CSJ. Decizia nr. 4141/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4141/2003
Dosar nr. 1110/2002
Şedinţa publică din20 moiembrie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 18490 din 17 decembrie 1997 la Judecătoria Braşov, reclamantulG.C.D. domiciliat în Bucureşti, a chemat în judecată civilă pentru revendicare imobiliară, Statul Român reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, Oraşul Braşov prin Primar şi Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat R.A., pentru a fi obligaţi să îi restituie în deplină proprietate şi liniştită posesie casa şi terenul în suprafaţă de 1011,60 mp. situate în Predeal, înscrise în C.F. 15471 Braşov top. 13505/3 şi 13505/4.
Reclamantul a cerut ca urmare, radierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv al A.P.P.S. R.A. Bucureşti şi reînscrierea dreptului său de proprietate în C.F.
În motivarea acţiunii, reclamantul ca moştenitor legal al proprietarilor tabulari G.C.M. şi G.C. decedaţi la 17 august 1982 şi respectiv 13 noiembrie 1977, a susţinut că imobilul a fost scos din proprietatea părinţilor săiprin rechiziţie până la 20 septembrie 1947, iar ulterior deţinut fără titlu de către autorităţile administrative şi intabulat în favoarea Statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 ale cărei dispoziţii privind exceptarea de la naţionalizare, a tatălui ca intelectual – cercetător ştiinţific şi a mamei – casnică, au fost vădit încălcate.
Prin sentinţa civilă nr. 12784 din 29 septembrie 1998 Judecătoria Braşov a respins acţiunea, socotind că în raport de obiectul cererilor şi de inexistenţa identităţii dintre persoana reclamantului şi titularii dreptuluipretins, acesta nu ar avea calitate procesuală pasivă.
Hotărârea primei instanţe a fost casată prin Decizia civilă nr. 638 A din 16 martie 1999 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, care constatând calitatea procesuală activă a reclamantului, a trimis cauza pentru rejudecare în fond instanţei mai întâi sesizate.
După reluarea judecăţii, Judecătoria Braşov, având în vedere normele de competenţă materială în vigoare după criteriul valorii obiectului acţiunii, s-a declarat necompetentă în soluţionarea litigiului şi prin sentinţa civilă nr. 14941 din 7 decembrie 1999 a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.
Soluţionând cauza în fond, prin sentinţa civilă nr. 368 S din 7 iulie 2000, Tribunalul Braşov, secţia civilă, după ce a respins mai întîi excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului reiterată de A.P.P.S. – R.A. – S.R.P. Predeal a admis acţiunea cu consecinţa obligării pârâţilor Oraşul Predeal reprezentat prin Primar şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala de Reprezentare şi Protocol Predeal, să restituie imobilul revendicat şi să îl lase în deplină proprietate şi posesie a reclamantului.
Totodată s-a hotărât rectificarea Cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului şi al dreptului de administrare al A.P.P.S. – R.A.; reînscrierea dreptului de proprietate al foştilor proprietari tabulari G.C.M. şi G.C. precum şi a dreptului de proprietate al reclamantului cu titlu demoştenitor legal.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă că deţinerea imobilului revendicat de către pârâţi s-a făcut în baza unui titlu nevalabil ca urmare a încălcării dispoziţiilor imperative ale Decretului nr. 92/1950 care exceptau de la naţionalizare intelectualii profesionişti, cerinţă îndeplinită de G.C., istoric, membru al Academiei Române, precum şi categoriile sociale care nu se încadrau în sfera marilor industriaşi, moşieri, bancheri, comercianţi s-au exploatatori de imobile, condiţie deasmeni realizată de proprietarii tabulari care erau, intelectual profesionist şi respectiv casnică.
Instanţa de fond a mai statuat asupra irelevanţei apartenenţei actualea imobiluluila domeniulpublicşiadestinaţieidateprinHG nr. 639/1995 de locuinţă de protocol, în raport de nevalabilitatea titlului pârâţilor potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 11 din OG nr. 11/1996.
Şi această hotărâre a fost însă casată în urma admiterii apelului declarat de A.P.P.S. R.A. Bucureşti prin Decizia nr.22 din 5 aprilie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
Instanţa de apel a socotit de această dată că tribunalul ar fi reţinut fără temei legal lipsacalităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor ca reprezentant al Statului Român soluţionând greşit acţiunea în revendicare numai în contradictoriu cu A.P.P.S. – R.A., care ar fi numai administrator al imobilului.
După rejudecare, Tribunalul Braşov, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 313 S din 5 octombrie 2001, obligând de această dată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor împreună cu Administrarea Protocolului de Stat R.A. să lase imobilul revendicat în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului, cu consecinţa rectificării Cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi de administrare al Regiei A.P.P.S şi reînscrierii dreptuluide proprietate al succesoarei reclamantului iniţial G.C.M.
Totodată au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a încheierii de înscriere de menţiuni în C.F. nr. 17954/1996 cât şi de revendicăre a imobilului de la Oraşul Predeal reprezentat prin Primar, datorită lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.
Această dinurmă hotărâre de fond a fost confirmată prin Decizia civilă nr.1 din 18 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă prin respingerea ca nefondat, a apelului declarat de A.P.P.S. – R.A Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a menţinut integral, în limita motivelor de apel formulate, cele stabilite în fapt şi în drept prin hotărârea atacată privind nevalabilitatea titlului statului ca urmare a aplicării abuzive şi nelegale a dispoziţiilor Decretului – Lege nr. 92/1950, cît şi cu referire la neincidenţa dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001 în cauză.
S-astatuat şi asupra aplicării dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, atâtîn privinţa proprietăţii private cât şi a celei publice a statului, în cazul nevalabilităţii titlului de proprietate invocat drept temei al deţinerii.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. Bucureşti care invocând drept temei de casare dispozioiţiile art .304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a reiterat susţinerile din apel privind aplicarea şi interpretarea greşită a legii, arătând pe de o parte că în spiritul Decretului nr. 92/1950 autorul reclamantului G.D., având împreună cu familia sa mai multe imobile se încadra în sfera exploatatorilor de locuinţe, aşa încât nu putea fi exceptat de la naţionalizare, pe de altă parte că acţiunea de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu ar fi admisibilă cîtâ vreme la data introducerii şi respectiv a soluţionării procesului, erau în vigoare legile speciale de reparaţie, anume Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Încercarea încadrării foştilor proprietari în sfera „exploatatorilor de locuinţe„ vizaţi de dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, sub cuvânt că aceştia ar fi avut în proprietate mai multe imobile, este în contradicţie vădită cu probele administrate în cauză, conform cărora G.C. împreună cu soţia şi copii minori deţineau cu acest titlu la data naţionalizării, trei case destinate exclusivfolosinţei proprii din care, o locuinţă permanentă şi statornică în Bucureşti şi câte una de agrement la munte, respectiv vila aici revendicată din Predealşi la mare în staţiunea Mangalia.
Cum prin „imobilele clădite deţinute de exploatatorii de locuinţe" în sensul art.1.2 din Decretul nr. 92/1950 s-au avut în vedere în mod explicit imobilele destinate exploatării prin închiriere, chiria constituind sursa principală de venituri a locotarului, iar în cauzăo astfel de împrejurare nu s-a verificat nici ca verosimilă în raport de statutul social şi profesional al fostului proprietar, se reţine că nici prin intermediul acestei susţineri nu se poate conchide legalitatea naţionalizării.
- Deşi lămurită pe deplin şi judicios argumentatăîn cuprinsul hotărârii atacate, problema inadmisibilităţii acţiunii de drept comun şi a incidenţei legilor speciale reiterată în recurs, implică şi următoarele precizări.
La data declanşării procesului civil de faţă, aceasta fiind dată introducerii acţiunii în revendicare la Judecătoria Braşov, 17 decembrie 1997, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nici nu exista, iar după intrarea saîn vigoare prin publicarea în M.Of. din 14 februarie 2001, au devenit aplicabiledispoziţiile art. 47 alin. (1) potrivit cărora persoana îndreptăţită la restituire era exclusiv chemată să aleagă între continuarea acţiunii de drept comun şi posibilitatea de a recurge la procedura specială.
În consecinţă, potrivitdispopziţiilor art. 312 C. proc.civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr.1 Ap din 18 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi20 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 607/2003. Civil. Partaj. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 561/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
