ICCJ. Decizia nr. 595/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 595.
Dosar nr. 2179/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar şi Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând conform art. 480 C. civ. şi Legii nr. 10/2001, obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeţei de 347,42 mp, respectiv apartamentele numerotate de la 1 la 9 în imobilul situat în Bucureşti, despre care a afirmat că sunt proprietatea sa, dobândit prin cumpărare în anul 1926, dar trecute abuziv în proprietatea Statului, prin aplicarea Legii nr. 119/1948.
S-a depus în copie contractul de vânzare-cumpărare şi notificarea adresată la 19 octombrie 2001 către Primăria municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 235 din 19 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, admiţând excepţia invocată de pârâţi, a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut că titlul exhibat de reclamantă a aparţinut unei alte persoane juridice, desfiinţată.
Pe de altă parte, imobilul ce fusese cumpărat era situat la nr. 11, iar nu la nr. 7, ca cel pretins prin acţiune.
În concluzie, văzând că reclamanta nu a făcut dovada, conform cerinţelor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, că este continuatoarea persoanei juridice, fostă proprietară înainte de naţionalizare, acţiunea a fost respinsă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 80 din 13 februarie 2003 a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa şi evocând fondul a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
S-a considerat că reclamanta este continuatoarea societăţii A.R., desfiinţată în 1948, întrucât prin HG nr. 1279/1990 ADAS s-a transformat în mai multe societăţi comerciale, printre care şi societatea reclamantă, care a preluat activele aferente asigurărilor, pe care le-a inclus în capitalul social.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul general al municipiului Bucureşti prin primarul general, Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Fondului Imobiliar, care au susţinut nelegalitatea hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, s-a susţinut că acţiunea a fost ambiguu formulată; dacă era revendicare de drept comun, ar fi trebuit timbrată la valoare şi era inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001; dacă era formulată potrivit acestei ultime legi, era prematură, în lipsa unui răspuns la notificare; în fine, că reclamanta nu are calitate procesual activă, nefiind probat că antecesoarea sa, Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS), era succesoarea Societăţii Anonime Române Asigurarea Românească.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în combaterea recursurilor.
Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise şi conform art. 312 C. proc. civ., Decizia va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinţei de fond, care fiind legală şi temeinică, va fi păstrată.
Deşi acţiunea a fost, într-adevăr, ambiguu formulată, instanţele, dând dovadă de rol activ, au dat înţelesul care putea produce efecte, şi anume acela că este o plângere bazată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, în speţă de art. 3.
Potrivit acestui text, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: (...) lit. c): persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat (...) după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii de persoană juridică până la intrarea în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, (...).
Astfel cum rezultă din acest text de lege, legiuitorul a avut în vedere două ipoteze în care persoanele juridice pot emite pretenţii de restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor preluate de stat: fie continuarea activităţii persoanei juridice respective de la data deposedării până la data intrării în vigoare a legii; fie ipoteza reluării activităţii, în condiţiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă sau interzisă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În speţă, cum bine a reţinut şi instanţa de fond, pe baza probelor administrate, nici una dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Aceasta este o societate comercială a cărei antecesoare a fost o întreprindere socialistă de stat – ADAS, înfiinţată de stat după preluarea prin naţionalizare a bunurilor ce au aparţinut fostelor întreprinderi capitaliste din diferite domenii de activitate, inclusiv din cel al asigurărilor.
Cu ocazia naţionalizării, personalitatea juridică a societăţilor comerciale anonime a încetat. Prin urmare, nu se poate vorbi de o „continuare a activităţii", deoarece nu există o unică persoană juridică.
Pentru cea de-a doua ipoteză, aplicabilă în practică mai ales persoanelor juridice cu scop nepatrimonial, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare care să fi constatat calitatea de continuatoare a persoanei juridice desfiinţate sau interzise.
În speţă, pe de o parte, nu este îndeplinită această condiţie, iar pe de altă parte, în litigiul de faţă ansamblul probelor administrate conduc la o altă concluzie decât cea la care a ajuns instanţa de apel.
Pentru considerentele anterior expuse, recursurile formulate vor fi admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 80 A din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC Asigurarea Românească SA, ASIROM, împotriva sentinţei civile nr. 235 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5954/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5951/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
