ICCJ. Decizia nr. 6641/2003. Civil. Actiune în pretentii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6641
Dosar nr. 12561/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 514 din 7 aprilie 2003 Judecătoria Tecuci a admis acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta B.G. şi a obligat pe pârâţii B .A., A.C.M., B.V., B.G. şi B.F. la plata sumei de 4.814.500 lei cu titlu de daune materiale şi la 355.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 542/R din 8 septembrie 2003, a admis recursul reclamantei, a modificat în parte sentinţa judecătoriei, în sensul că a obligat pe pârâţi la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi decizie s-a constatat nul recursul declarat de pârâţi.
Împotriva acestei decizii, la data de 27 noiembrie 2003, au declarat din nou recurs pârâţii B .A., A.C.M., B.G., B.Ş. şi B.V.
Recursul este inadmisibil.
Una din regulile generale privitoare la instituirea şi exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac, în caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat putând fi invocată atât de cel interesat, cât şi de instanţă din oficiu, spre a anihila calea de atac inadmisibilă.
Cum pârâţii au exercitat în cauză, pentru a doua oară, aceeaşi cale de atac, se constată, din oficiu, că recursul este inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii B.A., A.C.M., B.G., B.Ş., B.V., împotriva deciziei nr. 542/R din 8 septembrie 2003 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6637/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6634/2003. Civil. Constatare nulitate act... → |
---|