ICCJ. Decizia nr. 800/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 800
Dosar nr.982/2003
Şedinţa publică din 4 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 492 din 10 aprilie 2002 Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de reclamanţii C.M.I., C.M., P.A., ş.a., în contradictoriu cu SC M. SA Deva, în sensul că a anulat Decizia nr. 1040 din 29 august 2001, a constatat că imobilul moară şi teren aferent, înscris în C.F. Geogiu nr. top 798, 799, de 1248 mp a trecut în proprietatea Statului Român, în mod abuziv, în baza Legii nr. 119/1948, şi a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamanţi şi evacuarea pârâtei.
Acţiunea a fost respinsă faţă de pârâta SC C.S.I. SRL Deva.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a stabilit că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în condiţiile în care moara nu aparţinea unei persoane juridice de drept comun, ci unei persoane fizice care exercita profesia de morar pe cont propriu, iar o parte a clădirii avea destinaţie de locuinţă, aşa încât dispoziţiile art. 27 şi art. 32 din Legea nr. 10/2001, nu-şi au aplicabilitate.
Deoarece prin Decizia civilă nr. 1069/2000 devenită definitivă şi pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, contractul de vânzare-cumpărare intervenit între cele două societăţi pârâte a fost anulat, acţiunea civilă împotriva SC C.S.I. SRL Deva, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Alba Iulia, cu Decizia civilă nr. 1/A din 7 ianuarie 2003 a respins ca nefondate apelurile formulate de societăţile pârâte împotriva sentinţei civile nr. 492/2002 a Tribunalului Hunedoara, cu motivarea că în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond preluarea fără titlu valabil de stat a imobilului şi că art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 se referă la imobile preluate cu titlu valabil.
SC M. SA Deva, prin reprezentanţii săi legali, a formulat recurs împotriva ambelor hotărâri, solicitând casarea lor şi pe fond, respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă restituirea în natură a imobilului.
Recurenta a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pretinzând că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În esenţă susţine că este o societate cu capital integral privat, privatizare realizată cu respectarea dispoziţiilor legale în anul 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că această lege nu are caracter retroactiv, că actul emis de ea nu constituie o decizie sau dispoziţie în temeiul legii de retrocedare, ci o îndrumare de a se adresa cu notificare A.P.A.P.S., şi că în cazul societăţilor cu capital integral privat, pentru imobile, persoanele sunt îndreptăţite la despăgubiri şi nu la restituire în natură.
Instanţele au încălcat numeroase acte normative în special cele privind respectarea actului de privatizare, în care legiuitorul a reglementat expres situaţia imobilelor preluate abuziv şi existente în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma:
Aşa cum rezultă din actele depuse la dosar SC M. SA Deva este o societate comercială cu capital integral privat, încă din anul 2000.
Este adevărat că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilele apar ca preluate abuziv de către stat, inclusiv în ipoteza în care bunul respectiv a trecut în proprietatea statului, ca urmare a aplicării Legii de naţionalizare nr. 119/1948 (cazul în speţă) şi că, într-o astfel de situaţie, imobilele se restituire, de regulă în natură, în condiţiile legii respective.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, preluările de imobil, efectuate în baza Legii nr. 119/1948, sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil.
Din acest punct de vedere, prin probele administrate, reclamanţii nu au răsturnat această prezumţie, deoarece adeverinţa de la fila 89 a dosarului de fond nu atestă altceva decât că M.N. (autorul lor) ar fi solicitat eliberarea unui brevet pentru exercitarea pe cont propriu a profesiei de morar în data de 14 iunie 1940. Nu se cunoaşte dacă acest brevet a fost eliberat sub forma solicitată, nu se dovedeşte care era situaţia în anul 1948 când s-a dispus naţionalizarea, aşa încât considerentul avut în vedere de celelalte instanţe nu poate conduce la răsturnarea prezumţiei înscrise în normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Trebuie avută în vedere împrejurarea că imobilul se află legal în proprietatea recurentei, privatizată conform contractului de la dosar înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, determinantă fiind în cauză, legalitatea convenţiei de privatizare.
O asemenea chestiune nu a format obiect de judecată, reclamanţii neformulând un capăt de cerere în acest sens.
În atare situaţie, câtă vreme, pe cale de judecată, nu a fost desfiinţat, prin constatarea nulităţii actului de privatizare, nu se poate solicita restituirea în natură a imobilului.
În acelaşi sens, sunt de reţinut şi prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, din care rezultă, pentru ipoteza restituirii în natură, necesitatea desfiinţării actelor juridice de înstrăinare, inclusiv a celor făcute în cadrul procesului de privatizare şi aceasta chiar în situaţia în care au ca obiect imobile preluate fără titlu valabil.
Cum în speţă, o asemenea judecată nu a avut loc, actele încheiate în cadrul procesului de privatizare sunt legale, iar în cauză sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, după care, pentru imobilele din patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită, are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanţii au adresat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 societăţi comerciale deţinătoare, care prin adresa nr. 1040 din 29 august 2001 răspunde că este o societate cu capital integral privat, situaţie în care conform art. 27 alin. (2) din lege, notificarea trebuie adresată instituţiei publice implicate în privatizare, şi anume A.P.A.P.S. Timişoara, indicând şi adresa acesteia.
Practica judiciară este constantă în sensul celor menţionate mai sus, fiind statuat că atunci când unitatea deţinătoare este o societate comercială cu capital integral privat, dacă actul de privatizare nu a fost atacat în justiţie pentru nulitate, persoanele îndreptăţite la care se referă Legea nr. 10/2001 au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar notificarea este necesar a fi îndreptată instituţiei publice implicate în privatizare.
În aceste condiţii şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de pârâtă, a casa ambele hotărâri criticate şi pe fond a respinge cererea de restituire în natură a imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de SC M. SA Deva împotriva deciziei civile nr. 1 A din 7 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 492 din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Hunedoara şi, pe fond, respinge cererea de restituire în natură a imobilului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2003. Civil. încheiere îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 805/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
