ICCJ. Decizia nr. 5156/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5156
Dosar nr. 1514/2003
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 6 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Consiliul local al Municipiului Câmpina a chemat în judecată Ministerul Culturii şi cultelor şi Muzeul Naţional de Artă al României pentru obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi posesie 202 schiţe şi desene în creion peniţă şi laviu (29 bucăţi mari şi restul mici) având ca autor pictorul N.G.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat un contract de vânzare cumpărare autentificat la nr. 1958 din 6 noiembrie 1939 de Judecătoria Mixtă Câmpina prin care Primăria Câmpina reprezentată de primar a cumpărat de la G.N.G., fiul pictorului N.G. 202 bucăţi schiţe şi desen. După cumpărare, obiectele au rămas în depozitul Muzeului Toma Stelian iar în 1950, la înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă al României, au fost preluate de acesta.
Temeiul de drept al acţiunii a fost indicat art. 480 C. civ. şi art. 80 din Legea nr. 182/2000.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 495 din 27 iunie 2002 a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamantului în proprietate şi posesie 202 schiţe şi desene care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1958 din 6 noiembrie 1939.
Pentru a motiva această soluţie instanţa a reţinut că reclamantul a dobândit proprietatea bunurilor prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în 1939.
Bunurile au rămas în depozitul Muzeului Toma Stelian, conform anexei la contractul de vânzare-cumpărare iar după înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă al României au fost înregistrate în patrimoniul Secţiei de artă grafică al acestuia (adresa 341 din 21 ianuarie 2002), muzeul fiind numai administratorul colecţiei.
Apelul pârâtelor a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că acţiunea reprezintă o cauză de drept civil şi nu de contencios administrativ, fiind o acţiune în revendicare bazată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi Legea nr. 182/2000.
Nu s-a primit excepţia prescripţiei achizitive invocată de muzeu de 30 de ani deoarece acest pârât deţine bunurile nu în calitate de proprietar ci de administrator, stăpânind bunurile pentru altul nu pentru sine.
Nu s-a primit nici apelul Ministerului Culturii care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive. S-a avut în vedere dispoziţia cuprinsă în art. 80 din Legea nr. 182/2000, Comisia Naţională a Muzeelor, fără personalitate juridică şi a căruia aviz este necesar la restituire, se află în cadrul Ministerului în subordinea căruia se află şi Muzeul Naţional de Artă.
Împotriva acestei decizii cei doi pârâţi au declarat în termen legal recurs.
În motivarea recursului Muzeul Naţional a invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. arătând că greşit s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi că nu s-a reţinut că deţine în administrare de peste 30 de ani bunurile faţă de care s-a purtat ca un adevărat proprietar.
Ministerul Culturii şi Cultelor în recursul său a invocat pct. 5, 8 şi 9 din art. 304 C. proc. civ.
S-a arătat că s-au încălcat dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că în preambulul deciziei s-a trecut în mod eronat numele reprezentantului Muzeului Naţional, consilier juridic G.A. în loc de Ş.A. care în realitate s-a prezentat, G.A. fiind reprezentanta Ministerului Culturii şi Cultelor. S-a mai arătat că la momentul judecării apelului reprezentarea Ministerului a fost realizată de consilier juridic A.E.C.
S-au mai invocat neregularităţi în comunicarea deciziei din care lipsesc paginile 3 şi 4.
Recurentul a mai arătat că instanţa a schimbat natura juridică a actului dedus judecăţii, fără a indica însă în ce constă această schimbare.
S-a criticat şi faptul că s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Recursurile sunt nefondate.
Acţiunea a fost corect calificată ca acţiune în revendicare a unor bunuri pentru care reclamantul a prezentat titlu de proprietate valabil împotriva pârâţilor care nu deţin aceste bunuri în temeiul unui asemenea titlu care să fie opus reclamantului.
Ca urmare au fost corect aplicate dispoziţiile legale incidente şi indicate în acţiune ca temei de drept. De altfel pârâţii nu au indicat dispoziţiile legale pretinse a fi încălcate.
Acţiunea în revendicare nu poate fi paralizată de opunerea prescripţiei achizitive în persoana pârâtului Muzeul de Artă câtă vreme acesta a deţinut obiectele în calitate de custode.
Cât priveşte neregularităţile invocate de pârâtul Ministerul Culturii acestea nu se înscriu în motivul de recurs prevăzut la pct. 5 al art. 304, C. proc. civ. câtă vreme nu s-a putut demonstra vreo vătămare de neînlăturat produsă acestei părţi care şi-a putut formula apărările pe tot parcursul procesului şi exercita căile legale de atac. Neregularităţile semnalate se puteau îndrepta potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
Motivele pentru care instanţele au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive au fost amplu motivate şi necombătute prin motivele de recurs.
Pentru considerentele arătate se vor respinge ca nemotivate recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarat de Muzeul Naţional de Artă al României şi Ministerul Culturii şi Cultelor împotriva deciziei nr. 15 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5159/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
