ICCJ. Decizia nr. 5240/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5240
Dosar nr. 3758/2003
Şedinţa publică din 9 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Maramureş solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate prin reţinerea procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, în perioada 1 ianuarie 2000- 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii, iar pe viitor, pârâţii să nu mai efectueze asemenea reţineri.
Ministerul Justiţiei, a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Casei OPSNAJ.
Sesizat cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Maramureş a pronunţat sentinţa civilă nr. 585 din 28 iunie 2002 prin care a admis acţiunea şi în consecinţă, a obligat pârâţii să restituie reclamantului suma încasată prin reţinerea nelegală din salariu, în perioada 1 ianuarie 2000- 1 martie 2001 a procentului de 7% reprezentând contribuţie la asigurările sociale de sănătate la valoarea actualizată, în funcţie de rata inflaţiei, la data efectuării plăţii.
A disjuns cererea de chemare în garanţie a Casei OPSNAJ formulată de Ministerul Justiţiei.
În esenţă tribunalul a reţinut că reclamantului, încadrat ca personal auxiliar activ la Judecătoria Şoncuta Mare, i s-a reţinut procentul de 7 % contribuţie de asigurări sociale de sănătate conform Legii nr. 145/1997, în perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, deşi acestuia i se aplică prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 în sensul că nu datorează plata contribuţiei de asigurări de sănătate.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 2156 din 22 octombrie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei.
În temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine că Legea nr. 145/1997 a asigurărilor sociale de sănătate, în vigoare de la 1 ianuarie 1998, este ulterioară Legii nr. 92/1992, iar la art. 6 lit. d) prevede categoriile de persoane care nu sunt obligate la plata contribuţiei de 7% şi a căror situaţie este reglementată prin legi speciale cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, Legea nr. 44/1992, Legea nr. 42/1990, printre acestea nefigurând magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, magistraţii în activitate sau pensionarii beneficiază în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente, proteze, textul neprevăzând obligaţia acestora de plată a contribuţiei la asigurările de sănătate. Art. 141 din lege prevede că dispoziţiile art. 99 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate.
Legea nr. 92/1991 constituie legea organică (generală) a autorităţii judecătoreşti.
Prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 privind asigurările de sănătate s-a prevăzut că „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii…". Dispoziţiile art. 55 din această lege prevăd, limitativ, persoanele care beneficiază de asigurările de sănătate fără plata contribuţiei de 7% în care nu sunt incluşi magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
În materia asigurărilor sociale de sănătate legea specială este Legea nr. 145/1997 care are ca obiect reglementarea asigurărilor de sănătate, dispoziţiile Legii nr. 92/1992 constituind legea generală, având ca obiect organizarea judecătorească şi statutul magistraţilor.
Pe de altă parte, legea specială, care, de principiu prevalează celei generale este ulterioară acesteia din urmă, generând implicit abrogarea dispoziţiilor contrare.
Aşadar, în speţă se aplică legea specială care nu exceptează expres magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la plata contribuţiei de 7% asigurări de sănătate, motiv pentru care, recursul în anulare urmează a fi admis, hotărârile pronunţate în cauză urmează a fi casate, iar acţiunea reclamantului urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 2156 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj şi sentinţa civilă nr. 585 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Maramureş.
Respinge acţiunea formulată de A.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 523/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5204/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs → |
|---|
