ICCJ. Decizia nr. 5339/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5339
Dosar nr. 4329/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunţată în dosarul nr. 3348/2001 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta G.D. moştenitoarea proprietarului tabular G.P., împotriva pârâtelor SC A. SA Deva şi C. SA deva.
A anulat Decizia nr. 24 din 7 februarie 2001 emisă de SC A. SA Deva (divizată ulterior în SC A. SA şi SC C. SA) prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului şi i s-a făcut oferta de despăgubiri pentru cota de ½ din imobil în baza Legii nr. 10/2001.
A dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de ½ din imobilul situat în Deva înscris în C.F. nr. 83 Deva nr. top 931, 932,933/1, imobil deţinut de către pârâtele SC A. SA Deva şi SC C. SA Deva.
A dispus disjungerea cererii reclamantei pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6273 din 18 iulie 1997 (încheiat între SC A. SA Deva şi SC B.C. SRL Deva) şi a cererii de intervenţie principală a SC B.C. SRL Deva pentru constatarea dreptului său de proprietate asupra unei părţi din imobil şi a declinat competenţa soluţionării acestora în favoarea Judecătoriei Hunedoara.
A respins în rest acţiunea, respectiv restituirea imobilului în cotă de 1/1
A respins acţiunea faţă de pârâţii Consiliul Local Deva şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Control Financiar de Stat Hunedoara.
Într-un alt dosar nr. 5385/2001 Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 593 din 21 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea formulată de către o altă moştenitoare a aceluiaşi proprietar tabular G.P. (şi anume reclamanta M.R.M.) care a solicitat restituirea în natură a aceluiaşi imobil situat în Deva, deţinut de pârâtele SC A. SA Deva şi SC C. SA Deva (rezultate în urma divizării SC A. SA Deva).
A anulat Decizia nr. 3 din 31 octombrie 2001 emisă de SC A. SA Deva, prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului şi i s-a făcut oferta de despăgubiri pentru cota de ½ din imobil.
A dispus restituirea în natură către această reclamantă a cotei de ½ din imobil condiţionat de returnarea de către aceasta a sumei de 124.874.520 lei reprezentând despăgubirea actualizată primită în baza Legii nr. 112/1995.
A disjuns cererea formulată de către reclamanţi pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare–cumpărare nr. 6273 din 18 iulie 1997 dintre SC A. şi SC B.C. SRL Deva şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri Judecătoriei Deva.
A respins în rest acţiunea reclamantei cu privire la restituirea imobilului în cotă de ½.
S-a reţinut în esenţă de către instanţă că reclamantele din cele două dosare sunt moştenitoare ale proprietarului tabular G.P. de la care imobilul a fost preluat abuziv de către stat prin naţionalizare.
S-a mai reţinut, că cele două moştenitoare au solicitat restituirea în natură a imobilului în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 cererile fiindu-le respinse, dar acordându-li-se despăgubiri care au fost acceptate doar de reclamanta M.R.M.
După apariţia Legii nr. 10/2001, reclamantele au notificat pârâtei SC A. SA Deva dorinţa lor de a li se restitui în natură imobilul.
Prin deciziile nr. 24 din 2 iulie şi nr. 3 din 31 octombrie 2001 pârâta a respins aceste cereri pentru restituirea imobilului în natură făcând oferte pentru despăgubiri în cote de câte ½ pentru fiecare reclamantă.
Instanţa de fond a apreciat, reţinând că reclamantele au făcut dovada temeiniciei cererilor lor, că pârâta deţinătoare a imobilului în mod nelegal a respins cererile de restituire în natură a imobilului şi, anulând deciziile emise de către aceasta mai înainte menţionate, a obligat-o să restituie în natură, în cote de ½, imobilul, fiecărei reclamante.
Întrucât o parte din imobil se află în posesia SC B.C. SRL Deva care a şi formulat cerere de intervenţie în ambele dosare, iar reclamantele nu s-au adresat acestuia cu notificări, solicitând însă constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare invocat ca titlu, instanţa a disjuns acest capăt de cerere precum şi cererea de intervenţie, declinând şi competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Deva.
Împotriva sentinţei civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel T.R. (moştenitoarea reclamantei G.D.) pârâtele SC A. SA Deva şi SC C. SA Deva şi intervenienta SC B.C. SRL Deva.
Împotriva sentinţei civile nr. 593 din 21 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel aceiaşi pârâţi şi interveniente, invocând motive de nelegalitate şi netemeinice.
Pe parcursul judecării apelurilor s-a dispus conexarea celor două dosare formate la instanţa de apel, respectiv nr. 246/2002 şi nr. 1118/2002, avându-se în vedere împrejurarea că ambele reclamante au solicitat în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 restituirea aceluiaşi imobil deţinut de către aceeaşi pârâtă SC A. SA Deva.
De menţionat că prin Încheierea nr. 1694 din 24 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea judecării apelurilor de la Curtea de apel Alba Iulia la Curtea de apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 80 din 29 mai 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamanta T.R., pârâta C. SA Deva şi intervenienta SC B.C. SRL Deva împotriva sentinţei civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi a luat act de renunţare la apel a pârâtei SC A. SA Deva împotriva aceleiaşi sentinţe.
A respins ca nefondate apelurile declarate de către pârâtele SC C. SA şi SC A. SA Deva şi de intervenienta B.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 593 din 21 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
A obligat pârâtele SC C. SA şi SC A. SA Deva la plata către reclamanta M.R.M. a sumei de 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a considerat că legal şi temeinic instanţa de fond a restituit reclamantelor imobilului în cote de ½ fiecare, acestea rămânând în stare de indiviziune în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că „ în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun".
Instanţa de apel a mai apreciat de asemenea ca instanţă de fond în mod corect a admis cererea reclamantei M.R.M. să i se restituie în natură cota parte din imobil întrucât art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001prevede această posibilitate pentru persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995, cu obligaţia de a returna suma primită actualizată cu indicele de inflaţie, astfel cum a procedat instanţa de fond.
Instanţa de apel, conform art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea pârâtei SC A. la apelul împotriva sentinţei civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
De menţionat că pe parcursul judecării apelurilor, prin Încheierea din 3 aprilie 2003, Curtea de apel Timişoara în baza art. 50 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I.D., având în vedere că această cerere nu se poate face în apel şi că nu a existat acordul celorlalte părţi de a fi primită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Deva invocând prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei şi, pe fond, respingerea acţiunii formulate împotriva sa, ca nefondată.
Se susţine că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat cu titlu valabil în baza Decretului nr. 92/1950 şi mai mult chiar el este cuprins în lista imobilelor care cad sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi deci nu pot fi retrocedate în natură.
Se mai susţine de către recurentă că imobilul a fost transformat total de la data naţionalizării şi în consecinţă, conform prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu mai poate fi retrocedat în natură.
Recurenta a depus la dosar adrese emanând de la Consiliul Local Deva, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Guvernul României.
Reclamanta–intimată M.R.M. a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a depus dovada că a restituit contravaloarea despăgubirilor încasată, reactualizată, precum şi dovada că recurenta i-a predat amiabil spaţiul în litigiu.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Este de reţinut că temeiul de drept al recursului este pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. care se referă la „nepronunţarea instanţei asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
Din prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. rezultă că este vorba de un mijloc de apărare propus în condiţii procedurale sau o dovadă administrată de către instanţă.
În consecinţă, dacă mijlocul de apărare sau dovada, că în cazul în speţă, nu a fost administrată critica nu se poate încadra în motivul de recurs prevăzut la pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.
In speţă adresele depuse în instanţa de recurs, ca acte noi, nu au nici o relevanţă juridică pentru că, ele nu fac dovada că imobilul în litigiu figurează pe listă în baza căruia Guvernul va emite o hotărâre conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, în orice caz, condiţia cumulativă a motivului de recurs prevăzut la pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., respectiv că dovada să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu era îndeplinită.
În plus din chiar comportamentul recurentei care pe de o parte a renunţat la apel în ceea ce priveşte ½ din imobilul în litigiu restituit reclamantei T.R., consemnată de altfel şi în dispozitivul hotărârii instanţei de apel) şi pe de altă parte a procedat chiar la predarea imobilului în litigiu unde îşi avea sediul, pe cale amiabilă, reclamantei T.R.(proces-verbal nr. 1712 din 10 mai 2004) dovedeşte fără dubiu că imobilul în litigiu, nu îndeplineşte pentru a nu fi restituit în natură condiţia prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 respectiv de „a fi necesar continuării activităţii de interes public".
Împrejurările mai înainte arătate au dovedit că a fost posibilă mutarea activităţilor desfăşurate de către recurentă în alt imobil şi faptul că sediul recurentei care era în imobilul în litigiu nu era esenţial pentru buna desfăşurare a activităţilor de utilitate publică, acestea putându-se desfăşura şi într-o altă locaţie.
Faţă de cele mai înainte menţionate analizarea celeilalte susţineri din recurs cu privire de asemenea la incidenţa în cauză a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai au relevanţă întrucât în cauză erau aplicabile la acea dată prevederile alin. (4) din art. 16 care au fost modificate ulterior prin OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002.
Referitor la critica privind aplicarea în cauză a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 urmează a constata că instanţele au apreciat corect că nu este vorba „ de o transformare a imobilului întrucât el să fi devenit un imobil nou în raport cu cel preluat" ci s-a modificat doar compartimentarea iniţială a casei, care a rămas un imobil având demisol, două etaje şi mansardă, deci şi această critică este nefondată, recurenta nefăcând nici o dovadă a afirmaţiilor sale.
Privitor la critica mai înainte analizată urmează a mai reţine că ea priveşte netemeinicia hotărârii, ori acest motiv de recurs nu mai există ca urmare a abrogării pct. 11 din art. 304 prin OUG nr. 138/2000.
Astfel fiind, având în vedere considerentele mai înainte arătate şi constatând netemeinicia tuturor motivelor de recurs, urmează a respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată către intimata M.R.M. reprezentând contravaloare onorariu avocat şi cheltuieli pentru transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei SC A. SA împotriva deciziei nr. 80 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara ca neîntemeiat. Obligă recurenta la 10.600.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă M.R.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5337/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5335/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
