ICCJ. Decizia nr. 5335/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5335
Dosar nr. 3949/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 1998 sub nr. 2121 pe rolul Judecătoriei Timişoara reclamantul W.H. a chemat în judecată Consiliul Local Timişoara solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că imobilul situat în Timişoara înscris în C.F. 5661 nr.top 11947, construcţie cu două etaje şi teren în suprafaţă de 790 mp a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună rectificarea C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului şi restabilirea situaţiei anterioare.
A solicitat, de asemenea, să se constate că el este unic moştenitor acceptat al succesiunii defuncţilor W.E. şi W.L.
La data de 3 septembrie 1998 reclamantul îşi precizează acţiunea arătând că solicită să se constate că imobilul în litigiu a fost abuziv expropriat şi trecut în proprietatea statului. Faţă de această situaţie Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 14387 din 3 septembrie 1998 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 28 septembrie 1998 sub nr. 7435/1988.
Reclamantul la data de 18 martie 1999 îşi mai precizează odată acţiunea arătând că temeiul de drept al acţiunii este art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi susţine că imobilul a trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil şi că întrucât în prezent imobilul se află în folosinţa şi administrarea Bazei de Cercetări Ştiinţifice Timişoara care i-a modificat destinaţia solicită o justă şi echitabilă despăgubire.
A solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a acestei instituţii.
Pârâtul Consiliul Local Timişoara a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii.
W.L. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu în contradictoriu cu reclamantul W.H. şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Baza de cercetare ştiintifică Timişoara, solicitând instanţei să constate că trecerea în proprietatea statului a cotei de ½ din imobilul situat în Timişoara este făcută fără un titlu valabil şi, ca o consecinţă, să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi restabilirea situaţiei anterioare.
Academia Română, filiala Timişoara, Institutul de Chimie, succesoarea de drept a Bazei de cercetări ştiinţifice Timişoara, prin „note scrise" de fapt o întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului şi a cererii de intervenţie pentru lipsa calităţii procesual active a autorilor cererilor şi pe fondul cauzei arată că imobilul existent în prezent este unul total diferit de cel care formează obiectul cauzei.
Printr-o cerere de intervenţie în interes propriu B.A. şi B.E. au solicitat instanţei să constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Timişoara s-a făcut fără titlu valabil şi în consecinţă să se dispună restabilirea situaţiei anterioare în C.F. în sensul înscrierii dreptului de proprietate a lui W.E. şi W.L.
Să se constate că D.A.E.(născută W.) şi W.I.(H.) sunt moştenitorii defunctului W.E. în calitate de copii ai acestuia.
Au solicitat de asemenea să se constate că ei au calitatea de moştenitori ai lui D.A.E. în baza testamentului autentificat sub nr. 1882 din 18 iulie 1997 şi să se dispună intabularea dreptului lor de proprietate prin moştenire asupra ¼ din imobilul în litigiu iar în ipoteza că nu se poate restitui în natură să li se acorde cotă parte din despăgubiri.
La data de 20 mai 1999 reclamantul W.H. a decedat şi acţiunea a fost continuată de către moştenitorii acestuia: W.E., soţia supravieţuitoare şi cele două fiice V.M.(fostă W.) şi W.H.O.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 876 din 25 septembrie 2002 a admis acţiunea formulată de către reclamant cu precizările ulterioare (acţiune continuată de către moştenitoarele acestuia) şi a obligat pe pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara să-i plătească 2.154.447.000 lei reprezentând cotă parte de ½ din valoarea totală a despăgubirilor de 4.308.894.000 lei.
A admis şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.A. şi B.E. împotriva aceluiaşi pârât pe care l-a obligat să le plătească acestora 2.154.447.000 lei reprezentând cealaltă cotă de ½ din totalul despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.
A respins celelalte cereri din acţiunea principală şi cererea de intervenţie a intervenienţilor B.A. şi E.
A respins cererea de intervenţie formulată de W.L.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilul situat în Timişoara înscris în C.F. nr. 5661 a avut ca proprietari tabulari pe W.E. şi W.L. în părţi egale şi că în urma adresei nr. 1277 din 16 aprilie 1962 al fostului Sfat Popular al oraşului Timişoara s-a intabulat dreptul de proprietate al statului Român cu titlu de expropriere, fiind dat iniţial în administrarea fostului Sfat Popular Timişoara iar prin adresa nr. 1814 din 25 mai 1962 în administrarea Bazei de cercetări Timişoara.
S-a mai reţinut de asemenea că o parte din imobilul în litigiu figurează în anexa la Decretul nr. 92/1950 la poziţia 955, instanţa apreciind că iniţial imobilul a fost naţionalizat şi apoi a fost expropriat şi dat în administrarea şi folosinţă Bazei de cercetări Timişoara, dar, în orice caz, trecerea în proprietatea statului făcându-se abuziv.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul şi intervenienţii în interes propriu B.A. şi E. prin actele depuse la dosar au făcut dovada că sunt succesorii proprietarului tabular W.E. pe cota de ½ din imobilul în litigiu.
În ceea ce priveşte pe celălalt intervenient în interes propriu W.L. proprietar tabular în cotă de ½ asupra imobilului în litigiu a reţinut că acesta nu a făcut nici o dovadă în legătură cu calitatea sa procesual activă şi a respins cererea.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a mai reţinut, având în vedere expertizele efectuate, că restituirea în natură nu este posibilă, iar în ceea ce priveşte despăgubirile a avut în vedere concluziile contraexpertizei, obligând pârâtul Consiliul Local Timişoara la plata sumelor pentru moştenitorii lui W.E. (½ din imobil).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Academia Română, filiala Timişoara, Institutul de chimie, că succesoare a Bazei de cercetări ştiinţifice, invocând motive de nelegalitate şi netemeinice.
Curtea de apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 54 din 10 aprilie 2003 a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a avut în vedere considerentele inserate în hotărârea instanţei de fond.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei de către tribunal ca instanţă de fond, a apreciat că a fost legal stabilită faţă de împrejurarea că imobilul în litigiu a fost expropriat şi conform art. 2 lit. e) C. proc. civ. Tribunalul este competent ca instanţă de fond să soluţioneze asemenea cauză.
Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi reclamanţii W.E., W.H.O. şi V.M. au declarat recursuri împotriva acestei decizii.
În recursul declarat de către Primarul Municipiului şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au fost invocate ca temei de drept prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea acestui recurs se arată că în mod greşit instanţele au apreciat că imobilul a fost preluat abuziv de către stat prin expropriere „când, de fapt, dreptul de proprietate al statului s-a născut în urma intabulării" în C.F. şi, în consecinţă, reclamanţilor urma „să li se acorde despăgubiri, cu atât mai mult cu cât prin expertiza efectuată se constată modificarea esenţială a imobilului în discuţie, de către Statul Român".
Se susţine, de asemenea, că temeiul de drept al acţiunii formulate de către reclamant, art. 6 din Legea nr. 213/1998, urmează a fi raportat la prevederile Legii nr. 10/2001 respectiv art. 16 care arată că în situaţia instituţiilor menţionate în acest text, necesare în vederea continuării activităţii de interes public se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând este de reţinut că motivul de recurs invocat întemeiat pe prevederile pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. nu a fost de loc motivat şi, în consecinţă, nu poate fi analizat.
De asemenea toate susţinerile în legătură cu aplicarea greşită a legii (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.) pleacă de la o premisă greşită şi anume aceea că s-a restituit în natură imobilul în litigiu
prin hotărârile pronunţate de către instanţele de fond şi apel.
În realitate instanţele au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu astfel cum de altfel se solicită prin acest recurs.
În consecinţă, plecând de la o premisă falsă anume aceia că imobilul ar fi fost restituit în natură de către instanţă, împrejurare care nu s-a petrecut, s-a ajuns la o concluzie greşită, respectiv susţinerile din recurs.
Astfel fiind, având în vedere temeiul de drept al acţiunii şi soluţia pronunţată de către instanţe, urmează a reţine că acestea au făcut o aplicare corectă a legii.
Prin recursul declarat de către reclamante acestea solicită modificarea cuantumului despăgubirilor ce li s-au acordat prin reactualizarea sumei respective, în raport de rata inflaţiei.
Recursul urmează a fi respins întrucât reclamantele nu au utilizat calea de atac a apelului şi ca atare cererea făcută direct în recurs chiar dacă s-ar încadra într-unul din motivele prevăzute de pct. 1-10 ale art. 304, este formulată omissi medio.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile reclamantelor V.M., W.E. şi W.H.O. şi a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 54 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5339/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5329/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
