ICCJ. Decizia nr. 4701/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4701
Dosar nr. 2922/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 4 septembrie 2001 s-a înregistrat la Tribunalul Covasna cererea prin care A.M.C., judecător la aceeaşi instanţă, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, anularea ordinului nr. 1602 din 1 august 2001, repunerea sa în situaţia anterioară privind plata integrală a indemnizaţiei cuvenite pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, obligarea lor la plata unor despăgubiri lunare de 4 milioane lei începând cu luna iulie 2001.
S-a depus în copie ordinul atacat, iar intimatul a depus actele care au stat la baza emiterii ordinului.
Prin sentinţa civilă nr. 369 din 25 octombrie 2001 Tribunalul Covasna a respins excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale invocate de Ministerul Justiţiei şi a admis contestaţia astfel cum a fost formulată.
S-a reţinut în motivarea soluţiei, cu privire la excepţii, că litigiul nu este unul de contencios administrativ, ci unul de muncă, astfel încât din punct de vedere material revine în competenţa de primă instanţă a tribunalului, care este cel de la sediul „unităţii" în sensul art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Pe fondul cererii, s-a reţinut că după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 83/2000, valoarea de referinţă sectorială constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare a magistraţilor, ce trebuie să stea şi la baza calculului indemnizaţiei cuvenite magistraţilor pentru creşterea copilului.
A motivat instanţa soluţia la care s-a oprit şi prin constatarea că nici H.C.M. nr. 880/1965 şi nici Legea nr. 19/2000 nu sunt aplicabile în speţă.
Ca atare, considerând că legea în vigoare la data stabilirii dreptului, Legea nr. 120/1997, a fost respectată cu ocazia acordării drepturilor băneşti, cererea a fost admisă.
În urma strămutării, recursul declarat de Ministerul Justiţiei a fost soluţionat de Curtea de apel Ploieşti, care prin Decizia nr. 1439 din 4 iunie 2002 l-a respins ca nefondat.
A reţinut instanţa de recurs că este nefondată critica potrivit cu care contractul de muncă ar fi suspendat pe durata concediului pentru îngrijirea copilului, iar H.C.M. nr. 880/1965 modificat, nu vizează această ipoteză.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătoreşti, susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, sunt invocate dispoziţiile art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, coroborate cu dreptul comun în materia ajutoarelor materiale, H.C.M. nr. 880/1965, modificată prin Legea nr. 49/1992.
Cu privire la efectele OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, s-a susţinut că instituind o modificare de principiu a sistemului de indemnizare a magistraţilor, iar nu o simplă indexare determinată de inflaţie, nu produce aceleaşi efecte cu alte acte normative, de pildă HG nr. 471/1997 privind unele măsuri de protecţie socială.
Sub un alt aspect s-a susţinut că în perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani efectele raportului juridic de muncă sunt suspendate şi prin aplicarea principiilor generale în materie de asigurare, indemnizaţia trebuie să corespundă primelor deja achitate.
În cauză nu s-a formulat de nici una dintre părţi întâmpinare.
Recursul în anulare este fondat, va fi admis pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează, cu consecinţa casării celor două hotărâri atacate şi pe fond a respingerii acţiunii.
Din actul de control întocmit de Inspecţia generală şi audit intern a Ministerului Justiţiei, depus de intimatul-pârât rezultă că s-a verificat activitatea financiar contabilă a Tribunalului Covasna desfăşurată în intervalul 1 noiembrie 1999 – 1 iunie 2001 şi s-au constatat mai multe nereguli. S-a reţinut la pct. 10.8 din procesul verbal întocmit la Sfântu Gheorghe la 2 iunie 2001 că mai multe persoane, inclusiv contestatoarea A.C., au beneficiat de calcularea indemnizaţiei pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă mai mică de 2 ani, asupra salariului majorat, deşi corect ar fi fost calculul asupra salariului de bază avut în luna depunerii cererii pentru concediu. Ca urmare, s-a imputat contestatoarei suma plătită nelegal.
Astfel cum se susţine prin recursul în anulare, pe raportul de muncă şi în temeiul legii, se grefează un raport de asigurare, în baza căruia, în funcţie de salariul său, fiecărui asigurat i se reţine lunar un procent ce reprezintă prima de asigurare pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat: îmbolnăvire, naşterea unui copil etc.
În raport cu baza de calcul existentă la data încheierii contractului de asigurare, respectiv cu data producerii cazului asigurat, asiguratorul (în speţă, bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit art. 7 din Legea nr. 120/1997), plăteşte indemnizaţia de asigurare.
Apare cu evidenţă că eventualele majorări salariale acordate persoanelor care continuă să presteze muncă salariată nu se pot acorda şi celor aflaţi în concediu pentru îngrijirea copilului pe timp de doi ani de la naşterea acestuia.
Cum corect se susţine prin recursul în anulare şi contrar afirmaţiei instanţei de recurs, pe durata acestui concediu, contractul de muncă este suspendat. Prin voinţa legiuitorului, în timpul acestei suspendări, prin excepţie, unele drepturi se conservă. Astfel, perioada în discuţie este considerată vechime în muncă (art. 4 din Legea nr. 120/1997) şi în acest interval contractul de muncă nu poate fi desfăcut, pe posturile persoanelor aflate în această situaţie putând fi angajate alte persoane numai cu contract de muncă pe durată determinată (contractul colectiv de muncă la nivel naţional).
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare, judecătorul este ţinut să aplice legea în litera şi spiritul său.
Or, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale, altele decât pensiile, au fost reglementate prin H.C.M. nr. 880/1965 privind acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit principiilor acestui act normativ special pentru materia în discuţie, cuantumul indemnizaţiei (pentru incapacitate temporară de muncă, pentru refacerea sănătăţii, pentru maternitate) se calculează în raport cu salariul de bază şi alte venituri salariale anterioare motivului care a determinat aceste plăţi.
Principul este menţinut şi prin art. 99 din Legea pensiilor nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001.
În consecinţă, concluzia care se impune este aceea că indemnizaţiile pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani se impun a fi calculate în raport cu salariul de bază şi sporurile prevăzute de lege, existente la data depunerii cererii de concediu.
Văzând că ambele instanţe au pronunţat hotărârile cu încălcarea esenţială a legii, recursul în anulare va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1439 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a sentinţei 369 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna.
Casează hotărârile pronunţate şi rejudecând cauza, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta C.A.M. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4474/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4144/2003. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
