ICCJ. Decizia nr. 5554/2003. Civil. Contestatie la executare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5554
Dosar nr. 4654/2003
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 1739, la data de 30 aprilie 2002, contestatorul C.F. a solicitat să se anuleze formele de executare din dosarul Biroului Executorului Judecătoresc F.M., nr. 213/2002 şi să se constate nulitatea contractului de împrumut cu gaj general, autentificat sub nr. 7096 din 14 iulie 1998, în baza căruia s-a pornit executarea.
Judecătoria Câmpina, prin sentinţa civilă nr. 2570 din 4 septembrie 2002, a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de contestatorul C.F. (contestaţia la executare şi constatarea nulităţii contractului de împrumut, autentificat sub nr. 7096/1998).
De asemenea, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de intimatul I.H.Y.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 13 iulie 1998, în baza contractului nr. 7095, intimatul a cesionat acţiuni către soţia contestatorului, iar contestatorul s-a obligat, împreună cu toţi cesionarii înscrişi în contract, să plătească valoarea acţiunilor în sumă de 30.000 dolari SUA, în rate lunare de câte 3000 dolari, începând cu data de 10 noiembrie1998.
Între contestator şi intimat a fost încheiat şi un alt contract, împrumut cu gaj general, în care se consemnează că intimatul a împrumutat contestatorului suma de 10.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea acţiunilor cesionate, şi că suma urmează a fi restituită în 10 rate lunare de câte 1.000 dolari SUA.
Martorul audiat la cererea contestatorului a declarat că la data încheierii contractului de vânzare a acţiunilor contestatorul nu a plătit preţul, iar contractul de împrumut a fost încheiat pentru ca intimatul să se asigure că va primi c/val. acţiunilor. Declaraţia martorului se coroborează cu menţiunile făcute în contractul de împrumut.
Prin cererea reconvenţională, formulată de intimat, s-a solicitat să se constate că chitanţa care atestă plata sumei de 970 dolari SUA de către contestator este falsă, însă pentru că nu s-au indicat mijloacele de apărare, se aplică dispoziţiile art. 182 C. proc. civ.
Reţine instanţa de fond, că scopul mediat, ca element al cauzei juridice a actului, fiind intenţia intimatului de a primi contravaloarea acţiunilor cedate contestatorului, actul de împrumut nu este afectat de nulitate absolută. Nu a existat eroare asupra motivului determinant la încheierea contractului, iar excepţia prescrierii dreptului de a cere executarea silită nu este întemeiată, pentru că restituirea sumei urma să se facă în rate şi pentru fiecare rată curge termenul de prescripţie de la data scadenţei, iar contestatorul a îndeplinit voluntar un act de executare, achitând suma de 970 dolari SUA.
Se mai reţine, că, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, contractele autentice sunt titluri executorii, iar conform art. 376 C. proc. civ., aceste contracte pot fi investite cu formulă executorie. Obligaţia asumată de contestator este o datorie comună, în îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 2847 din 6 decembrie 2002, a respins recursul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri, reţinând că în contractul încheiat de părţi nu lipseşte contraprestaţia, iar contestatorul, care a semnat actul în faţa notarului, îi contestă valabilitatea după patru ani de la data încheierii lui.
Reţine instanţa de recurs, că actului încheiat de părţi nu-i lipseşte scopul imediat, dreptul intimatului de a cere executarea silită nu este prescris, bunul comun poate fi urmărit pentru această datorie comună, soţia contestatorului nu a contestat executarea silită, iar investirea contractului autentic a fost făcută cu respectarea art. 66 din Legea nr. 36/1995 şi art. 376 C. proc. civ.
Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, la data de 28 august 2003, recurs în anulare, susţinând că hotărârile atacate au fost date cu încălcarea esenţială a legii, pentru următoarele considerente:
- Instanţele au nesocotit dispoziţiile art. 3 şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, deoarece făcând aplicarea principiului consacrat de art. 12 din decret, faţă de data la care creditorul a cerut executarea, 27 martie 2002, dreptul la executarea silită a ratelor scadente în lunile noiembrie şi decembrie 2001, ianuarie, februarie şi martie 2002, era prescris.
- Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 32 lit. c) C. fam., reţinând că pentru împrumutul contractat de contestator poate fi urmărit imobilul bun comun, însă potrivit acestui text, soţii răspund cu bunurile comune pentru obligaţiile contractate de fiecare dintre ei pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei. Or, obligaţia este comună dacă a fost asumată în acest scop.
Nu se poate susţine însă că un împrumut de 10.000 dolari SUA, care în mod evident excede nevoilor obişnuite ale căsniciei, se înscrie în aceste nevoi. De aceea, instanţa nu trebuia să îngăduie executarea silită asupra imobilului care face obiectul proprietăţii comune a contestatorului şi soţiei sale.
- Deşi s-a reţinut că împrumutatul nu a primit suma de 10.000 dolari SUA, a fost respinsă cererea pentru constatarea nulităţii contractului.
Or, dacă F.C. s-a obligat să restituie o sumă pe care nu a primit-o, contractul este lipsit de cauză, iar în actele reale, când lipsa cauzei se datorează nepredării bunului, urmarea este nulitatea absolută a acestora. Lipsa cauzei contractului de împrumut nu este acoperită de faptul reţinut de instanţă, că intimatul creditor ar fi urmărit să se asigure că va primi contravaloarea acţiunilor cesionate.
Recursul în anulare va fi respins, pentru următoarele considerente.
Potrivit actelor depuse la dosar, în luna iulie 1998, s-au încheiat două contracte semnate de ambele părţi.
La data de 13 iulie 1998 s-a încheiat contractul de cesiune, prin care intimatul H.I.Y. a cedat soţiei contestatorului întregul capital ce îl deţinea la SC A. SA Bucureşti, în valoare de 11.000 dolari SUA, reprezentând aport în natură.
În contract există menţiunea că cedentul pierde calitatea de acţionar la această societate, iar prin acelaşi contract mai mulţi acţionari au cedat capitalul social deţinut la SC A. SA tot soţiei contestatorului. Doar acţiunile cedentului C.T. au fost preluate de 5 cesionari, printre care sunt înscrişi contestatorul şi soţia sa.
Contractul de cesiune este semnat de contestator, care a reprezentat-o pe soţia sa, fiind împuternicit prin procură specială, iar în contract s-a înscris clauza referitoare la preţul tuturor acţiunilor cesionate, stabilit la suma de 30.000 dolari SUA şi obligaţia de plată a sumei, asumată de toţi cesionarii, printre care este înscris şi contestatorul.
A doua zi (14 iulie 1998) a fost încheiat contractul care face obiectul procesului, intitulat împrumut cu gaj general, în care se consemnează că intimatul H.I.Y. dă cu împrumut contestatorului suma de 10.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea acţiunilor cesionate de la SC A. SA.
Aceste contracte, ambele semnate de părţile din proces, nu produc efecte în mod separat. Legătura dintre ele rezultă din clauzele contractului, intitulat impropriu, contract de împrumut cu gaj general, în care este înscrisă clauza că se împrumută contravaloarea acţiunilor de la SC A. SA, cesionate de intimat.
Întrucât, conform menţiunii din contractul de cesiune, intimatul, la data de 13 iulie 1998, a pierdut calitatea de acţionar la SC A. SA, situaţie cunoscută de contestator, este evident că suma de 10.000 dolari SUA înscrisă în contractul care face obiectul procesului, reprezintă parte din suma datorată, conform contractului de cesiune, pentru acţiunile cedate de intimat soţiei contestatorului.
Pentru a stabili intenţia părţilor, în raport cu toate circumstanţele cauzei şi a determina înţelesul exact al contractului, instanţa de fond a admis, la cererea contestatorului, proba cu martori, iar martorul A.E.M.M. a declarat că a doua zi după încheierea contractului de cesiune a mers la intimat, împreună cu contestatorul, pentru a stabili modalitatea de plată a acţiunilor cumpărate, deoarece la data cumpărării nu a fost plătită contravaloarea acţiunilor. Arată martorul, că s-a întocmit contractul, intitulat de împrumut, pentru ca intimatul să aibă garanţia că va primi banii pentru acţiunile vândute.
Prin urmare, interpretând contractul după textul actului încheiat şi nu după modul cum a fost numit de părţi, se constată că voinţa reală a părţilor a fost ca F.C. să se angajeze faţă de intimat (creditor în contractul de cesiune) să execute singur prestaţia din contractul de cesiune, în limita sumei de 10.000 dolari SUA.
Convenţia este legală, deoarece contractul fiind creaţia voinţei părţilor, care se obligă numai în măsura în care doresc acest lucru, actul prin care contestatorul, cu acceptul creditorului, s-a obligat să plătească datoria de 10.000 dolari SUA, contravaloarea acţiunilor cumpărate de soţia sa, nu este lipsit de cauză şi nici nu are cauză ilicită.
Prin încheierea contractului, scopul urmărit de creditor a fost de a-şi asigura realizarea creanţei, iar cel urmărit de contestator a fost de a executa singur prestaţia datorată conform contractului de cesiune, pentru acţiunile cumpărate de soţia sa, în limita sumei de 10.000 dolari SUA.
Că aceasta a fost intenţia reală a părţilor, rezultă şi din unele elemente extrinseci, cum ar fi discuţiile purtate la momentul încheierii contractului, relatate de martorul audiat în cauză, precum şi din faptul că intimatul nu a cerut şi executarea creanţei stabilite prin contractul de cesiune, aşa cum a precizat contestatorul, prin apărător.
Criticile privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită pentru parte din creanţă (5 rate) şi imposibilitatea urmăririi unui bun comun pentru datoria unuia din soţi, vizează însăşi executarea silită, iar, pe aceste temeiuri, în prezenta cauză, prin contestaţia la executare s-a solicitat anularea actelor de executare în dosarul executorului judecătoresc nr. 213/2002.
De aceea, nu este lipsit de importanţă faptul că la data înregistrării recursului în anulare actele de executare din dosarul 213/2002 erau deja anulate prin sentinţa civilă nr. 1637 din 13 august 2003 a Judecătoriei Câmpina, hotărâre pronunţată, pe un alt temei juridic, tot într-o contestaţie la executare.
Prin această hotărâre (rămasă irevocabilă prin respingerea recursului), s-a constatat că executarea începută în dosarul de executare nr. 213/2002 este perimată şi că, formulându-se o nouă cerere de executare la 16 iunie 2003, după împlinirea termenului de prescripţie, dreptul de a cere executarea silită este prescris pentru întreaga sumă.
Întrucât executarea silită pentru creanţa stabilită prin contractul care face obiectul procesului nu mai poate continua în dosarul de executare nr. 213/2002, iar excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost admisă pentru întreaga creanţă, este irelevantă analiza motivelor de recurs care privesc prescripţia parţială a dreptului de creanţă, raportat la data formulării primei cereri de executare silită (27 martie 2002) şi condiţiile în care un bun comun poate să facă obiectul urmăririi silite.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, se va respinge recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 2847 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova şi sentinţei civile nr. 2570 din 4 septembrie 2002 a Judecătoriei Câmpina.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4851/2003. Civil. Despagubiri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5228/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
