ICCJ. Decizia nr. 526/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 526
Dosar nr. 6478/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 februarie 2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 1243/2001, reclamantul A.V.I. a chemat în judecată pe pârâţii M.F. şi M.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, titlul de proprietate al reclamantului fiind preferabil faţă de titlul de proprietate al pârâţilor cu privire la acelaşi imobil.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9240 din 1 august 1986 şi transcris sub nr. 1856/1986 de notariatul de Stat sector 3 Bucureşti, iar acesta a fost trecut în proprietatea statului prin Decizia administrativă nr. 1927 din 19 septembrie 1989 emisă conform Decretului nr. 223/1974.
Reclamantul a mai arătat că Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 141 din 11 februarie 2000, a constatat că titlul statului este nelegal şi a obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, astfel încât statul nu putea înstrăina în mod valabil imobilul către pârâţi prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât, aşa cum s-a statuat prin hotărârea judecătorească menţionată, statul nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 19 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, soluţie menţinută şi de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin respingerea apelului.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 3021 din 17 septembrie 2001 a admis recursul declarat de reclamant, a casat hotărârile judecătoreşti pronunţate şi a trimis cauza spre rejudecare. În motivarea acestei soluţii a arătat că prima instanţă a soluţionat greşit cauza reţinând buna credinţă a pârâţilor în dobândirea bunului, fără însă a analiza comparativ drepturile autorilor de la care provin cele două titluri, pentru a stabili cine are un drept preferabil.
De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie a statuat că hotărârea judecătorească invocată de reclamant în dovedirea dreptului său nu este constitutivă de drepturi, astfel încât instanţa trebuia să analizeze temeinicia acţiunii în raport de titlul de proprietate iniţial asupra imobilului şi nu în baza hotărârii judecătoreşti.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 351 din 3 aprilie 2003 a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea sa, tribunalul a reţinut, în esenţă, că titlul de proprietate al pârâţilor care au cumpărat de la stat, nu poate înfrânge titlul reclamantului, care este mai vechi şi provine de la un proprietar, în timp ce titlul pârâţilor provine de la un neproprietar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii, apel ce nu a fost motivat în termenul legal, aşa încât în baza art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a pronunţat în fond, pe baza celor invocate în primă instanţă şi, prin Decizia civilă nr. 345 din 1 septembrie 2003 a respins apelul, arătând că titlurile de proprietate provin de la autori diferiţi şi urmează a se da eficienţă titlului ce provine de la autorul al cărui drept este preferabil, acesta fiind autorul reclamantului, deoarece prin sentinţa civilă nr. 141/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat nelegalitatea titlului statului.
Pârâţii au exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţinând, că a fost încălcat principiul restituirii în echivalent, principiu care se aplică atunci când bunul nu mai poate fi restituit în natură.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Potrivit art. 303 pct. 3 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivele de recurs invocate.
Aceasta înseamnă că pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare „de formă" a textelor, condiţia legală a „dezvoltării motivelor" implicând determinarea greşelilor anume imputate şi indicarea probelor pe care se bazează.
În speţă, recurenţii invocă art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., însă nu formulează critici care să facă posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate. Susţinerile recurenţilor au caracter general, nefiind structurate din punct de vedere juridic.
Având în vedere că, pe de altă parte, instanţele de fond şi apel în mod corect au admis acţiunea, apreciind-o ca fiind întemeiată, raportat la probatoriul administrat în cauză şi faţă de îndrumările instanţei de casare, se constată că hotărârea recurată nu cuprinde motive de nelegalitate, aşa încât recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.F. şi M.A. împotriva deciziei nr. 345 din 1 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5329/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5213/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
