CSJ. Decizia nr. 417/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 417.

Dosar nr. 4875/2003

Şedinţa publică din 2 iunie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanţă la data de 30 aprilie 2002, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Oradea şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând obligarea lor la restituirea sumelor reţinute din 1 ianuarie 2001 cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7 %, actualizate prin aplicarea indicelui de inflaţie.

Prin întâmpinare, pârâţii s-au opus admiterii cererii şi au chemat în garanţie Casa OPSNAJ pentru a fi obligată la restituirea sumelor reţinute de la reclamanţi şi virate acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 387/C din 19 august 2002, Tribunalul Bihor a admis cererea, a obligat pârâţii să restituie fiecărui reclamant sumele de bani încasate pe nedrept prin reţinerea nelegală a procentului de 7 % cu titlu de primă de asigurare, începând cu data de 1 ianuarie 2000 până la data de 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare, până la executarea hotărârii.

S-a admis cererea de chemare în garanţie şi a fost obligată Casa OPSNAJ să restituie pârâţilor sumele de bani ce reprezintă contribuţia la fondul asigurărilor sociale de sănătate a reclamanţilor, începând cu data de 1 ianuarie 2000 şi până la 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie până la data executării hotărârii.

Recursurile declarate de Casa OPSNAJ Bucureşti şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au fost respinse de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 1449 din 18 decembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistraţii, inclusiv procurorii, ca şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, fără ca legea să condiţioneze acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii la asigurări sociale de sănătate, şi s-a apreciat că modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiţii, se referă la o perioadă ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile băneşti respective.

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea acestora şi respingerea acţiunii cât şi a cererii de chemare în garanţie.

În dezvoltarea recursului în anulare se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul asigurării de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România, iar în art.6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuţiei.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca magistraţii şi personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuţiei şi pe magistraţi, respectiv personalul auxiliar de specialitate, şi cum nu a făcut o atare menţiune, se deduce intenţia că şi această categorie nu poate fi scutită de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asiguraţii să plătească lunar o contribuţie pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din acelaşi act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 şi art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate, şi anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispoziţiilor legale citate rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.

Reclamanţii au încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, cunoscând astfel faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligaţia de a reţine şi vira contribuţia de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Faţă de cele ce preced, se apreciază că recursul în anulare este fondat şi urmează a se admite, a casa hotărârile pronunţate în cauză, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii promovate de reclamanţi, cu consecinţa respingerii şi a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţi.

Se va respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1449/R din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 387/C din 19 august 2002 a Tribunalului Bihor.

Casează hotărârile atacate şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamanţi.

Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 417/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare