ICCJ. Decizia nr. 6621/2003. Civil. Conflict de munca - anulare ordin 2552/C/2.11.2001, OG 83/2000. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6621
Dosar nr. 4823/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 decembrie 2001 I.I.N. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei anularea ordinului nr. 2552/C emis la 2 noiembrie 2001 de acesta şi suspendarea executării acestuia până la soluţionarea cauzei.
În motivarea contestaţiei, aceasta a arătat că îndeplineşte funcţia de judecător şi a beneficiat de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 privind acordarea indemnizaţiei de 85% din salariul de bază pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar prin ordinul a cărui anulare îl solicită, nelegal, i-a fost imputată suma de 68.889.996 lei, apreciată ca necuvenită.
Acestei contestaţii, pârâtul Ministerul Justiţiei i-a opus întâmpinare solicitând respingerea acesteia.
Ministerul Justiţiei a formulat cerere de strămutare a pricinii, iar prin încheierea nr. 590 din 13 februarie 2002 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis această petiţie şi a strămutat cauza în favoarea Tribunalului Târgu-Mureş.
Această din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 307 din 11 iunie 2002, a admis în parte contestaţia, a dispus anularea parţială a ordinului nr. 2552/C din 2 noiembrie 2001 emis de intimat, şi anume, în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la reclamantă.
A luat act de renunţarea acesteia la judecarea petitului privind suspendarea executării ordinului şi a respins restul pretenţiilor reclamantei ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prevederile H.C.M. nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât concediile pentru îngrijirea copilului nu sunt asimilate concediilor medicale prevăzute în actul normativ menţionat.
Astfel, s-a apreciat că indemnizaţia acordată pentru îngrijirea copilului formează obiectul unor reglementări distincte, atât anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, cât şi ulterior, aşa încât contestatoarea beneficiază de indemnizaţia menţionată care se calculează în funcţie de salariul de bază, raportat la valoarea de referinţă sectorială stabilită prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1994.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 674/R din 5 septembrie 2002, a respins recursul, păstrând motivarea instanţei de fond.
Hotărârile judecătoreşti menţionate au fost criticate pe calea extraordinară de atac a recursului în anulare, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la 4 septembrie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., pentru motive vizând „încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond", care constă în aceea că măsura imputării este conformă prevederilor din art. 21 alin. (1) al HCM nr. 80/1965, din Legea nr. 49/1992 şi din Legea nr. 120/1997.
Procurorul General invocă legislaţia anterioară anului 1990 privind drepturile băneşti ale femeilor pentru îngrijirea copiilor, precum şi norma din Decretul-lege nr. 31/1990 care reglementa o nouă formă de concediu postnatal – pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, perioada în care mamei i se acorda o indemnizaţie de concediu egală cu 65% din salariul de bază, plătită din fondul asigurărilor sociale, decret abrogat prin legea nr. 120/1997.
Se referă că, atât „indemnizaţia prev. de Decretul-lege nr. 31/1990, precum şi cea din art. 2 şi art. 3 al Legii nr. 120/1997, reprezintă „indemnizaţii de asigurări sociale" în înţelesul art. 21 din HCM nr. 880/1965; adică pentru interpretarea unor texte de lege din cele două legi ulterioare, din 1990 şi, respectiv, din 1997, se trimite la o hotărâre de guvern din 1965 (cu peste 30 de ani urmă).
Se mai susţine că aceste două legi au reglementat „un nou drept cuvenit angajatelor în cadrul asigurărilor sociale de stat, având caracterul unor norme speciale, care s-au întregit cu regulile de drept comun în materia ajutoarelor materiale din asigurările sociale de stat, respectiv cele din HCM nr. 880/1965, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992".
Deşi Legea nr. 120/1997 a „adus unele clarificări privind baza de calcul a indemnizaţiei, în sensul că s-a prevăzut că reprezintă 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, – se susţine, în continuare că – ea şi-a păstrat caracterul de lege specială ... astfel că prevederile sale speciale s-au completat cu cele generale cuprinse în HCM nr. 880/1965 în vigoare până la 1 aprilie 2001". Adică, normele dintr-o lege ulterioară, din 1997, se completează, cu cele dintr-o hotărâre de guvern, anterioară, în 1995, relevându-se, totodată, repetat, că „art. 21 alin. (7) din HCM nr. 889/1965 nu a fost abrogat sau modificat, decât odată cu abrogarea integrală a acestui act normativ prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii".
În al treilea rând se susţine că recalcularea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului ar fi fost posibilă numai dacă Legea nr. 120/1997 ar fi prevăzut expres această posibilitate sau alte acte normative speciale, cum ar fi OG nr. 83/2000, astfel că majorarea acestor indemnizaţii, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, odată cu majorarea salariilor, nu are temei legal.
Recursul în anulare nu este fondat.
Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte privind ierarhia actelor normative, principiul constituţional al supremaţiei constituţiei şi a legii, interpretarea raportului dintre lege şi alte acte normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura dispoziţiilor legale de ocrotire a mamei şi copilului, în raport de obiectul şi scopul reglementării, dar şi a unor aspecte privind raportul juridic de muncă specific autorităţii judecătoreşti cu referire specială la titularul dreptului de a institui răspunderea materială.
Legea aplicabilă dreptului la indemnizaţia specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani este nr. 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani.
Dreptul la această indemnizaţie specială este reglementat prin legea menţionată, care prevede:
- „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)", fiin.
- „ ... de o îndemnizaţie reprezentând 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare".
Textul stabileşte natura dreptului şi limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizaţiei de 85% din „salariul de bază şi celelalte venituri salariale", fără, însă, a da o altă definiţie salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.
Dispoziţiile acestei legi nu conţin norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare, norme metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale.
Dar, aşa cum se relevă şi în recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior şi a considera, cum eronat se susţine, că indemnizaţia reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este aceeaşi ca şi cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965, nu este în spiritul legii.
Or, dispoziţia din art. 21 alin. (7) din HCM 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate", pentru incapacitate temporară de muncă.
Întreaga construcţie din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizaţiei nu este expres prevăzută în legea nr. 120/1997 şi nici în OG 83/2000, iar, de pe altă parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) al H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare.
Evident că nu poate primi o asemenea forţă legală o hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza şi în executarea unei alte legi speciale.
De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referinţă ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei legislative şi al supremaţiei legii.
Nu poate fi primit argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizaţii cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
Scopul şi obiectul indemnizaţiei priveşte îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei şi ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării.
În timp ce personalul aflat în exerciţiul funcţiei, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizaţiei lunare (care l-a înlocuit prin OG nr. 83/2000) nici-o normă specială nu interzice aplicarea dispoziţiei legale de majorare şi personalului aflat în funcţie, dar, care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o indemnizaţie calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi şi contrar principiului echităţii.
Concluzionând, Curtea va respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 674/R din 5 septembrie 2002 Curţii de Apel Târgu-Mureş, Secţia Civilă şi sentinţei civile nr. 307 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Mureş, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6628/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6625/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
