ICCJ. Decizia nr. 4902/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4902
Dosar nr. 4278/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1067 din 28 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Alba a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Tribunalul Alba şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.M.F. împotriva pârâţilor Tribunalul Alba şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a fost obligată C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamantei sumele reţinute de Tribunalul Alba şi încasate de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cu titlu de CAS pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 şi în continuare până la data executării integrale a obligaţiei, în cuantum de 13.216.843 lei, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantei împotriva acestui pârât.
Pentru a hotărî astfel instanţa a apreciat că în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 reclamantei i s-a reţinut nejustificat cota lunară de 7% reprezentând contribuţia pentru asigurări de sănătate, contrar dispoziţiilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 potrivit cărora magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de asistenţă medicală gratuită.
Întrucât Tribunalul Alba a reţinut lunar sumele fără a exista vreun ordin din partea ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiţiei, iar virarea către C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-a făcut direct de către Tribunal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.
Pentru aceleaşi considerente a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Alba.
Motivat de faptul că a primit o plată nedatorată, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând modificarea ei în sensul obligării Tribunalului Alba să restituie sumele solicitate de reclamantă, instituţie cu care aceasta se află în raporturi de muncă, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 1003 din 21 aprilie 2003 admite recursul şi modifică sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe fond admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâţii Tribunalul Alba şi Ministerul Justiţiei să restituie reclamantei sumele reţinute cu titlu de CAS pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 şi respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că gratuitatea asistenţei medicale a categoriei de persoane din care face parte reclamanta nu poate fi interpretată, până la modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001, decât prin scutirea de plată a contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate, astfel că pretenţiile reclamantei sunt justificate.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 1067 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Alba şi a deciziei civile nr. 1003 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia considerând că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, lucru ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. S-a solicitat şi suspendarea executării silite a hotărârilor criticate până la soluţionarea recursului în anulare.
În acest sens se arată în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi în Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
De asemenea, se susţine că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada achitării contribuţiei lunare la fondul de asigurări de sănătate.
Se mai invocă şi faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România şi, totodată, obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut faptul că, atât în considerentele hotărârilor atacate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, însă interpretarea lor este total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a se reţine următoarele:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare ale acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alin. (2) al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la 20 iulie 1996, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64-407/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, anume ca beneficiile gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeaşi lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Prin urmare instanţele, care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi cea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai sus enunţate, încălcând esenţial legea, lucru ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele învederate mai sus, urmează a se reţine şi faptul că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aplicarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate" ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost construită în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Aşa fiind, faţă de considerentele mai sus arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar pe fond, a se respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1003 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 1067 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Alba.
Casează hotărârile atacate şi pe fond, respinge acţiunea reclamantei C.M.E., ca nefondată.
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate prin recursul în anulare ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4119/2003. Civil. Exequator. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4903/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
