CSJ. Decizia nr. 4239/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4239
Dosar nr. 162/2003
Şedinţa publică din 24
octombri.
2003
Deliberând asupra recursului declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Arad împotriva deciziei civile nr. 145 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, la 18 noiembrie 2002, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 319 pronunţată la 9 iulie 2002 în dosarul nr. 3273/2002 secţia civilă a Tribunalului Arad a admis acţiunea formulată de G.I. în contradictoriu cu Primăria Arad şi Consiliul local al municipiului Arad obligându-i pe pârâţi să îi plătească reclamantului 100 000 000 lei cu titlu de despăgubiri băneşti "reprezentând contravaloarea imobilului, teren, situat în Arad, înscris în CF NR - 35026 Arad cu nr. top. 91/a/2/2 , în suprafaţă de 171 mp".
În dispozitivul hotărârii astfel pronunţate s-a menţionat de asemenea că respectivul imobil a fost "expropriat de Statul Român prin Decretul Consiliului de Stat nr. 477 din 29 decembrie 1079".
Apelurile făcute ulterior împotriva acestei sentinţe de pârâţii Consiliul local al municipiului Arad şi Primăria Arad au fost respinse ca nefondate prin Decizia 145 pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara la 18 noiembrie 2002 în dosarul nr. 6055/C/2002.
Pronunţând această decizie instanţa de apel a înlăturat o primă critică formulată de apelanţi în legătură cu nemotivarea sentinţei reţinând că respectiva hotărâre "se dovedeşte a fi corectă în fond" chiar dacă în cuprinsul său "nu au fost menţionate în detaliu argumentele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia admiterii acţiunii reclamantului".
Au fost de asemenea înlăturate susţinerile apelanţilor privind lipsa de legitimare a părţilor apreciindu-se ca, în raport cu natura drepturilor litigioase, cu probele administrate în dosar şi cu dispoziţiile legale aplicabile în materie atât reclamantul cât şi pârâtele au calitate procesuală.
În aceeaşi ordine de idei s-a relevat că "în plan local" Consiliul local al municipiului Arad "este continuatorul celui care a efectuat exproprierea reclamantului în 1979, respectiv Statul Roman" şi că, prin urmare, citarea sa în calitate de pârât "este cu atât mai justificată".
S-a reţinut de asemenea că adresa nr. 3690 emisă de Primăria ARAD la 20 martie 2002 "are aparenţă formală şi substanţială a unei dispoziţii motivate în sensul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001".
În acest context s-a concluzionat că, în urma primirii acelei adrese reclamantul era îndreptăţit să o conteste astfel încât acţiunea formulată în cauză nu este prematură aşa cum s-a afirmat de către apelanţi.
La 24 decembrie 2002 pârâtul Consiliul local al municipiului Arad a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 162/2003
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârile date în cauză au fost criticate sub mai multe aspecte susţinându-se că.
- au fost pronunţate fără ca recurentului-pârât Consiliul local al municipiului Arad să îi fi fost comunicată vreo cerere de chemare în judecată.
- în cauză nu a fost reprezentat Statul Roman, deşi acesta a emis actul de expropriere.
- instanţele au greşit atunci când au considerat că exproprierea ar fi fost dispusă de fostul "Consiliu Popular al Judeţului Arad" precum şi în aprecierea potrivit căreia succesorul actual al acestuia ar fi Consiliul local al municipiului Arad;
- aceleaşi instanţe au ignorat ori au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, cu referire expresă la art. 9 din acel act normativ, privind "posibilitatea acordării de despăgubiri prin echivalent şi nicidecum sub forma despăgubirilor băneşti".
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei "Primăria municipiului Arad" la plata de despăgubiri s-a susţinut că hotărârile sunt de asemenea nelegale întrucât respectiva denumire nu corespunde unei persoane juridice, personalitatea juridica aparţinând municipiului Arad.
În legătură cu această chestiune s-a afirmat de către recurent că.
- litigiile privind punerea în executare a Legii nr. 10/2001 nu sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 67 din Legea administraţiei publice nr. 215/2001 şi că dec.
- în speţă soluţionarea cauzei se impunea a fi făcută în contradictoriu cu Municipiul Arad reprezentat de primar.
Tot în susţinerea recursului s-a relevat că instanţa de apel.
- a respins în mod nejustificat criticile referitoare la lipsa de motivare a sentinţei pronunţate în cauză şi
- nu a ţinut seama de faptul că reclamantul "nu a făcut dovada că ar avea dreptul să ceară despăgubiri singur pentru un bun din care nu se ştie ce cota i-ar reveni în lipsa unui act de partaj".
În ceea ce îi priveşte pe intimaţi este de reţinut că pârâta Primăria municipiului Arad, citată în cauză prin primar, nu s-a prezentat şi nici nu şi-a făcut cunoscut în scris pct. de vedere referitor la recursul declarat în cauză, iar reclamantul G.I. a solicitat respingerea respectivului recurs ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În acest sens Curtea reţine că citarea în cauză a Consiliul local al municipiului Arad în calitate de pârât a fost dispusă de către prima instanţă prin încheierea pronunţată la 30 mai 2003.
Deşi legal citat acest pârât nu s-a prezentat în faţa instanţei la termenul următor de la 20 iunie 2002 şi nici nu a formulat obiecţiuni scrise cât priveşte introducerea sa în cauza ori necomunicarea unei copii a acţiunii.
Aşa fiind eventualele neregularităţi în îndeplinirea acestor acte de procedura s-au acoperit conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ. nemai putând forma obiectul unor critici în apel sau recurs.
De asemenea Curtea reţine că, în condiţiile în care numai pârâtul Consiliul local al municipiului Arad a declarat recurs, nu pot fi primite acele critici care vizează exclusiv aspecte legate de prezenţa în proces a celeilalte pârâte ca de exemplu.
- greşita citare în cauză a pârâtei Primăria municipiului Arad, iar nu a municipiului Arad reprezentat prin PRIMAR,
- greşita obligare a aceleiaşi pârâte la plata unor despăgubiri sa.
- pretinsa încălcare, în condiţiile arătate, a dispoziţiilor art. 19 şi art. 67 din Legea administraţiei publice nr. 215/2001.
În acelaşi timp Curtea reţine că nici în considerentele sentinţei şi nici în motivarea deciziei instanţei de apel nu s-a menţionat că exproprierea imobilului ar fi fost dispusă de către fostul "Consiliu Popular al Judeţului Arad", fiind deci lipsită de suport critica formulată în legătură cu acest aspect.
În acest context trebuie amintit că în motivarea deciziei recurate s-a reţinut că "reprezentarea în proces a statului s-a făcut în persoana celui din urmă" pârât [Consiliul local al municipiului Arad].
Aceasta aserţiune a fost întărită subliniindu-se că "în plan local Consiliul este continuatorul celui care a efectuat exproprierea reclamantului în 1979, respectiv al Statului Roman".
Toate aceste aprecieri ale instanţei de apel infirmă critica formulată de recurent cât priveşte presupusa ignorare de către instanţe a chestiunii reprezentării Statului Roman în cauza de faţă.
În altă ordine de idei Curtea reţine că Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziţii care consacră expres posibilitatea ca măsurile reparatorii luate în favoarea foştilor proprietari, să constea în sume de bani, iar o întreagă secţiune a actului normativ amintit este intitulată "Capitolul V / Măsuri reparatorii prin echivalent bănesc".
Prin urmare este lipsită de temei critica prin care recurentul afirmă că obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri băneşti ar fi contrară dispoziţiilor Legii 10/2001.
Cu atât mai puţin relevantă este reiterarea în recurs a criticii referitoare la lipsa de motivare a sentinţei pronunţate în cauză.
Este de remarcat în acest sens că soluţia primei instanţe s-a dovedit a fi întemeiată, în pofida unei motivări extrem de concise pe care de altfel instanţa de apel a completat-o printr-o analiză detaliată a elementelor de fapt şi de drept ale litigiului.
De asemenea instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale reţinând că reclamantul era îndreptăţit să formuleze acţiunea chiar dacă imobilul a fost achiziţionat, conform art. 30 C. fam., ca bun comun dobândit în cursul căsătoriei sale cu G.C., căsătorie care ulterior a fost desfăcută.
În acest sens este de observat că demersurile judiciare ale reclamantului au valoarea unor acte de conservare a drepturilor pe care foştii soţi le pot invoca în legătură cu imobilul bun comun, iar hotărârile pronunţate în cauză sunt şi ele de natură a profita în egală măsură celeilalte titulare originare a dreptului de proprietate în condiţiile unei eventuale partajări a contravalorii imobilului pe care foştii soţi o pot efectua prin buna învoială, ori printr-un proces separat.
În raport cu toate aceste considerente Curtea reţine că în speţă nu îşi găsesc aplicarea prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici alte dispoziţii cuprinse în acelaşi text de lege.
În consecinţă în cauză urmează a se face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. în sensul respingerii recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul local al municipiului Arad împotriva deciziei nr. 145 din 18 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6634/2003. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 6628/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
