ICCJ. Decizia nr. 5951/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5951
Dosar nr. 2682 /2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2001 reclamantul G.M. fost U.M. a chemat în judecată pe G.M., G.G. şi Municipiul Bucureşti solicitând să se constate că este şi a fost proprietarul apartamentului nr. 7 situat la etajul I al imobilului din Bucureşti, apartament ce nu a intrat niciodată cu titlu în proprietatea statului.
A solicitat de asemenea să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1858/22128 din 9 decembrie 1996, încheiat între Primarul Municipiului Bucureşti şi soţii G., să se compare cele două titluri de proprietate şi să se constate că cel al reclamantului este mai bine caracterizat şi în consecinţă să fie obligată Primăria de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă apartamentul.
Prin sentinţa civilă 612 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G. cu privire la capetele de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi revendicarea apartamentului. A fost respinsă în întregime acţiunea faţă de Municipiul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost proprietarul apartamentului nr. 2, conform contractului de vânzare cumpărare din anul 1948 şi a declaraţiei de impunere fiscală. Cum pârâţii G. sunt proprietarii apartamentului nr. 7 din imobilul din Bucureşti, s-a concluzionat că aceştia sunt lipsiţi de calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere în constatare şi în revendicare, ei neavând nici un drept asupra apartamentului 2 solicitat.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 131 din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active.
Această soluţie are în vedere aceeaşi stare de fapt ca şi instanţa de fond, în sensul că apartamentul pârâţilor G. nr. 7, nu este apartamentul nr. 2 proprietatea reclamantului, solicitat prin acţiunea iniţială şi nici apartamentul nr. 7 menţionat în „completarea de acţiune" situaţie în raport de care s-a reţinut că reclamantul nu este titularul dreptului de proprietate invocat. Dimpotrivă s-a constatat în raport cu probele administrate că apartamentul cumpărat de pârâţi a fost preluat de stat prin succesiune vacantă de la P.A., în timp ce reclamantul a cumpărat apartamentul revendicat de la U.I., care a fost proprietarul apartamentului nr. 22 etaj 1 din imobilul B.C., conform contractului de schimb din anul 1946.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recursul de faţă, în care, deşi sunt invocate prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ. se reiterează motivele de apel, susţinându-se că nu s-a solicitat admiterea apelului pentru lipsa calităţii procesuale active şi că instanţa nu a stăruit în primirea unor relaţii oficiale de la Primăria Municipiului Bucureşti.
Al doilea motiv de recurs pleacă de la ideea că dacă apartamentul de la etajul I din Blocul B deţinut de pârâţii G., a aparţinut anterior familiei P. înseamnă că apartamentul în cauză poate fi un alt apartament de la etajul I, fie în Blocul B, fie în Blocul A, ceea ce instanţele nu au examinat, astfel făcându-se vinovate de denegare de justiţie.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului reclamantul a solicitat prin acţiunea introductivă să se constate că este şi a fost proprietarul apartamentului nr. 7 etaj I al imobilului din Bucureşti şi toate celelalte cereri subsecvente se referă la acest apartament, individualizat prin număr, etaj, bloc şi persoane deţinătoare.
Ulterior, prin singura „completare de acţiune" depusă la instanţă de fond la 18 iunie 2001 reclamantul se referă din nou şi în mod concret la apartament nr. 7, cu aceleaşi date suplimentare de identificare.
În aceste condiţii, nu se poate susţine cu temei, cum se face prin recursul de faţă că instanţele nu au administrat probe complete pentru identificarea apartamentului ce a aparţinut reclamantului şi cu atât mai puţin de refuzul de a face dreptate şi aceasta pentru că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, cum se prevedeau expres în alineatul final al art. 129 C. proc. civ. Indiferent de obiectul dreptului subiectiv, acţiunea are întotdeauna ca obiect protecţia acestui drept. Dar, acţiunea trebuie individualizată, astfel că obiect al procesului îl constituie ceea ce părţile înţeleg să supună judecăţii, ceea ce ele pretind de judecători să verifice, să aprecieze, să constate, să judece.
În speţă, toate solicitările reclamantului, constatarea, revendicarea şi anularea contractului de vânzare –cumpărare au în vedere un anumit apartament, obiectul cererii nefiind acela de identificare a bunului, cerere făcută pentru prima dată în recurs, ceea ce nu este admisibil.
În legătură cu primul motiv de recurs este reţinut că nu s-a înrăutăţit situaţia reclamantului în propria sa cale de atac, pentru că oricum acţiunea fusese respinsă în întregime pe alte excepţii. Lipsa calităţii procesuale active a reclamantului a fost invocată constant şi susţinută de pârâţi, astfel că în mod corect instanţa de apel a hotărât în cauză, în raport de probele administrate, suplimentate la cererea reclamantului şi a celorlalte părţi pe parcursul judecăţii, în cadrul căreia a fost efectuată şi o expertiză tehnică de specialitate, la care s-au făcut obiecţiuni la care s-a răspuns neechivoc că apartamentul solicitat nu este cel ocupat de pârâţi, iar cel individualizat sub nr. 22 nu există în blocul B. nr. 53 A, nici în blocul C. nr. 53B.
Prin urmare, în raport de investirea instanţei, hotărârea recurată este în afara criticii, astfel că recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, neexistând motive de recurs de ordine publică ce pot fi şi invocate şi din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.M. împotriva deciziei civile nr. 131 din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5948/2003. Civil → |
|---|
