ICCJ. Decizia nr. 607/2003. Civil. Partaj. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 607
Dosar nr. 2353/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 octombrie 1998 la Tribunalul Cluj, reclamantul G.H. cu domiciliul ales în Cluj la avocatul D.P., a chemat în judecată civilă pe fosta sa soţie L.H.E. din aceeaşi localitate, cerând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună sistarea comunităţii de bunuri asupra unor imobile dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta şi totodată să se recunoască pe cale incidentă hotărârea străină de divorţ pronunţată de Judecătoria Bielefeld din Germania la 22 octombrie 1997.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut în esenţă că prin contribuţia sa majoră, s-au dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta două apartamente în municipiul Cluj-Napoca, situate în str. H. şi str. M. înscrise în C.F. nr. 70010 nr. top 9403 C XXXVII şi respectiv în C.F. 7897 nr. top 11000/II.
S-a arătat totodată că menţinerea comunităţii de bunuri nu se mai justifică, întrucât prin hotărârea străină a cărei recunoaştere o solicită, căsătoria a încetat prin divorţ.
Prin cererea reconvenţională introdusă de pârâta L.H.E. la prima zi de înfăţişare, s-a cerut instanţei să se constate că părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuţie egală cele două apartamente menţionate în acţiunea principală, solicitându-se să-i fie atribuite fără plata vreunei sulte, întrucât reclamantul care i-ar datora conform unei tranzacţii suma de 7500 DM cu titlu de cheltuieli pentru întreţinere până la desfacerea căsătoriei, s-a angajat să renunţe la dreptul de proprietate asupra apartamentelor.
Pârâta-reclamantă a susţinut că valoarea totală a celor două apartamente ar fi de 160 milioane lei, reprezentând echivalentul preţului plătit pentru dobândirea lor de 25.500 mărci germane.
Totodată s-a cerut respingerea acţiunii reclamantului, invocându-se inadmisibilitatea recunoaşterii pe cale incidentă a hotărârii de divorţ.
În acelaşi timp s-a învederat instanţei că încuviinţarea recunoaşterii hotărârii de divorţ pronunţată între părţi de Judecătoria Bielefeld, Germania la 22 octombrie 1997, s-a dispus la cererea sa prin hotărârea definitivă nr. 163 din 28 august 1988 de Tribunalul Cluj, secţia civilă.
La 15 august 2002, pârâta-reclamantă a cerut întregirea cererii reconvenţionale, solicitând să se constate că părţile au dobândit în timpul căsătoriei şi o sumă de 48.000 mărci germane, echivalentă cu 24.480 euro reprezentând „primă de familie lunară" acordată de Statul German.
În dovedirea valorii masei bunurilor comune au fost înfăţişate instanţei două expertize extrajudiciare de evaluare a imobilelor, la suma de 167.585.098 lei pentru apartamentul din str. H. şi la suma de 182.921.893 lei pentru apartamentul din str. M.
Anterior completării acţiunii reconvenţionale, prin cererea înregistrată la 14 iunie 2002, reclamantul-pârât G.H., prin mandatar, a cerut să se ia act că renunţă la judecata acţiunii sale având ca obiect partajul bunurilor comune.
Prin sentinţa civilă nr. 516 din 30 septembrie 2002, Tribunalul Cluj a luat act de renunţarea la judecata acţiunii reclamantului G.H. şi a soluţionat în fond cererea reconvenţională, pe care a admis-o în parte şi constatând că părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuţie egală cele două apartamente, le-a atribuit pârâtei-reclamante fără plata vreunei sulte, dispunând intabularea dreptului de proprietate al pârâtei în C.F. cu titlu de cumpărare şi prin partaj.
Totodată a fost respins capătul de cerere din acţiunea reconvenţională privind dobândirea şi împărţirea echivalentului sumei de 24.480 euro cu titlu de primă de familie, ca nefondat.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul-pârât G.H., care invocând aplicarea greşită a normelor de procedură, a susţinut că în condiţiile renunţării la judecata acţiunii principale, instanţa nu putea trece la soluţionarea cererii reconvenţionale, care nu mai avea suport, devenind inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 27 din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a socotit că datorită caracterului său autonom şi a individualităţii proprii ca cerere de chemare în judecată, cererea reconvenţională a fost corect soluţionată în fond, judecarea sa nefiind împiedicată de retragerea acţiunii principale cu acelaşi obiect.
Invocând aplicarea greşită a legii prin reiterarea susţinerilor referitoare la interdependenţa dintre acţiunea principală şi cea reconvenţională, reclamantul-pârât G.H., a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, solicitând desfiinţarea acesteia în partea privind cererea reconvenţională.
Recursul se va admite pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.
Aşadar pentru exerciţiul actelor procesuale de dispoziţie, cum este renunţarea la acţiune, procura generală emisă în condiţiile art. 67 C. proc. civ. nu este suficientă.
În cauză, cele două mandate în temeiul cărora, V.V. a formulat în numele reclamantului G.H. cererea de renunţare la judecată nu îndeplineşte cerinţele legale mai sus menţionate.
Astfel, mandatul sub semnătură legalizată emis la 20 martie 2001 a fost dat mandatarei numai în vederea reprezentării în procesul de partaj al bunurilor comune, în vreme de împuternicirea emisă la 7 iunie 2002, de altfel fără semnătură legalizată, numai în scopul angajării unui avocat care să îl reprezinte pe reclamant în vederea renunţării la acţiune în dosarul civil 6510/1998 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
În lipsa mandatului special prevăzut de lege, instanţa de fond nu putea lua act în mod valabil de renunţarea la acţiunea principală şi proceda exclusiv la judecata cererii reconvenţionale.
Ca urmare recursul se va admite cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa competentă potrivit normelor de competenţă materială în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G.H. împotriva deciziei nr. 27 din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, sentinţa nr. 516 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4145/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 4141/2003. Civil → |
|---|
