ICCJ. Decizia nr. 6276/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6276
Dosar nr. 5252/2003
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 septembrie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă această instanţă împotriva deciziei civile nr. 781 din 23 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
S-a susţinut că această hotărâre încalcă în mod esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că este şi vădit netemeinică.
A fost ataşat dosarul cauzei, Înalta Curte reţinând în esenţă următoarele:
Prin acţiunea adresată Judecătoriei Iaşi, reclamanta B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi obligarea acestora la plata sumei de 68.871.637 lei reprezentând impozit nelegal perceput la data trecerii în rezervă cu drept de pensie, actualizată în raport cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a fost trecută în rezervă la data de 28 martie 2000, beneficiind de prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999.
Ministerul de Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, precum şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 23708 din 2 decembrie 2002, a respins atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie cu motivarea că impozitarea ajutorului bănesc s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 781 din 23 mai 2003 a Tribunalului Iaşi; a fost modificată în totalitate hotărârea, admiţându-se atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie şi dispunându-se obligarea pârâţilor să plătească reclamantei suma de 70.157.098 lei reactualizată în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Tribunalul a reţinut în esenţă că ajutorul la trecerea în rezervă nu intră în categoria surselor de venit supuse impozitării, fiind incidente prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999.
Prin recursul în anulare s-a susţinut în principal că instanţa de recurs a aplicat dispoziţii care la data soluţionării cauzei erau abrogate. Astfel, s-a arătat că în speţă sunt incidente dispoziţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, reglementare derogatorie cu caracter special care înlătură incidenţa art. 31 din Legea nr. 138/1999. Drept urmare, la data când s-a născut pentru reclamantă dreptul la plăţi compensatorii şi ajutoare, care coincide cu data pensionării, acestea nu mai erau scutite de impozit.
Pe de altă parte, cum ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută şi nu netă, conform prevederilor art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit.
Pe parcursul soluţionării recursului în anulare s-a făcut dovada că obligaţia stabilită prin decizie în sarcina pârâţilor a fost integral stinsă prin plată.
Cu prilejul dezbaterii recursului în anulare intimata-reclamantă a formulat excepţia inadmisibilităţii acestuia în raport de împrejurarea că a fost declarat după intrarea în vigoare a OUG nr. 58/2003.
Examinând cu prioritate această excepţie, care precede oricărei alte cercetări a temeiniciei recursului în anulare, Înalta Curte constată că ea nu este fondată. Hotărârea atacată a fost pronunţată ca irevocabilă la data de 23 mai 2003, deci anterior apariţiei OUG nr. 58/2003, astfel încât în raport de prevederile art. II alin. (3) din acest act normativ, coroborat cu dispoziţiile art. 725 alin. (4) C. proc. civ. ea este susceptibilă de a forma obiect al recursului în anulare.
În ceea ce priveşte fondul pricinii se reţine că recursul în anulare nu este întemeiat. Probatoriile administrate atestă că Tribunalul Iaşi a pronunţat o decizie corectă, aplicând dispoziţiile legale în vigoare la momentul trecerii în rezervă a reclamantei, astfel încât în nici un caz nu se constată vreo încălcare esenţială a legii ori o vădită netemeinicie în sensul prevederilor art. 330 C. proc. civ.
În recursul în anulare se susţine în mod nejustificat că dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 138/1999 erau abrogate la data pronunţării deciziei atacate, învederându-se prevederile art. 86 din OG nr. 73/1999. Or, simpla lectură a acestui text atestă că el conţine o enumerare a actelor normative abrogate, care se referă inclusiv la situaţia neimpozitării unor cadre militare, în baza OUG nr. 100/1999. Prin urmare, dacă ar fi intenţionat să abroge textul art. 31 din Legea nr. 138/1999, legiuitorul ar fi predat în consecinţă şi l-ar fi abrogat expres, aşa cum a făcut şi cu celelalte acte normative prevăzute în art. 86. Nu s-a întâmplat astfel şi textul art. 31 din Legea 138/1999 a fost menţinut şi a rămas în vigoare în forma adoptată iniţial până la data de 22 septembrie 2000, când a intrat în vigoare OUG nr. 136/2000.
Dimpotrivă, se poate considera că textul OUG nr. 136/2000 confirmă o dată în plus că textul art. 31 din Legea nr. 138/1999 era în vigoare la 28 martie 2000, data trecerii în rezervă a reclamantei. Mai mult, OUG nr. 136/2000 nu modifică nici acum, după adoptarea OG 73/1999, caracterul neimpozabil al ajutorului acordat la trecerea în rezervă. Se modifică doar modul de calcul al acestuia: nu se mai raportează la solda lunară brută ci la cea netă.
În consecinţă, pe perioada care s-a scurs între intrarea în vigoare a Legii nr. 138/1999 şi modificarea ei prin OUG 136/2000 a fost în vigoare textul iniţial al art. 31, acest text fiind aplicabil tuturor persoanelor, inclusiv reclamantei, care au fost trecute în rezervă în această perioadă.
Aşa fiind, cum Decizia atacată este legală şi temeinică, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 781 din 23 martie 2003 a Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6476/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5996/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
