nu i se poate imputa că nu a acţionat decât din momentul naşterii dreptului său, prerogativele sale neexistând anterior.
În speţă, sentinţa penală ce constituie titlu executoriu a fost apelată de inculpatul R.M. Apelul a fost respins prin Decizia penală nr. 447 din 11 septembrie 1998 a Tribunalului Sibiu, care a fost comunicată inculpatului în străinătate la data de 23 ianuarie 1999.
Aşadar, de la acest moment curgea pentru inculpat termenul de declarare a recursului. El nu a mai uzat însă de această cale de atac, hotărârea instanţei de fond rămânând definitivă prin nerecurare.
În raport de datele concrete ale cauzei nu prezintă însă relevanţă momentul expirării termenului de recurs ci acela în care creditorul a dobândit posibilitatea efectivă de a cere executarea silită. Or, cum dovada că hotărârea a fost comunicată inculpatului datează din 21 noiembrie 2000, doar de la acest moment s-a născut dreptul creditorului de a cere executarea silită. Este evident că anterior datei de 21 noiembrie 2000 dreptul de a cere executarea silită nu se născuse astfel încât nu i se poate imputa vreo lipsă de diligenţă.
Aşa fiind, depunerea cererii de executare silită la 18 februarie 2002 trebuia apreciată ca fiind în cadrul termenului legal de 3 ani, astfel încât, dintre soluţiile pronunţate în cauză, singura corectă este cea dată de tribunal în apel.
În consecinţă, potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) comb. cu art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare şi se va modifica Decizia Curţii de Apel Alba-Iulia în sensul respingerii recursului debitoarei împotriva deciziei Tribunalului Sibiu, care este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 2313 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge recursul declarat de debitoarea SC A.R. SA ASIROM, sucursala Sibiu, împotriva deciziei 586 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4063/2003. Civil. Anulare titlu de... | ICCJ. Decizia nr. 4122/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs... → |
|---|
