ICCJ. Decizia nr. 5168/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5168
Dosar nr. 510/2003
Şedinţa publică din 17 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2001, sub nr. dosar 5850/2001, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta C.C. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, SC A. SA, M.C., S.R. şi I.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului din Bucureşti, obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie liniştită imobilul, precum şi obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru paguba suferită şi beneficiul nerealizat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul revendicat a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, deşi soţul său, T.D. făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare şi tot abuziv a fost vândut chiriaşilor după ce a fost admis recursul în anulare declarat împotriva sentinţei civile nr. 3783/1995 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi a deciziei civile nr. 2337/1995 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care se admisese acţiunea în revendicare în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi SC A. SA.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 483 C. civ., art. 46 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii.
De asemenea, pârâta SC A. SA a invocat prin întâmpinarea depusă, excepţia autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
La data de 17 septembrie 2001 la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de T.E. care a solicitat în contradictoriu cu reclamanta şi pârâţii din proces, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a pârâţilor persoane fizice, urmând ca părţile să fie obligate să-i respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra imobilului.
În motivarea cererii sale, intervenienta a arătat că este proprietara imobilului aflat în litigiu, prin succesiune, conform art. 644 C. civ., în calitate de fiică a lui T.G. căruia i s-a naţionalizat abuziv locuinţa şi terenul, deşi era o persoană exceptată de la aplicarea Decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2001 tribunalul a pus în discuţia părţilor cererea de intervenţie formulată de T.E., pe care a admis-o în principiu.
La acelaşi termen, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că cererea de chemare în judecată are două capete de cerere şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat privind cererea de revendicare, respingând deci acest capăt de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 362 din 21 martie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.C., ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenţie formulate de T.E. ca neîntemeiată şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a autorităţii lucrului judecat formulate de pârâta SC A. SA ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe fondul cauzei, în esenţă, că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu pentru că, deşi T.D. făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare, totuşi imobilul cumpărat a fost predat cu chiriaşi cu contract de închiriere, iar cuantumul acestor chirii urma să fie încasat de fraţii T. În condiţiile în care s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 112/1995 sub imperiul cărora au fost perfectate contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se cere a fi constatată.
În speţă, prima instanţa a mai reţinut că au fost respectate prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că nu se poate primi punctul de vedere al reclamantei în sensul constatării relei credinţe a părţilor care au vândut şi, respectiv, cumpărat imobilul în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel C.C. şi T.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că în cauză îşi găseşte deplină aplicabilitate constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi SC A. SA, pe de o parte şi pârâţii persoane fizice, pe de altă parte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.474/A din 22 noiembrie 2002, a respins ca tardiv declarat apelul formulat de reclamanta C.C. şi a respins ca nefondat apelul declarat de intervenienta T.E.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cu privire la apelul declarat de reclamantă, că acesta a fost formulat şi depus la instanţă peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, iar cu privire la apelul declarat de intervenientă, că la dosar nu s-au produs probe din care să rezulte că imobilul în discuţie nu face parte din domeniul de aplicare al Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului intervenienta T.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a susţinut că autorul recurentei s-a aflat în situaţia unui deposedat de imobil fără titlu legal, aşa încât acesta nu şi-a pierdut nici un moment dreptul de proprietate asupra imobilului, situaţie în care actele juridice de înstrăinare întocmite între SC A. SA şi intimaţii chiriaşi sunt lovite de nulitate absolută şi nu poate fi reţinută nici buna-credinţă a părţilor contractante, atâta timp cât acestea cunoşteau situaţia juridică reală a imobilului, fiind notificate de către intervenientă, în calitatea sa de adevărat proprietar.
Recursul este fondat şi se va admite, în sensul celor ce urmează a se expune.
Acţiunea a fost promovată de reclamanta C.C.
Pe parcursul soluţionării cauzei, chiar în faza procesuală a fondului, a survenit decesul reclamantei, la data de 14 octombrie 2001, conform certificatului de deces depus în copie tradusă din limba italiană şi legalizată, la dosarul nr. 2063/2002 al Curţii de Apel Bucureşti, de către mandatarul lui C.C., S.I.
Aşadar, au fost pronunţate cu ignorarea evenimentului produs, atât sentinţa civilă nr. 362 din 21 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cât şi Decizia civilă nr. 474/A din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În procesul civil, prima dintre condiţiile necesare pentru ca o persoană să dobândească calitatea de parte, este aceea de a fi capabilă de a avea drepturi şi obligaţii procesuale, adică să aibă capacitate procesuală de folosinţă. La această condiţie se referă art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care precizează că poate fi parte în procesul civil orice persoană care are folosinţa drepturile civile.
Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă o transpunere pe plan procesual a capacităţii de folosinţă a drepturilor civile, iar aceasta este definită de art. 5 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, ca fiind capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii.
Potrivit art. 7 din decretul menţionat, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe de la naştere şi încetează odată cu moartea acesteia.
În cauză rezultă că după 14 octombrie 2001, dată la care reclamanta C.C. a decedat, ea nu mai putea să aibă capacitate procesuală, aşadar hotărârile pronunţate după acea dată, la fond şi în apel, la 21 martie 2002 şi respectiv, 22 noiembrie 2002, sunt nule, excepţia fiind invocată din oficiu de instanţa sesizată cu soluţionarea recursului.
Drept urmare, pentru motivul învederat recursul se va admite, se vor casa sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi Decizia civilă a Curţii de Apel Bucureşti, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, unde va fi citată moştenitoarea reclamantei C.C., Arcado Angela, care a înţeles să preia poziţia procesuală a autoarei sale, conform cererii depuse în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de T.E., împotriva deciziei nr. 474 din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 362 din 21 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5169/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 515/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
