CSJ. Decizia nr. 4230/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4230
Dosar nr. 1390/2003
Şedinţa publică din 23 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 30 iulie 2002 la Tribunalul Gorj, C.P. a chemat în judecată C.N.L. O., pentru a fi obligată să emită dispoziţie de restituire a unui imobil, iar în caz contrar să fie obligată la câte 500.000 lei pe zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj a fost admisă acţiunea în sensul solicitat, fără obligarea pârâtei la daune cominatorii.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 216 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova. A fost admis însă apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100.000 lei pe zi de, întârziere de la data pronunţării hotărârii de faţă, până la comunicarea deciziei prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că persoana îndreptăţită a solicitat numai măsuri reparatorii, ceea ce nu înlătură obligaţia pârâtei de a răspunde la notificare, fie şi prin manifestarea refuzului, pentru ca reclamanta să se poată adresa instanţei. Neîndeplinindu-şi o obligaţie legală, prevăzută de o lege specială, Legea nr. 10/2001, pârâta a produs reclamantei o vătămare, încât justificat a fost admisă acţiunea şi pentru că pârâta şi-a manifestat aceeaşi atitudine şi în cursul procesului, s-a dispus obligarea sa la plata daunelor cominatorii, sprea o determina să-şi execute obligaţia.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat recursul de faţă, în condiţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii şi în subsidiar exonerarea deplata daunelor cominatorii.
În motivarea recursului se arată că pârâta nu are calitatea de deţinător al bunului preluat de stat, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi în consecinţă este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Se susţine că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal şiprin acordarea daunelor cominatorii în contextul primului motivde recurs.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Din textul şi economia reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, rezultă că regimul juridic pe care îl reglementează, are învederea imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În accepţiunea acestei legi, preluarea presupune şi un deţinător al imobilului, care în ipoteza notificării sale de către persoana îndreptăţită, astfel cum este definită prin art. 3 al legii menţionate, are o serie de obligaţii cuprinse încapitolul III şi V, începând cu art. 20 ale legii.
În speţă, se constată că recurenta-pârâtă a susţinut constant că nu este deţinătoarea imobilului, întrucât nu există un act de preluare a bunului, iar reclamanta îl stăpâneşte şi în prezent, locuind în imobilul în litigiu, astfel încât toate obligaţiile impuse prin hotărârile atacate, sunt fără temei legal.
Întrucât instanţele nus-au pronunţat asupra acestor susţineri, esenţiale pentru stabilirea unei corecte stări de fapt, în raport de care să se poată hotărî temeinic în cauză se impune admiterea recursului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, ce va avea în vedere şi eventualitatea administrării unor probe noi.
Aşa fiind recursul va fi admis conform art. 304 pct. 10, art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., urmând ca instanţa de trimitere să ţină seama şi de dispoziţiile art. 315 alin. (3)C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C.N.L.O. S.A. Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 216 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 161 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi Tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 5963/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5961/2003. Civil. Retrocedare imobil. Recurs → |
---|