ICCJ. Decizia nr. 6683/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6683

Dosar nr. 4330/2003

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 30 ianuarie 2002, reclamantul A.D. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2002 emisă de Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş, solicitând desfiinţarea deciziei atacate şi obligarea intimatei la restituirea în natură a imobilului situat în Târgu-Mureş, compus din teren fără construcţii în suprafaţă de 2005 mp.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 12 noiembrie 2001 a adresat o notificare Universităţii de medicină şi farmacie Târgu-Mureş, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Târgu-Mureş, compus din teren în suprafaţă de 2005 mp, imobil moştenit de reclamant de la defunctele A.E. şi A.J.

Prin Decizia nr. 4 din 11 ianuarie 2002, intimata a respins cererea de restituire a imobilului ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin sentinţa civilă nr. 602 din 22 noiembrie 2002, Tribunalul Mureş a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a contestatorului A.D. invocată de intimată prin întâmpinarea formulată la data de 25 martie 2002.

De asemenea, a admis contestaţia formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 4 din 11 ianuarie 2002 emisă de Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş şi a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului este nefondată întrucât certificatul de moştenitor nr. 60/1996 atestă calitatea reclamantului de moştenitor al defunctelor A.E. şi A.J., proprietarele tabulare ale imobilului în litigiu. Faptul că respectivul certificat de moştenitor a fost anulat prin hotărâre judecătorească nu prezintă relevanţă în cauză, în opinia instanţei de fond, întrucât motivul anulării îl constituie categoria bunului imobil ce a format obiectul devoluţiunii succesorale şi nu lipsa vocaţiei la succesiune a reclamantului.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că terenul revendicat de reclamant nu intră sub incidenţa legilor care reglementează materia fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 167/1998, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995), aflându-se în categoria terenurilor reglementate de art.16 din Legea nr. 10/2001, printre care se află şi imobilele ocupate de unităţi bugetare de învăţământ, dacă ele au fost „preluate fără titlu valabil".

S-a mai reţinut că prevederile art. 16 alin. (4) din Legea 10/2001 au caracter special şi prioritar în speţă, neputând fi invocată Legea nr. 84/1995 care prin art. 166 reglementează la nivel general situaţia patrimoniului unităţilor de învăţământ de stat.

Ori, intimata Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş deţine imobilul din anul 1945, însă ea nu poate invoca dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 115/1938 (deoarece nu s-a înscris în Cartea funciară) şi nici dispoziţiile art. 28 din aceeaşi lege întrucât nu deţine nici un titlu valabil de preluare pentru a beneficia de buna credinţă în accepţiunile Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinţei civile nr. 602 din 22 noiembrie 2002 a declarat apel intimata Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, în motivele de apel s-a susţinut că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, prima instanţă ignorând prevederile art. 10 din această lege privind întinderea restituirii şi nu s-a dovedit de către reclamant şi de către instanţă preluarea imobilului de către stat în mod abuziv. Că, în mod greşit, instanţa a dat eficienţă unui act de donaţie în favoarea antecesorilor reclamantului, statuând că ulterior nu a avut loc nici o expropriere, însă actul de donaţie nu se găseşte în materialul arhivistic privind cărţile funciare.

S-a mai susţinut că, potrivit art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995, baza materială a instituţiilor de învăţământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, fiind domeniu public.

Prin Decizia civilă nr. 63/A din 28 mai 2003, Curtea de apel Târgu-Mureş a admis apelul declarat de intimata Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins ca nefondată contestaţia reclamantului A.D.

În motivarea acestei soluţii se arată, în esenţă, că terenul în litigiu a fost preluat de la proprietarul tabular în anul 1941, trecând succesiv de la Statul Maghiar la Statul Român, prin Ministerul de Război al României, care la data de 6 martie 1945 îl avea deja în administrare şi apoi l-a cedat Ministerului Educaţiei Naţionale, în urma înfiinţării Universităţii de medicină şi farmacie Târgu-Mureş. Astfel, prima instanţă nu a analizat acest aspect, respectiv faptul că imobilul nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, respectiv a perioadei de referinţă prevăzută de lege şi HG nr. 498 din 14 mai 2003.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.D., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului intimatei.

Recurentul susţine că în mod greşit instanţa a reţinut că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, raportat la perioada de referinţă 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi la valabilitatea titlului prin care statul a preluat imobilul.

Astfel, actele invocate de intimată ca temei legal al preluării de către stat a imobilului în litigiu sunt emise după data de 6 martie 1945 şi deci intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, fără a putea fi considerate „titluri valabile de preluare la stat" a imobilului. Pe de altă parte, aceste acte nu fac referire la transferul vreunui drept de proprietate ci doar la transferul dreptului de folosinţă.

Prin urmare, nefăcându-se dovada preluării de către stat a imobilului anterior datei de 6 martie 1945, devin aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a criticat astfel faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Intimata Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei pronunţată de instanţa de apel.

Rezumând, intimata a susţinut în întâmpinare că recursul este nefondat întrucât terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind preluat de la proprietar în anul 1941, din acelaşi an fiind încorporat incintei actualei UMF, trecând succesiv de la Statul Maghiar la Statul Român, prin Ministerul de Război, de la acesta la Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru facultatea de medicină, astfel că la data de 6 martie 1945 era deja în administrarea Ministerului de Război, nefăcând niciodată obiectul unei preluări abuzive de către autorităţile române.

Recursul reclamantului A.D. este nefondat, pentru considerentele ce vor urma:

Potrivit actelor aflate la dosar, terenul în litigiu a fost preluat de la proprietarul tabular la data de 26 noiembrie 1941 (conform extrasului de Carte funciară), trecând succesiv de la Statul Maghiar la Statul Român, prin Ministerul de Război al României, care, la data de 6 martie 1945, îl avea deja în administrare şi apoi a fost trecut la Ministerul Educaţiei Naţionale, în urma înfiinţării Universităţii de medicină şi farmacie în Târgu-Mureş.

Se constată astfel că imobilul a fost preluat în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 498 din 14 mai 2003 (6 martie 1945-22 decembrie 1989) de Statul Român de la Statul Maghiar şi nicidecum de la fostul proprietar.

Susţinerea recurentului că în Cartea funciară s-a notat dreptul de expropriere în favoarea Statului Maghiar fără a fi urmat de înscrierea exproprierii efective nu poate fi reţinută întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în fapt această publicitate s-a produs când imobilul se afla în stăpânirea Statului Maghiar.

Legea nr. 10/2001 arată în art. 1 că imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi.

Aşadar, domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 îl constituie imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, denumită „perioadă de referinţă", singura excepţie expresă fiind rechiziţiile efectuate în baza Legii nr. 139/1940 şi care se referă strict numai la acele bunuri rechiziţionate în temeiul legii respective ce se aflau şi se află pe teritoriul actual al României.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că imobilul revendicat nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 întrucât nu se încadrează în perioada de referinţă menţionată anterior, fapt pentru care nici nu s-a mai intrat în analizarea celorlalte motive de apel invocate.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia Universitatea de medicină şi farmacie Târgu-Mureş ar fi preluat imobilul după 6 martie 1945 nu atrage incidenţa Legii nr. 10/2001, întrucât nu această preluare este determinantă în a încadra cererea de restituire în sfera de aplicare a acestei legi, ci preluarea efectivă de la fostul proprietar care s-a realizat în anul 1941.

În consecinţă, recursul declarat de reclamantul A.D. în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat pentru considerentele expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva deciziei nr. 63/A din 28 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6683/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs