ICCJ. Decizia nr. 6158/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6158
Dosar nr. 5985/2003
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 noiembrie 2002, la Tribunalul Covasna, reclamantul Ş.G., a chemat în judecată pe pârâţii: Tribunalul Covasna, Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să-i restituie sumele reţinute cu titlu de contribuţie la asigurări sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute realizate pe perioada: 1 ianuarie 2000-29 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale conform OG nr. 9/2000.
Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, deoarece, Legea nr. 145/1997 care completează Legea nr. 92/1992 nu include magistraţii şi personalul auxiliar în categoriile de personal exceptate de la plata cotizaţiei obligatorii.
Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 1577 din 20 decembrie 2002, a respins cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S. şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.; a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamantului suma reţinută cu titlu de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate în procent de 7% din salariul cuvenit pentru perioada: 1 ianuarie 2000-29 martie 2001, cu dobânda legală calculată conform OG nr. 9/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, în mod nelegal s-a reţinut din salariul reclamantului o cotă de 7% drept primă de asigurare de sănătate, deoarece în conformitate cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin înserarea acelei prevederi, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile băneşti respective.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 244 din 11 martie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., împotriva sentinţei civile nr.1577 din 20 decembrie 2002.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că acordarea asistenţei medicale gratuite nu poate fi condiţionată de plata contribuţiei lunare întrucât s-ar ajunge în fapt la o asistenţă medicală contracost, eliminându-se astfel caracterul de gratuitate al acestora.
Împotriva celor două soluţii mai sus prezentate Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora cu respingerea acţiunii ca nefondată. În motivarea recursului în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate care nu încadrează între persoanele exceptate de la plata contribuţiei obligatorii, cu acest titlu, pe magistraţi sau personalul auxiliar de specialitate.
Dispoziţiile acestei din urmă legi sunt incidente pentru punerea în practică a prevederilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 întrucât la Legea nr. 145/1997 se face trimitere, în mod expres, prin HG nr. 409/1998, elaborată în temeiul art. 99 alin. (2) din Legea organizării judecătoreşti.
Recursul în anulare este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două articole art. 99 şi art. 141 aplicabile magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate. Aceste noi reglementări au instituit pentru categoriile arătate, dreptul de a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, urmând a se stabili prin hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de modificare a legii de organizare judecătorească.
HG nr. 409 din 2 iulie 1998 (publicată în M. Of., nr. 275/1998) privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru magistraţi, personalul auxiliar de specialitate şi membrilor de familie ai acestora, a stabilit în art. 1 că magistraţii în activitate sau pensionari precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze, în condiţiile Legii nr. 145/1997 publicată în M. Of., nr. 178 din 31 iulie 1997 şi ale prezentei hotărâri.
Legea nr. 145/1997, legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 stabileşte principiul obligativităţii asigurărilor sociale de sănătate precum şi principiile solidarităţii şi subsidiarităţii în baza cărora funcţionează această categorie de asigurări.
Regula generală instituită de această lege este exprimată în art. 4 în termeni clari de normă imperativă: sunt supuse în mod obligatoriu asigurării potrivit prezentei legi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România; asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
Contribuţia lunară este fixată la 7% de art. 52 din aceeaşi lege.
De la această regulă legea instituie două categorii de persoane care sunt exceptate.
O primă categorie este arătată limitativ de art. 6 care enumeră peroanele care beneficiază de asigurarea de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume:
- copiii şi tinerii până la 26 de ani dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri de muncă;
- persoane cu handicap care nu realizează venituri de muncă;
- soţ, soţie, părinţi, bunici fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
- persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale Decretul –lege nr. 118/1990 persecutaţi politic, Legea nr. 44/1994, veteranii de război, Legea nr. 42/1990, eroi martiri, dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute de drepturile băneşti acordate de lege precum şi cele provenite din pensii.
Toate aceste patru categorii de persoane se caracterizează prin faptul că nu realizează venituri din muncă.
O a doua categorie de exceptaţii este cuprinsă în art. 55 din lege care enumeră persoanele asigurate prin efectul legii cu scutire de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate. Sunt persoane care în mod temporar sunt private de venituri de muncă şi anume: militarii în termen, persoane aflate în concediu medical, persoane aflate în detenţie privativă de libertate şi beneficiarii formelor de ajutor social potrivit Legii nr. 67/1995.
Este aşadar limpede că ideea de scutire de plata contribuţiei lunare este impusă şi acordată de lipsa surselor de venit.
HG nr. 409/1998, în realizarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/19992, explică în art. 3 condiţiile în care se acordă gratuitatea asistenţei medicale, contribuţiile personale, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, suportate de persoanele prevăzute în art. 1 pentru furnizarea de servicii medicale şi achiziţionarea de medicamente şi proteze se decontează acestora, pe bază de documente justificative, din bugetul Ministerului Justiţiei sau, după caz, al Ministerului Public ori al Curţii Supreme de Justiţie.
Este adevărat că Legea nr. 92/1992 este lege specială care introduce dreptul de asistenţă medicală, medicamente şi proteze gratuite, dar gratuitatea prevăzută de legea specială se realizează în condiţiile Legii nr. 145/1997, după cum o spune şi HG nr. 409/1998 emisă în temeiul Legii nr. 92/1992. In alţi termeni, persoanele cărora li se aplică prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 sunt ţinute la plata contribuţiei lunare de 7% stabilită de Legea nr. 145/1997.
Gratuitatea instituită de legea specială se traduce potrivit HG nr. 409/1998, prin decontarea, pe baza documentelor justificative, a preţului suportat de persoanele îndreptăţite pentru furnizarea de servicii medicale şi achiziţionarea de medicamente şi proteze. Actul normativ emis pentru stabilirea condiţiilor de acordare a acestei gratuităţi nu prevede rambursarea plăţii contribuţiei lunare de asigurări sociale de sănătate.
Mai mult de atât, în Normele comune nr. 318/PB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie emise în aplicarea HG nr. 409/1998 se prevede expres în pct. 6/I că beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 al HG nr. 409/1998 soţul sau soţia magistraţilor şi pensionarilor dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau că fac parte din categorii de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Este de reţinut că prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul conţinut: magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Împrejurarea că precizarea expresă a necesităţii plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate are o consacrare legislativă ulterioară nu conduce la concluzia că anterior acestei reglementări nu se datora contribuţia lunară. In speţă nu este vorba de neretroactivitatea legii ci de corecta interpretare şi aplicare a legii. Această sumă era datorată în temeiul Legii nr. 145/1997 şi actelor normative (HG nr. 409/1998 elaborate în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992) care fac trimitere expresă la aplicabilitatea, în acest caz, a regulilor impuse de legea asigurărilor sociale de sănătate.
Din economia Legii nr. 145/1997 se desprinde ideea că legiuitorul a urmărit să excepteze de la plata contribuţiei lunare numai persoanele care nu realizează venituri sau care sunt lipsite de venituri pe o perioadă determinată de timp.
Pentru considerentele arătate şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate şi pe fond, se va respinge acţiunea reclamantului ca nefondată, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva C.N.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 244/R din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, precum şi sentinţei civile nr. 1577 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna pe care le casează şi în fond respinge acţiunea reclamantului Ş.G., precum şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva C.N.A.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6209/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6157/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs... → |
---|