ICCJ. Decizia nr. 4483/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4483
Dosar nr. 231/2003
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 84 din 9 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa, au fost admise în parte, acţiunea principală şi cea conexă formulată de reclamanţii V.A.M., M.G. şi C.E. în contradictoriu cu pârâţii R.A. „Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa, Consiliul local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa reprezentat prin Primar şi Statul Român reprezentat de MinisterulFinanţelorprinD.G.F.P.C.F.S. Constanţaşiau fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţacompus din teren în suprafaţă de 284 m.p. şi construcţie formată din subsol, parter, mansardă şi parţial terasă.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii.
Pentru a putea pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut evoluţia procesuală a celor două acţiuni conexe.
Astfel prin cererea din 25 noiembrie 1998 înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa reclamanţii au solicitat instanţei să constate că ei sunt unicii moştenitori ai autorilor lor, care erau proprietarii imobiluluinr. 22 şi care a fost preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, deşi autorii lor erau exceptaţi de la naţionalizare.
Judecătoria Constanţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, având în vedere că printr-o expertiză s-a stabilit că valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu este de 507.000.000 lei.
La tribunal cauza a fost înregistrată sub nr. 9083/1999, iar la termenul din 2 martie 2000 s-a dispus conexarea la acest dosar a dosarului nr. 9769/1999 a aceleiaşi instanţe, conform art. 164 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte dosarul care a fost conexat, acesta a avut următoarea evoluţia procedurală.
Aceiaşi reclamanţi ca şi în primul dosar, prin cererea din 4 iulie 1996 înregistrată la Judecătoria Constanţa au formulat acţiune în revendicare împotriva pârâţilor solicitând ca imobilul nr.22 să le fie restituit în proprietate şi posesie.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 14624 din 23 octombrie 1997, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, reţinând că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece autorii reclamanţilor făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia civilă nr. 2420 din 28 octombrie 1998, a admis apelul formulat împotriva acestei sentinţe de către Consiliul local al Municipiului Constanţa şi a schimbat în tot hotărârea în sensul respingerii acţiunii formulate de către reclamanţi, ca nefondată.
Motivându-şi hotărârea, instanţa de apel a reţinut că preluarea imobilului s-a făcut cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 întrucât mama reclamanţilor deţinea nouă apartamente care erau închiriate. A reţinut, deasemenea, că au calitate procesual pasivă în cauză Municipiul Constanţa prin primar şi R.A. „Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa.
Curtea de Apel Constsanţa, prin Decizia civilă nr. 843 din 1 iulie 1999 a admis recursul reclamanţilor şi a casat ambele hotărâri trimiţând cauza spre rejudecare Judecătoriei Constanţa, reţinând că ambele instanţe de fond şi apel au stabilit eronat cadrul procesul a dedus judecăţii sub aspectul stabilirii pârâţilor care au calitate procesual pasivă.
În fond, după casare, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 13461 din 1 septembrie 1999 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa având în vedere valoarea obiectului acţiunii şi prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa şi, după cum s-a mai arătat, a fost conexată la dosarul nr. 9083/1999 al aceleiaşi instanţe.
Tribunalul Constanţa, soluţionând cauzele conexate a reţinut în sentinţa civilă nr. 84 din 9 februarie 2000, în ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă că R.A. „Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa, Consiliul local al Municipiului Constanţa şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. au calitate procesual pasivă, iar Primăria Constanţa nu are această calitate.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamanţii au dovedit că sunt unicii moştenitori ai proprietarilor imobilului în litigiu, care a trecut nelegal în proprietatea statului cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
Apelurile declarate de către pârâţi împotriva acestei sentinţe au fost admise de către Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 94 din 26 martie 2001, care a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
Instanţa de apel a ridicat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de împrejurarea intrării în vigoare a unei legi speciale, respectiv Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând motive de nelegalitate.
Curtea Supremă de Justiţie – secţia civilă prin Decizia nr. 1924 din 17 mai 2002 a admis recursul, a casat Decizia şi a trimis cauza spre judecarea în fond a apelurilor declarate de Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, aceleiaşi curţi de apel.
S-a reţinut de către instanţa de recurs că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, considerând că acţiunea formulată de către reclamanţi devine inadmisibilă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În acest sens se arată că situaţia proceselor deja începute, care au ca temei dreptul comun, este reglementată foarte clar de prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 în sensul că persoanele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor vor putea opta între a suspenda procesul început pe dreptul comun, înţelegând să folosească procedura administrativă, sau să finalizeze acţiunea deja iniţiată.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 27/C din 4 noiembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că în cauză reclamanţii cu actele depuse la dosarul cauzei au făcut dovada că autorii lor erau proprietarii imobilului în litigiu şi ei sunt unicii moştenitori ai acestora.
A reţinut, deasemenea, că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, întrucât Decretul nr. 92/1950 prin care a fost naţionalizat imobilul a fost aplicat chiar cu încălcarea prevederilor sale, respectiv a art. II.
În acest sens, reţine instanţa de apel autorii reclamanţilor erau exceptaţi de la naţionalizare, mama fiind casnică iar tatăl funcţionar.
Concluzionând, se constată că acţiunea reclamanţilor având ca temei juridic prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ., este întemeiată, iar faptul că autorii reclamanţilor au făcut demersuri administrative la data naţionalizării este nesemnificativ atâta timp când în prezenta acţiune, faţă de temeiul ei, se impune doar examinarea titlurilor de proprietate prezentate de părţi şi reclamanţii au dovedit că titlul lor este valabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A. „Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa, invocând motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că Decretul nr. 92/1950 este neconstituţional pentru că abia din anul 1994 România a aliniat legislaţia sa privind drepturile fundamentale ale anului la prevederile tratatelor internaţionale.
Se mai susţine că în mod greşit instanţa nu a ţinut cont de prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950 care arătau că „imobilele proprietatea soţului, soţiei sau copiilor minori se considerau aparţinând unui singur proprietar în ceea ce priveşte aplicarea decretului".
Se mai arată că autorii reclamanţilor nu făceau parte din categoriile sociale exceptate de la naţionalizare, întrucât mai aveau în proprietate 9 apartamente şi că statul a dobândit din dreptul de proprietate prin efectul legii, conform art. 645 C. civ.
Ca ultime susţinetri se mai arată că autoarea reclamanţilor a uzat de calea administrativă prevăzută de Decretul nr. 524/1955 şi că îndeletnicirea de casnică nu era exceptată de la naţionalizare prin art. II din Decretul nr. 92/1950.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate trebuie analizate având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ipoteza a doua – respectiv că hotărârea pronunţată „a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Este de reţinut în primul rând că instanţa de apel, cu o motivare amplă şi cu o aplicare corectă a prevederilor legale, a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără un titlu valabil, motivându-se în drept cu prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 8 din Constituţia din 1948 şi prevederile art. 480 şiart. 481 C. civ.
Ceea ce este însă esenţial de reţinut şi face inutilă analizarea tuturor considerentelor avute în vedere de către instanţa de apel pentru motivarea hotărârii sale, este faptul că antecesorii reclamanţilor făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950; soţul era funcţionar, soţia casnică.
Articolul II instituie excepţia de la aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.
Modul de formulare a acestui articol exclude orice altă interpretare „nu intră în prevederile decretului de faţă ...".
Naţionalizarea conform prevederilor decretului privea imobile aparţinând foştilor industriaşi, moşieri, bancheri, mari comercianţi sau a altor elemente ale „marii burghezii", categorii sociale din care nu făceau parte autorii reclamanţilor.
În atare situaţie trecerea în proprietatea statului s-a făcut prin nerespectarea chiar a dispoziţiilor decretului în baza căruia s-a făcut naţionalizarea.
Deci statul este în situaţie de a nu fi dobândit cu un titlu valabil imobilul şi în consecinţă, nici recurenta nu poate opune cu eficienţă juridică reclamanţilor un titlu valabil.
În consecinţă în mod legal şi temeinic instanţele de fond şi apel au apreciat că acţiunea reclamanţilor întemeiată pe prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ. este fondată.
Astfel fiind faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că recursul este nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta R.A. Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa împotriva deciziei civile nr. 127/C/4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 448/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
