ICCJ. Decizia nr. 5524/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5524
Dosar nr. 2673/2003
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 februarie 2001 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul B.N. a chemat în judecată pe pârâtul S.T., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 dolari SUA, ca urmare a imposibilităţii de încheiere, din culpa pârâtului, a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la un teren de 3000 mp, asupra părţile s-au înţeles conform antecontractului din 16 iunie 2000.
Prin precizarea ulterioară a acţiunii, reclamantul a arătat că temeiul în drept îl reprezintă art. 969 C. civ., art. 1020-1021 C. civ., art. 969 C. civ. şi art. 1298 C. civ., acţiunea este una în rezoluţiune a antecontractului, pentru neîndeplinirea obligaţiei pârâtului de a procura şi prezenta toate actele necesare încheierii actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, arătând că nu mai este de acord cu încheierea contractului.
În urma declinării competenţei, cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, care prin sentinţa nr. 932 din 4 decembrie 2001, în urma administrării probei cu înscrisuri şi interogatoriu, a respins acţiunea ca nefondată.
A reţinut instanţa de fond că încheierea contractului în forma convenită de părţi este posibilă, neexistând nici o dovadă a refuzului culpabil al pârâtului pentru perfectarea contractului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant şi schimbând soluţia, a admis acţiunea, a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, a obligat în consecinţă pe pârât la plata sumei de 30.000 dolari SUA, reprezentând arvuna îndoită.
Pentru pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că pactul comisoriu expres inserat de părţi în antecontract era perfect valabil şi a fost dovedită culpa pârâtului, care a refuzat să se prezinte la notar pentru autentificarea contractului.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, pârâtul s-a declarat gata să încheie contractul convenit, susţinând că aşa-zisa notificare din partea reclamantului pentru a se prezenta la notar era evazivă, nefiind indicat biroul notarial propus şi în plus, ziua impusă era o zi nelucrătoare, duminică, ceea ce dovedeşte reaua-credinţă a reclamantului.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat, urmând ca potrivit art. 312 C. proc. civ. să fie admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate, a respingerii apelului reclamantului împotriva sentinţei de fond, care fiind legală şi temeinică, va fi menţinută, pentru motivele ce se vor expune în cele ce urmează.
Prin înscrisul sub semnătură privată tehnoredactat intitulat „precontract de vânzare-cumpărare din 16 iunie 2000, S.T. s-a obligat să vândă lui B.N. un teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp, pentru preţul de 90.000 dolari SUA, din care „cumpărătorul predă vânzătorului un avans de 15.000 dolari SUA, restul de 75.000 dolari SUA urmând să fie plătit până cel mai târziu la 1 octombrie 2000, când se va încheia şi autentifica actul de vânzare-cumpărare la notarul public”.
Părţile au mai inserat clauza potrivit cu care „în cazul neîncheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data arătată mai sus, din culpa uneia din părţi, cumpărătorul va pierde avansul, iar vânzătorul va restitui dublul avansului primit”.
Reclamantul a mai depus odată cu acţiunea, în afară de copia înscrisului menţionat, şi copia unui înscris, de asemeni tehnoredactat, datat 28 septembrie 2000 prin care l-a invitat în ziua de 1 octombrie 2000 la orele 9 „să ne prezentăm împreună la un notar pentru onorarea obligaţiilor care ne revin fiecăreia dintre părţi”.
Art. 978 C. civ., prevede că atunci când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar produce din unul.
În speţă, din modul de redactare a antecontractului rezultă neîndoielnic, prin aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 982 C. civ. (toate clauzele convenţiilor se interpretează unele printre altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg) că părţile s-au înţeles în vederea înstrăinării în formă autentică a unui teren, suma de 15.000 dolari SUA plătită de reclamant la data încheierii antecontractului având natura juridică a unui avans din preţul care trebuia plătit (adică a constituit un început de executare a contractului).
Ca atare, rezoluţiunea convenţiei putea fi cerută, în principiu, de partea care se declară gata să execute obligaţia asumată, cu condiţia însă, a dovedirii culpei cocontractantului.
Contrar celor reţinute în decizia recurată, în cauză nu s-a dovedit culpa pârâtului în neperfectarea la termenul convenit a obligaţiei de încheiere a contractului în formă autentică iar reclamantul a declarat expres că nu mai doreşte încheierea contractului.
Dimpotrivă, deşi nici o clauză a antecontractului nu menţiona expres această obligaţie în sarcina sa (obligaţie subînţeleasă însă, conform
art. 981 C. civ.) pârâtul a întocmit formalităţile premergătoare unei înstrăinări valabile a terenului pe care s-a obligat a-l vinde.
Mai este de subliniat că, astfel cum prevede şi art. 978 C. civ., aplicabil contractelor în ansamblu, actele juridice trebuie interpretate în sensul în care să-şi producă efecte, rezoluţiunea fiind o sancţiune care poate interveni numai in extremis, pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii principale.
Pactul comisoriu înscris în antecontract, redat anterior, este unul de gradul I, prin care părţile nu fac decât să reitereze art. 1021 C. civ., cu consecinţa aplicării tuturor regulilor rezoluţiunii judiciare ca şi cum clauza nici nu ar fi fost stipulată. Ca atare, esenţială rămâne verificarea îndeplinirii acestor condiţii: neexecutare importantă a contractului; neexecutare imputabilă debitorului; punerea în întârziere a debitorului.
Din lucrările dosarului rezultă neîndoielnic, contrar aprecierilor instanţei de apel, că în speţă cerinţele prevăzute de art. 1021 C. civ. nu au fost îndeplinite, motiv pentru care hotărârea recurată este nelegală.
Faţă de impreciziunea scrisorii adresate de reclamant pârâtului (prezentarea la „un notar”), coroborată cu diferenţa de pregătire dintre părţi şi de marea mobilitate a reclamantului (cum rezultă din copia paşaportului acestuia), spre deosebire de pârât (care locuieşte în mediul rural, fiind uşor de contactat) apare cu evidenţă, astfel cum a constatat şi instanţa de fond, că în realitate reclamantul s-a desistat de contract unilateral, ceea ce nu este permis în lipsa unei clauze exprese.
Ca atare, constatând că nu erau îndeplinite condiţiile rezoluţiunii, acţiunea trebuia respinsă, iar nu admisă, cum nelegal a dispus instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantului împotriva sentinţei primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S.T. împotriva deciziei civile nr. 37 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul B.N. împotriva sentinţei civile nr. 932 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5555/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5519/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în... → |
|---|
