ICCJ. Decizia nr. 932/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 932
Dosar nr. 280/2003
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.D., S.A. şi S.L. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul Municipiului Slobozia prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură sau sub formă de echivalent a imobilului situat în Slobozia compus din teren în suprafaţă de 134 mp şi o casă de locuit susţinând în esenţă că măsura respectivă încalcă disp. art. 10 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 10/2001 ca şi art. 135 şi art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
În motivarea contestaţiei petenţii au învederat că deşi în cuprinsul dispoziţiei se recunoaşte că la adresa din Bucureşti, a figurat ca proprietar A.T., autorul petenţilor, ulterior se face vorbire că nu a fost produs titlul de proprietate pentru imobil. Or, la dosar exista procesul-verbal din 18 iunie 1952 de naţionalizare a imobilului din cuprinsul căruia reieşea fără dubiu calitatea de proprietar a autorului T.A. cum şi adresa nr. 2536 din 28 mai 2001 emisă de SC U. SA potrivit căreia în evidenţele fostei IGO Slobozia din anul 1958 figura respectivul imobil ca fiind trecut în proprietatea statului în baza HCM nr. 583/1958 şi a Deciziei nr. 229 din 29 iulie 1958 a Sfatului popular raional Slobozia.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 677 din 24 iunie 2002 a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul municipiului Slobozia.
De asemenea, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilului casă de locuit şi teren aferent de 134 mp situat în Slobozia, proprietatea autorului A.T., constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
A fost obligat Primarul municipiului Slobozia să emită dispoziţie cuprinzând oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilelor.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că petenţii au probat cu certificatul de calitate de moştenitor nr. 89/2001 că sunt succesorii legali ai autorului A.T. decedat la 19 iunie 1952. De asemenea, s-a dovedit că prin H.C.M. nr. 583/1958 care a completat listele anexă la Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, imobilul în discuţie a fost naţionalizat de la A.T. aspect reţinut şi în dispoziţia primăriei.
Ulterior, în baza Decretului nr. 426 din 11 noiembrie 1983 construcţia a fost demolată iar pe terenul de 134 mp au fost edificate ansambluri de locuinţe.
Prin urmare, instanţa a decis că în acord cu disp. art. 24 alin. (1) şi art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, petenţii erau îndrituiţi la măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 9 alin. (2) din lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 391 din 22 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul local al municipiului Slobozia împotriva sentinţei civile nr. 677 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Ialomiţa.
Instanţa de apel a stabilit că petenţii au probat dreptul de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu cu înscrisurile evidenţiate de instanţa de fond şi în principal cu procesul-verbal din 18 iunie 1953 întocmit de Comisia raionului Slobozia prin care s-a identificat imobilul în discuţie şi s-a propus naţionalizarea lui, respectiv H.C.M. nr. 583 din 28 aprilie 1958 pentru completarea listelor anexe la Decretul nr. 92/1950 în care figurează şi autorul T.A. cu 4 imobile complete în Slobozia.
S-a mai reţinut că şi în lipsa unui titlu de proprietate pe numele autorilor contestatorilor, existau elemente suficiente care demonstrau calitatea de proprietar a autorului.
În contra acestei decizii a declarat recurs Consiliul local al municipiului Slobozia evocând motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că petenţii nu au produs titlul de proprietate al autorului lor şi prin urmare nu puteau beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat pentru motivele ce succes.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii urmează a depune odată cu notificarea sau ulterior în termenul fixat de lege, actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat, precum şi în cazul moştenitorilor, acte care atestă această calitate.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 statuează că prin acte doveditoare se înţeleg orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică dar şi orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării şi în general, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoane respective. De asemenea, în cazul în care construcţia a fost demolată, orice act juridic care o descrie.
În speţă, instanţele au apreciat ca fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului A.T. asupra imobilului în litigiu în baza procesului verbal din 16 iunie 1953 încheiat de comisia constituită la nivelul raionului Slobozia, regiunea Bucureşti prin care se propunea naţionalizarea unui număr de 4 imobile "proprietatea lui T.A. decedat în anul 1952" unit cu o copie de pe H.C.M. nr. 583 din 28 aprilie 1958 pentru completarea listelor anexe la Decretul nr. 92/1950 în care figura şi respectivul imobil pe numele autorului T.A.
Or, faţă de prevederile legale citate, reclamanţii aveau obligaţia a depune fie titlul de proprietate al autorului lor, fie procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării imobilului, înscrisuri care însă nu se regăsesc în dosar.
Mai mult, faţă de împrejurarea că autorul T.A. a decedat la 19 iunie 1952 acesta nu mai avea calitatea de proprietar al imobilului la data naţionalizării, respectiv 28 aprilie 1958.
În aceste circumstanţe, greşit instanţele au considerat că reclamanţii au îndeplinit cerinţele art. 22 din Legea nr. 10/2001 în loc să pună în vedere acestora, să prezinte titlul de proprietate al autorului lor cu privire la imobilul în discuţie şi să clarifice situaţia juridică a bunului de la data decesului lui T.A., 19 iunie 1952 şi până la preluarea lui de către stat prin naţionalizare, la 28 aprilie 1958.
În acest sens era necesar să se prezinte aşa cum se evidenţiază în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, un istoric de rol fiscal şi eventual procesul-verbal de preluare din 1958 când imobilul a fost naţionalizat, precum şi orice alte înscrisuri de natură a evidenţia titularul dreptului de proprietate la data naţionalizării.
Faţă de cele ce preced recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Slobozia împotriva deciziei nr. 391 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3878/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4474/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
