ICCJ. Decizia nr. 6077/2003. Civil. Despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6077
Dosar nr. 9664/2003
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 620 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Cluj s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul R.F. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice să-i restituie taxa judiciară de timbru în sumă de 12.024.200 lei, achitată cu chitanţa nr. 0986053, eliberată de Agenţia C.E.C. 12/01 Cluj la data de 7 mai 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i plătească suma de 80.000.000 lei, întemeindu-şi cererea pe art. 504 şi urm. C. proc. civ. Dreptul la acţiunea este însă prescris, deoarece acesta a fost arestat la 7 decembrie 1987, iar măsura arestării a fost urmată prin ordonanţa Direcţiei Procuraturilor Militare, la data de 3 martie 1988. De aceea, după introducerea alin. (2) al art. 504 prin Legea nr. 32/1990, reclamantul avea posibilitatea să formuleze acţiunea în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. civ, dar acţiunea a fost formulată la 8 ianuarie 2002.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că taxa judiciară de timbru nu era datorată de reclamant, deoarece acţiunea este scutită de plata taxei, conform art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997.
Apelurile formulate de ambele părţi împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin Decizia civilă nr. 175 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a respins acţiunea ca prescrisă, deoarece reclamantul, cum a fost pus în libertate la data de 3 martie 1988 putea să formuleze acţiunea în termen de 1 an de la rămânerea definitivă a ordonanţei de scoatere de sub urmărire.
Referitor la apelul declarat de pârât, se reţine că chiar dacă potrivit art. 8 din Legea nr. 109/1998 taxele judiciare de timbru erau cuprinse în bugetul Ministerului Justiţiei, în prezent, conform art. 75 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 36/2002, aceste taxe constituie venituri proprii ale bugetelor locale. De aceea, în baza atribuţiilor conferite de art. 19 din Legea nr. 500/2002, pârâtul este obligat la restituirea taxelor judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi.
Reclamantul susţine că în dosar a fost ascultat martorul P.N. şi nu N.P. şi arată care este conţinutul declaraţiei dată de acest martor. Mai precizează că plata taxelor de timbru s-a făcut la data de 7 mai 2002 şi nu în anul 2003, cum se reţine în hotărârea recurată şi că totalul sumei încasate pe nedrept, care trebuie restituită, cu aplicarea coeficientului de inflaţie este de 12.074.200 lei.
În declaraţia de recurs reclamantul mai susţine că a fost dizident şi nu om politic şi că trebuie să i se acorde despăgubiri în sumă de 80.000.000 lei, deoarece a fost traumatizat fizic şi psihic.
Pârâtul critică hotărârea recurată, susţinând că în mod greşit a fost obligat să restituie suma plătită cu titlu de taxe judiciare de timbru, deşi se recunoaşte că, potrivit art. 8 din Legea nr. 109/1998, taxele judiciare de timbru intrau în bugetul Ministerului Justiţiei.
Arată recurentul că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că obligaţia de plată a Ministerului Finanţelor Publice este instituiră prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, deoarece acest text nu stabileşte în sarcina sa atribuţii privind restituirea taxelor judiciare de timbru.
Prin Decizia civilă nr. 242 F din 4 martie 2004 s-a anulat recursul declarat de reclamantul R.F. şi s-a admis în principiu recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român şi s-a fixat termen pentru judecată în şedinţă publică.
S-a avut în vedere că potrivit art. 3021 pct.3 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de legalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului.
Prin art. 308 C. proc. civ., în redactarea dată prin OUG nr. 58/2003 a fost stabilită procedura admiterii în principiu a recursului, iar pct. 4 arată că „în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă sau că motivele de recurs invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele precizate de art. 304, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă nici unei căi de atac.
În privinţa recursului reclamantului s-a reţinut că acesta nu a invocat nici un motiv de recurs şi că nici nu a formulat critici pentru a se putea face încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Reclamantul nu şi-a întemeiat recursul pe nici unul din motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., deoarece susţinerile că numele martorului este Ps. şi nu Pş. şi că are dreptul să primească suma de 80.000.000 lei daune materiale şi morale, arătarea faptelor relatate de martor, cererea de a-i fi restituite integral taxele de timbru şi precizarea că a fost dizident şi nu politician, nu sunt critici privitoare la soluţia respingerii acţiunii a prescrisă.
Nici referirile la cuantumul taxelor de timbru şi la data plăţii lor nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Referitor la recursul declarat de pârât s-a reţinut că îndeplineşte cerinţele de formă, prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., text introdus prin OUG nr. 58/2003 şi în dezvoltarea motivelor pe care se întemeiază face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., ceea ce a impus admiterea în principiu şi stabilirea unui termen pentru judecată în şedinţă publică.
Faţă de cele expuse anterior, urmează a fi examinat numai recursul pârâtului reţinându-se următoarele:
Recursul este nefondat.
Este adevărat că potrivit Legii nr. 109/1998, art. 8 taxele judiciare de timbru erau cuprinse în bugetul Ministerului Justiţiei, dar o parte se aloca bugetului de stat.
Prin art. 75 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 36/2002, taxele judiciare de timbru constituie venituri proprii ale bugetelor locale. În aceste condiţii, Ministerul Justiţiei ca organ central de specialitate nu mai încasează sumele reprezentând taxe judiciare de timbru. Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în baza atribuţiilor sale Ministerul Finanţelor Publice este abilitat să restituie persoanelor îndreptăţite taxele judiciare de timbru achitate şi nedatorate. Chiar dacă taxele ar trebui să fie restituite de Ministerul Justiţiei, ele fiind vărsate la bugetul de stat, tot Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să aloce aceste sume în vederea restituirii taxelor judiciare achitate şi nedatorate.
Faţă de aceste considerente, reţinându-se că hotărârea recurată este în afara criticii formulată de pârât, recursul acestuia urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei civile nr. 175 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6297/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6079/2003. Civil. Intabulare drept de... → |
|---|
