ICCJ. Decizia nr. 65/2003. Civil. Revendicare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 65
Dosar nr. 890/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3250 din 1 iulie 1999 reclamanţii I.Ş.N., I.S. şi I.E. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. P. S.A. Bucureşti solicitând, în temeiul art. 480 şi art. 481 C. civ., să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 520 mp teren, situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul revendicat, proprietatea autoarei lor I.E.E., a fost expropriat prin Decretul nr. 586 din 11 iulie 1968 însă scopul de utilitate publică al preluării nu a fost îndeplinit.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 999 din 7 iunie 2002, menţinută prin Decizia civilă nr. 465 din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea.
S-a reţinut că suprafaţa de 492 mp teren, situat în Bucureşti, proprietatea E.E.I., decedată la data de 26 noiembrie 1963, expropriată prin Decretul nr. 586 din 11 iulie 1968 al fostului Consiliu de Stat a fost folosit în scop de utilitate publică şi nu poate fi restituit, în condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 465 din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanţii solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că: 1. exproprierea pentru cauză de utilitate publică s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 481 C. civ., fără acordarea unor juste şi prealabile despăgubiri; 2. scopul de utilitate publică al exproprierii nu a fost îndeplinit, terenul este liber şi poate fi restituit în natură în condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decretul nr. 586 din 11 iulie 1968 al fostului Consiliu de Stat al R.S.R. au fost expropriate terenurile în suprafaţă de 1176 mp împreună cu construcţiile aferente în scopul extinderii sediului Institutului P.– Bucureşti. În suprafaţa menţionată a fost inclusă şi suprafaţa de 492,95 mp teren proprietatea reclamanţilor, dobândită de la autoarea lor E.E.I.
În prezent, în suprafaţa de 7998 mp teren, pentru care P. Bucureşti, i-a fost atestat dreptul de proprietate şi pe care se află sediul acesteia, este inclusă şi suprafaţa de teren în litigiu. Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. P.S. rezultă că se află amplasat un post de transformare şi cabluri pentru alimentare cu energie electrică, de utilitate publică.
Într-adevăr, potrivit art. 481 C. civ. nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o justă şi prealabilă despăgubire.
În temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate…potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat…foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor…
În speţă însă scopul de utilitate publică a fost îndeplinit iar restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă.
Reclamanţii nu au formulat un capăt de cerere prin care să solicite, dacă restituirea bunului nu mai este posibilă, despăgubiri.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanţii I.Ş.N., I.S. şi I.E. împotriva deciziei nr. 465 din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 710/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 68/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|