ICCJ. Decizia nr. 520/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 520.
Dosar nr. 4254/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 24 septembrie 2001 B.L.S. a chemat în judecată Direcţia Generală a Penitenciarelor pentru a fi obligată să-i plătească 8.141.860 lei reprezentând suma reţinută cu titlu de impozit la cele 10 solde lunare brute cuvenite în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, precum şi 38 de solde brute neimpozabile cuvenite în baza art. 31 alin. (2) din menţionata lege şi dobânda legală de 35% cu începere de la 1 septembrie 2000 până la achitarea integrală.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bihor prin sentinţa civilă nr. 226 din 8 mai 2002 a admis acţiunea precizată şi cererea de chemare în garanţie.
În consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei 8.141.860 lei cu titlu de impozit, 38 solde brute neimpozabile, dobânda legală reprezentând rata scontului practicat de BNR, aferentă soldelor brute cu începere de la 1 septembrie 2000 până la achitarea integrală, precum şi 1.500.000 lei cheltuieli de judecată. A obligat chematul în garanţie să plătească pârâtei 8.141.860 lei reţinută cu titlu de impozit.
Curtea de Apel Oradea a admis recursurile declarate de pârâta Direcţia Generală a Penitenciarelor şi de chematul în garanţie Ministerului Finanţelor Publice. Prin Decizia nr. 891 din 21 august 2002 ca urmare a admiterii recursului, curtea de apel a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea reclamantei privind obligarea la plata sumei de 8.141.860 lei şi a obligat pârâta să achite acesteia contravaloarea a 38 de solde lunare brute şi dobânzile legale cu începere de la 1 septembrie 2000. A respins cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Finanţelor Publice, ca rămasă fără obiect şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei compensând cheltuielile de judecată.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În esenţă s-a susţinut că admiţând acţiunea, instanţele au încălcat dispoziţiile art. 4, art. 6, art. 23 şi art. 86 din OG nr. 37/1999, respectiv, au aplicat dispoziţii legale precum art. 31 din Legea nr. 138/1999, care la data soluţionării cauzei erau abrogate.
Recursul în anulare este fondat.
Reclamanta, plutonier major la Penitenciarul Oradea, a fost trecută direct în retragere, ca inaptă pentru serviciul militar cu scoatere din evidenţă – gradul II (doi) de invaliditate cu drept de pensie, prin Ordinul nr. S/34 din 31 august 2000 emis de Comandantul Penitenciarului Oradea din Direcţia Generală a Penitenciarelor.
Prin acţiune a solicitat plata soldei brute, deci scutită de impozit, cu titlu de „ajutor neimpozabil" invocând prevederile art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar.
Art. 31 din menţionata lege prevede că la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda lunară brută, însă acest text trebuie raportat la dispoziţiile art. 5 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care deşi confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totuşi ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Cum, Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare evident că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condiţiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariaţi şi prin urmare sunt supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
În sensul celor menţionate sunt şi Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 73/1999 aprobate prin HG nr. 1066 din 24 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din ordonanţă, individualizează categorii de venituri ce nu se impozitează, între care şi ajutoarele.
Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgenţă acordat de guvern şi de primari în situaţii de necesitate.
Textul menţionat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă sau retragere acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară primită.
Prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda brută urmează a fi impozitate ca orice venit brut.
De altfel, art. 86 din OG nr. 73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziţii contrare menţionatei ordonanţe, ceea ce confirmă o dată în plus intenţia de a impozita aceste categorii de ajutoare.
Întrucât în OG 73/1999, lege specială în materie de impozit pe venit, veniturile de genul celor reclamate în speţă (ajutoare) nu sunt incluse în excepţiile privind scutirea de impozit, interpretarea şi soluţia instanţelor apare a fi greşită.
În consecinţă recursul în anulare este întemeiat şi urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate şi în fond, a se respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 891 din 21 august 2002 a Curţii de Apel Oradea, precum şi sentinţa civilă nr. 226 din 8 mai 2002 a Tribunalului Bihor şi respinge acţiunea reclamantei B.L.S., precum şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5306/2003. Civil. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 4163/2003. Civil. Punere sub interdictie. Recurs → |
|---|
