ICCJ. Decizia nr. 8129/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8129
Dosar nr. 1755/2003
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2002, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta S.E. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Dâmboviţa, SC M. SA Târgovişte şi Prefectura judeţului Dâmboviţa, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri băneşti pentru două mori ţărăneşti, ce au aparţinut părinţilor săi şi care au fost preluate în mod abuziv de regimul trecut sub forma donaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, cele două mori împreună cu construcţiile şi instalaţiile din dotare au fost preluate de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Raional Găeşti prin procesul-verbal din 12 martie 1960 si predate Întreprinderii 1 Mai Găeşti şi că, prin sentinţa civilă nr. 1000 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Găeşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a donaţiei celor două mori.
Reclamanta a mai arătat că, pârâtele nu au răspuns notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziţie sau decizie motivată, situaţie în care a promovat prezenta acţiune în justiţie.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 733 din 11 decembrie 2002 a admis în parte acţiunea şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită să primească măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai pentru un singur imobil, respectiv moara ţărănească din comuna Jugureni, judeţul Dâmboviţa, preluată de stat de la defuncta D.E.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate ca moştenitoare a numitei D.E. numai cu privire la moara situată în comuna Jugureni, care figurează la pct.15 din procesul-verbal încheiat la data de 12 martie 1960, în legătură cu cealaltă moară, preluată de la numita D.M., petiţionara precizând că aceasta a fost nora defuncţilor săi părinţi şi că moara le-a aparţinut tot acestora.
Instanţa de fond a mai reţinut în motivarea sa că, imobilul nu mai există în prezent, fiind demolat, astfel încât nu s-a putut identifica unitatea deţinătoare şi că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa şi reclamanta S.E.
În apelul său, pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa a susţinut că, prin expertiza de specialitate administrată în cauză, despăgubirile băneşti nu au fost calculate cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile şi că, acţiunea ar fi trebuit respinsă ca prematur formulată deoarece nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, aşa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta S.E. a arătat, prin motivele de apel, că, deşi din probele administrate în cauză, rezultă că autorii săi au avut două mori, instanţa de fond, fără nici un temei, a considerat că numai o moară a fost deţinută de părinţii săi, cea din Jugureni şi a admis în parte acţiunea.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 29 din 25 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei şi a admis apelul pârâtei D.G.F.P. Dâmboviţa şi, schimbând în tot sentinţa, a respins acţiunea ca prematur formulată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, nu a fost depistată unitatea deţinătoare, fiecare din pârâte susţinând că este cealaltă deţinătoare şi că sunt întemeiate susţinerile apelantei D.G.F.P. Dâmboviţa în sensul că nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, aşa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât, chiar dacă ar fi existat o decizie sau dispoziţie motivată de admitere sau de respingere a notificării, cererea de chemare în judecată s-ar fi considerat oricum ca fiind prematur introdusă.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.E, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, reclamanta a criticat argumentul invocat de instanţa de apel, că nu s-au emis Normele Metodologice pentru elaborarea titlurilor de valoare nominală, arătând că aplicarea Legii nr. 10/2001 nu este condiţionată de apariţia unor norme metodologice.
Ulterior, la termenul de judecata din 23 martie 2005, recurenta-reclamantă a formulat un motiv de casare de ordine publică, arătând că respingerea acţiunii ca prematur introdusă, astfel cum a fost motivată de curtea de apel, reprezintă un refuz de judecată pe motiv că legea nu prevede.
Motivul de recurs de ordine publică, examinat cu prioritate, este întemeiat, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a schimbat soluţia instanţei de fond, respingând acţiunea ca prematur formulată cu motivarea că nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, aşa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o încălcare esenţială a principiului legalităţii, echivalând cu o denegare de dreptate.
În acest sens, art. 3 C. civ. prevede că „judecătorul care va refuza să judece, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.” Din această dispoziţie legală cu caracter general rezultă că instanţa investită cu o acţiune trebuie să judece procesul pe baza legislaţiei în vigoare, neputând respinge cererea părţii pentru că urmează ca, în viitor, să se elaboreze alte legi, care să reglementeze raportul juridic dedus judecăţii.
Aşadar, judecătorul, aplicând norme juridice în vigoare, în cadrul juridic existent, trebuie să rezolve litigiul dintre părţi.
De altfel, dreptul fundamental al persoanei de a se adresa justiţiei este consacrat şi în actele internaţionale la care România este parte, precum art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Faţă de cele ce preced, reiese că instanţa de apel nu putea refuza judecata, invocând neadoptarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi, prin urmare, recursul urmează a fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 29 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8450/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8082/2003. Civil. LEGEA NR.10/2001. Recurs → |
|---|
