ICCJ. Decizia nr. 5586/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5586
Dosar nr. 267/2003
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4936/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, reclamantele C.T., I.M., P.I.M. şi T.R. au chemat în judecată pe pârâta RA L. Bucureşti şi au solicitat după cum urmează:
- anularea deciziei nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă ca răspuns la notificarea trimisă pârâtei şi înregistrată la aceasta sub nr. 3858 din 24 aprilie 2001;
- restituirea în natură, în deplină proprietate şi posesie şi liber de orice sarcini a imobilului situat în Bucureşti;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii lor reclamantele susţin că imobilul a aparţinut unchiului lor C.J., care l-a cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 37423 din 20 octombrie 1937 autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat de la vânzătorii R.A. şi M.C.A., actul fiind transcris sub nr. 204111/1937 la grefa Tribunalului Ilfov şi înscris în C.F. Bucureşti sub nr. 7424 din 3 iulie 1940.
Că imobilul a fost naţionalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 deşi C.I. făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, fiind de profesie avocat.
Că la 26 iulie 1982 C.I. a decedat, moştenitorii acestuia fiind reclamantele în calitate de nepoţi de frate şi soră ai defunctului.
Că pârâta RA L. Bucureşti care este deţinătoarea imobilului şi pe care au notificat-o potrivit Legii nr. 10/2001 a refuzat restituirea în natură a imobilului prin decizia nr. 24 din 20 iunie 2001 motivându-şi refuzul pe prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.
În drept reclamantele şi-au motivat cererea pe prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 13 alin. (1) C. proc. civ., art. II din Decretul nr. 92/1950, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 4 alin. (2), art. 9 alin. (1), art. 16 alin. (4) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 240/2001 şi a anexei nr. 2 la H.G. nr. 240/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 784/F din 29 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, acţiunea reclamantelor a fost respinsă ca neîntemeiată în considerentele hotărârii arătându-se în esenţă următoarele:
- reclamantele nu au făcut dovada cu actele depuse la dosar că au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001;
- din certificatul de moştenitor nr. 24 din 3 octombrie 2000 nu rezultă cu certitudine gradul de rudenie al reclamantelor faţă de pretinsul autor şi nici dacă au acceptat succesiunea după acesta;
- din certificatul de deces al defunctului J.C. rezultă că domiciliul acestuia era în străinătate, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;
- nu s-a făcut dovada că I.C. menţionat în actul de vânzare-cumpărare al imobilului este una şi aceiaşi persoană cu I.C., I.V.C. şi I.C., nume care sunt menţionate în actele depuse la dosar;
- nu a fost identificat cu certitudine imobilul revendicat, faţă de menţiunile din anexa la Decretul nr. 92/1950;
- imobilul, intrat în posesia pârâtei în baza deciziei nr. 396/1990 emisă de P.M.B. este ocupat în prezent de Ambasada Republicii Macedonia făcând parte din categoria imobilelor menţionate în art. 16 din Legea nr. 10/2001 care nu se restituie în natură foştilor proprietari, acestora acordându-li-se măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantele C.T., I.M., P.I.M. şi T.R. au declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 784/F din 29 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, care a fost admis prin decizia civilă nr. 408 din 29 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul că se admite contestaţia reclamantelor C.T. şi I.M., se anulează decizia nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă de RA L. şi se restituie în natură imobilul din Bucureşti.
A fost respins apelul declarat de reclamantele P.I.M. şi T.R. ca neîntemeiate.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut pe baza probelor administrate în cauză în esenţă următoarele.
Imobilul situat în Bucureşti revendicat de reclamante a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat sub nr. 37423 din 20 octombrie 1937 de către avocat C.I. şi naţionalizat de la acesta prin Decretul nr. 92/1950 poziţia 38 în anexa la decret.
Că la data de 26 iulie 1982 a decedat C.I. care în timpul vieţii a mai fost cunoscut şi sub numele de C.V.I. şi C.J. şi că moştenitoarele acestuia sunt reclamantele C.T. şi I.M. în calitate de nepoate de frate predecedat a lui C.I.
Că imobilul din litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, proprietarul C.I. fiind exceptat de la aplicarea actului de naţionalizare, potrivit art. II din Decretul nr.92/1950, deoarece face parte din categoriile socio-profesionale exceptate fiind de profesie avocat, calitate ce rezultă chiar din actul de proprietate al acestuia, având ca sursă de existenţă practicarea avocaturii.
Cum imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, instanţa de apel a considerat că nu se încadrează în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiindu-i aplicabile prevederile din alin. (4) din acelaşi articol.
A fost înlăturată şi apărarea intimatei pârâte în sensul că nu s-a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii de către moştenitoare, faţă de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia cererea de restituire are valoare de acceptate a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru motivele arătate s-a considerat că refuzul pârâtei de a restitui reclamanţilor C.T. şi I.M., în natură imobilul naţionalizat fără titlu valabil de la autorul acestora nu este legal, impunându-se admiterea apelului, anularea deciziei nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă de RA L. şi obligarea acesteia la restituirea imobilului în natură.
Împotriva deciziei civile nr. 408 din 29 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs RA A.P.P.S. care prin O.U.G. nr. 32 din 21 martie 2002 s-a comasat prin absorbţie cu RA L. care s-a desfiinţat, dobândind toate drepturile şi fiind ţinută de toate obligaţiile RA L..
Recursul declarat de RA A.P.P.S. este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esenţă următoarele:
- instanţa de apel a interpretat greşit modul în care statul a preluat imobilul, considerând că preluarea s-a făcut fără titlu, înlăturând susţinerile pârâtei R.A. A.P.P.S. (care a preluat prin comanare pe RA L.) că nu este identitate între imobilul naţionalizat şi cel revendicat şi că identitatea persoanei, respectiv autorul reclamantelor este incertă, acesta apărând cu diferite prenume în înscrisurile depuse la dosar;
- autorul reclamantelor s-a încadrat în categoria persoanelor prevăzute la art. I din Decretul nr. 92/1950, fiindu-i naţionalizate şi alte patru apartamente menţionate la poz. 43 din anexa la decret, ceea ce înseamnă că statul deţine imobilul cu titlu valabil;
- corect s-a respins notificarea prin care se solicită restituirea în natură a imobilului, câtă vreme acesta se încadra în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;
- instanţa de apel a reţinut în mod greşit declaraţiile de notorietate aflate la dosar cu privire la persoana lui C.I.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Corect a reţinut instanţa de apel că preluarea imobilului situat în Bucureşti în baza Decretului nr. 92/1950 s-a făcut fără titlu valabil. Este evident că autorul reclamantelor, de profesie avocat, se încadra în prevederile art. II din Decretul 92/1950, care menţionează că „nu intră în prevederile decretului de faţă şi nu se naţionalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi pensionarilor”.
Calitatea de avocat a autorului reclamantelor îl include în categoria intelectualilor profesionişti neavând relevanţă împrejurarea că acesta avea în proprietate mai multe imobile, câte vreme îşi câştigă existenţa din activitatea de avocat fiind deci exceptat de la naţionalizare.
În consecinţă corect a reţinut instanţa de apel că titlul statului nu este un titlu valabil, imobilul încadrându-se în prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, şi deci se restituie în natură chiar dacă este ocupat cu contract de închiriere de către Ambasada Republicii Macedonia.
Cât priveşte identitatea între imobilul naţionalizat şi cel revendicat nu există nici un dubiu, atât în contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantelor cât şi în anexa la Decretul nr. 92/1950, menţionându-se imobilul la poziţia 38.
Cu privire la prenumele diferit (I. sau J.) cu care autorul reclamantelor este menţionat în diferite acte s-a făcut dovada permisă de lege cu declaraţii de notorietate autentificate de notar că numitul C.I. era cunoscut şi cu prenumele de I. şi J., după ce s-a stabilit în Franţa.
Aşa fiind cum criticile aduse deciziei recurate se doresc a fi nefondate urmează a se respinge recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 408 A din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5640/2003. Civil. Expropriere teren. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5552/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
