Acţiune posesorie. Decizia nr. 657/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 657/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 429/174/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 657/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul T. O.-A., împotriva deciziei civile nr. 74/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă, având ca obiect obligație de a face, desființare lucrări.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin registratura instanței, taxă judiciară de timbru de 195 lei și timbru judiciar de 2 lei depuse de către mandatara pârâtului recurent.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 septembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A. sub dosar nr._ reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâtul T. O. A. solicitând obligarea acestuia să desființeze gardul ridicat pe terenul reclamantului din tarlaua nr. 28, . TI nr. 761/13/17.05.1999 emis de Comisia Județeană Sibiu iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul a face aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului și să îi lase reclamantului în deplină posesie suprafața acaparată prin construirea gardului, respectiv locul numit „tufăriș” de lângă . 1226, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul acaparat de pârât se află în posesia reclamantului de mai mulți ani, fiind înscris în titlu de proprietate eliberat pe numele defunctei mame a reclamantului, acesta din urmă fiind unic moștenitor. Pârâtul deține teren în zona în discuție iar în anul 2010 a deplasat gardul și a ocupat o porțiune din terenul reclamantului.
Reclamantul a susținut că nu se prevalează de calitatea de proprietar ci de cea de posesor, utilizând calea unei acțiuni posesorii.
În drept s-au invocat prevederile art. 674, 1073, 1077 din vechiul C. civ.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei: titlu de proprietate (f. 6), adresă și plan de situație (f. 19-20).
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit dovezilor anulate și atașate la dosarul cauzei (f. 8, 25).
Pârâtul T. O. A. a depus întâmpinare (f. 11) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâtul a susținut că este proprietarul unei parcele de teren care se învecinează cu . 27 . 2,09 ha. Reclamantul a profitat de faptul că pârâtul a fost plecat din țară și a început să folosească în mod abuziv o porțiune din terenul acestuia. A mai susținut pârâtul că nu a pătruns pe imobilul aflat în proprietatea reclamantului ci doar a procedat legal la împrejmuirea propriei proprietăți.
În drept s-au invocat prevederile art. 480 vechiul C. civ.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._, reclamanta R. M. a chemat în judecată pe pârâtul T. O. A., solicitând să se dispună:
1.obligarea pârâtului să desființeze gardul ridicat pe terenul reclamantei din tarlaua nr. 27, . în TP nr. 446/13/11.01.1995 emis de Comisia Județeană Sibiu, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta a face aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului;
2.obligarea pârâtului să îi lase reclamantei în deplină posesie suprafața de teren acaparată prin construirea gardului respectiv, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul acaparat de pârât se află în posesia reclamantei de mai mulți ani, fiind înscris în titlu de proprietate eliberat pe numele moștenitorilor defunctului B. I., moștenitori printre care se află și reclamanta. Nu a avut loc un partaj scriptic însă faptic s-a convenit o împărțeală, reclamantei revenindu-i imobilul ocupat de pârât. Pârâtul deține teren în zona în discuție iar în anul 2010 a deplasat gardul și a ocupat o porțiune din terenul reclamantului.
Reclamanta a susținut că înțelege să își apere posesia pe calea acțiunii posesorii.
În drept s-au invocat prevederile art. 674, 1073, 1077 din vechiul C. civ.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei: titlu de proprietate (f. 6 dos_ ).
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit dovezilor anulate și atașate la dosarul cauzei (f. 8 dos._ )
Pârâtul T. O. A. a depus întâmpinare (f. 11 dos._ ) prin care a invocat excepția inadmisibilității iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea excepției, pârâtul a susținut că unul dintre coproprietari nu poate formula o acțiune în revendicare fără acordul tuturor coproprietarilor.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că este proprietarul unei parcele de teren care se învecinează cu . 27 . 1,31 ha. . folosită pe anumite porțiuni de către reclamantă și de numitul M. A.. A mai susținut pârâtul că nu a pătruns pe imobilul aflat în proprietatea reclamantei ci doar a procedat legal la împrejmuirea propriei proprietăți.
În drept s-au invocat prevederile art. 480 vechiul C. civ.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâtul T. O. A., solicitând să se dispună:
1.obligarea pârâtului să desființeze gardul ridicat pe terenul reclamantului din tarlaua nr. 27, . în TP nr. 905/13/19.06.2003 emis de Comisia Județeană Sibiu, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul a face aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului;
2.obligarea pârâtului să îi lase reclamantului în deplină posesie și proprietate suprafața de teren acaparată prin construirea gardului respectiv, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul acaparat de pârât se află în proprietatea reclamantului de mai mulți ani, fiind înscris în titlu de proprietate eliberat pe numele acestuia.
Reclamantul a susținut că înțelege să revendice porțiunea de teren ocupată de pârât.
În drept s-au invocat prevederile art. 480, 1073, 1077 din vechiul C. civ.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei: titlu de proprietate (f. 6 dos_ ).
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit dovezilor anulate și atașate la dosarul cauzei (f. 8 dos._ ).
Pârâtul T. O. A. a depus întâmpinare (f. 11 dos._ ) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâtul a susținut că este proprietarul unei parcele de teren care se învecinează cu . 27 . 1,31 ha. . folosită pe anumite porțiuni de către reclamant și de numita R. M.. A mai susținut pârâtul că nu a pătruns pe imobilul aflat în proprietatea reclamantului ci doar a procedat legal la împrejmuirea propriei proprietăți.
În drept s-au invocat prevederile art. 480 vechiul C. civ.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._, reclamantul T. O. A. a chemat în judecată pe pârâții M. A., D. I., R. M., solicitând să se dispună:
1.stabilirea liniei de hotar care desparte proprietatea reclamantului, situată în ., înscrisă în TP nr._ . în suprafață de 1,31 ha și . în suprafață de 2,09 ha. de imobilul aflat în posesia pârâților și înscris în TP nr._ tarlaua 27, . nr._ tarlaua 28, . nr._ tarlaua 27, .>
2.obligarea pârâților să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului înscris în TP nr._ . în suprafață de 1,31 ha și . în suprafață de 2,09 ha., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul este proprietar al unor parcele de teren care se învecinează cu cele ale pârâților. Aceștia au profitat de faptul că reclamantul a fost plecat din țară și au început să folosească părți din imobilul său. Atunci când a aflat aceasta reclamantul a procedat la împrejmuirea imobilului său, fără a pătrunde pe imobilele pârâților.
În drept s-au invocat prevederile art. 480, 584, 608 C. civ.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei: buletin identitate (f. 8), titlu de proprietate (f. 9), adresă și plan de situație (f. 19-20).
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit dovezilor anulate și atașate la dosarul cauzei (f. 7, 14)
Pârâții M. A., D. I., R. M. au depus întâmpinare (f. 15) prin care au invocat excepția de conexitate iar pe fond au solicitat să se dispună grănițuirea fondurilor indicate de reclamant și respingerea petitului nr. 2 al acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâții au susținut că nu ei ci pârâtul este cel care a acaparat părți din terenurile în litigiu. În probațiune, pârâții au depus adresă Primăria Alțâna (f. 17)
În drept s-au invocat prevederile art. 115-118, 274 C. pr. civ.
Prin încheierile din data de 26.10.2010 din dosarele nr._, nr._ și_, instanța a admis excepțiile de conexitate invocate și a dispus întrunirea cauzelor înregistrate sub nr._, nr._ și nr._ .
Prin sentința civilă nr. 474/2012 pronunțată de Judecătoria A. s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul-reclamant T. A. O.. S-a admis cererea formulată de reclamantul-pârât D. I. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant T. A. O. și, în consecință, a fost obligat pârâtul-reclamant să desființeze gardul ridicat pe terenul reclamantului-pârât din tarlaua nr. 28, . TP nr. 761/13/17.05.1999 emis de Comisia Județeană Sibiu, gard identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. pe aliniamentul 15-16-17, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul-pârât a face aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului-reclamant. A fost obligat pârâtul-reclamant să îi lase reclamantului-pârât în deplină posesie suprafața de teren identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. sub denumirea de „tufăriș” de lângă . 1226. A fost obligat pârâtul-reclamant T. A. O. la plata către reclamantul-pârât D. I. a sumei de 1.728 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând timbraj, onorariu expert și onorariu avocațial.
S-a admis cererea formulată de reclamantul-pârât M. A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant T. A. O. și, în consecință, a fost obligat pârâtul-reclamant să desființeze gardul ridicat pe terenul reclamantului-pârât din tarlaua nr. 27, . în TP nr. 905/13/19.06.2003 emis de Comisia Județeană Sibiu, gard identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. pe aliniamentele 1-2-3 și 1-5-6-7, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul-pârât a face aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului-reclamant. A fost obligat pârâtul-reclamant să îi lase reclamantului-pârât în deplină posesie și proprietate suprafața de teren identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. delimitată prin punctele A-B-C-D anexa II b. A fost obligat pârâtul-reclamant T. A. O. la plata către reclamantul-pârât M. A. a sumei de 1.528 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând timbraj, onorariu expert și onorariu avocațial.
S-a admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă R. M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant T. A. O. și, în consecință, a fost obligat pârâtul-reclamant să desființeze gardul ridicat pe terenul reclamantei-pârâte din tarlaua nr. 27, . în TP nr. 446/13/11.01.1995 emis de Comisia Județeană Sibiu, gard identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. pe aliniamentele 3-4 și 7-8, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta-pârâtă a face aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului-reclamant. A fost obligat pârâtul-reclamant să îi lase reclamantei-pârâte în deplină posesie suprafața de teren identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. delimitată prin punctele 3-4-8-7.
S-a admis în parte cererea formulată de pârâtul-reclamant T. A. O. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. A., D. I. și R. M. și, în consecință, s-a dispus stabilirea liniei de hotar care desparte proprietatea pârâtului-reclamant înscrisă în titlul de proprietate nr._ . în suprafață de 1,31 ha de imobilul aflat în posesia reclamantei-pârâte R. M. înscris în titlul de proprietate nr._ . pe aliniamentul B-C-D-E-F identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M. A. S. anexa II-c.
S-a respins în rest acțiunea formulată de pârâtul-reclamant.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de reclamanta-pârâtă R. M. și pârâtul-reclamant T. A. O., și a fost obligat pârâtul-reclamant T. A. O. să achite reclamantei-pârâte R. M. suma de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând timbraj, onorariu expert și onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că între terenurile menționate ale părților nu s-a stabilit până în prezent o linie de graniță prin bună-înțelegere sau hotărâre judecătorească. Reclamanta-pârâtă R. M. folosește terenul în discuție din perioada anului 1990 iar în comunitate era cunoscut faptul că respectivul teren se învecina direct cu drumul de exploatare, existent dinainte de anul 1990. Prin lucrări finalizate în cursul anului 2010, pârâtul-reclamant a ridicat garduri pentru a-și împrejmui proprietatea, însă amplasarea lor a creat impresia în comunitate că a încălcat limitele terenului deținut de pârâta-reclamantă, blocând accesul între acesta și drum. În același timp, tot prin amplasamentul gardului, pârâtul-reclamant a blocat accesul și altor proprietari din zonă, aceștia fiind nevoiți să treacă peste parcelele reclamanților sau să ocolească la mai mulți km pentru a ajunge la terenurile deținute, și a încălcat limitele cunoscute în comunitate ale terenurilor deținute de reclamanții-pârâți D. I. și M. A.. (f. 34, 36-40, 48).
Reclamantul-pârât D. I. folosește porțiunea de teren denumită „tufăriș”, începând cu aceeași perioadă din care a folosit și . din titlul de proprietate nr._, respectiv din jurul anului 1990 (f. 35).
În urma expertizei topografice judiciare efectuate, au fost identificate imobilele în litigiu, cu indicarea vecinătăților. Expertul a propus o primă variantă de linie de graniță raportat la titlurile de proprietate, planul parcelar, schița de punere în posesie, constatările în teren și susținerile părților (f. 69-81, 106-107, 125-129) precum și o a doua variantă de linie de graniță conform folosinței și posesiei actuale (f. 125-133).
Limitele terenurilor în litigiu și vecinătățile acestora identificate de expert prin prima variantă de grănițuire, se coroborează cu cele indicate de martorii ascultați și de adresă și plan de situație.
Prin acțiunea formulată, reclamanta-pârâtă nu a pus în discuție dreptul de proprietate ci doar ocrotirea posesiei. Acțiunea posesorie se deosebește de acțiunea în revendicare, petitorie. Acțiunea posesorie apără posesia în timp ce acțiunea în revendicare apară proprietatea. Acela ce are câștig de cauză în acțiunea în revendicare, câștigă definitiv și în ce privește posesia, pe când învingătorul din acțiunea posesorie are doar un câștig provizoriu ce poate să îl piardă ulterior dacă, judecându-se în petitoriu, se va admite acțiunea reclamantului.
În aceste condiții, regula unanimității nu se justifică în cazul de față, în domeniul posesoriului și nu al petitoriului.
Din probe rezultă că pârâtul-reclamant T. A. O. a ridicat o împrejmuire (gard) finalizată în anul 2010 care a încălcat limitele terenurilor aflate încă din jurul anului 1990 în posesia utilă a reclamanților-pârâți D. I. și R. M.. Deasemenea, prin împrejmuirea în discuție, pârâtul-reclamant a încălcat limitele imobilului aflat în proprietatea reclamantului-pârât M. A.. Pentru ocrotirea dreptului de proprietate, respectiv a posesiei reclamanților-pârâți, este necesar ca să fie desființate lucrările efectuate.
Deasemenea, aceeași situație de fapt relevă faptul că dintre cele 2 parcele de teren cu privire la care pârâtul-reclamant a solicitat grănițuirea, doar una se învecinează cu parcelele în litigiu deținute de reclamanții-pârâți. În concret, raportat la limitele sesizării instanței astfel cum au fost determinate de pârâtul-reclamant prin cererea înregistrată sub nr._, este posibilă stabilirea liniei de graniță doar între . deținută de pârâtul-reclamant și . deținută de reclamanta-pârâtă R. M.. În aceste condiții, instanța a considerat că, pentru respectarea suprafețelor de teren aflate în posesia respectiv proprietatea părților în litigiu și pentru a se da expresie unei corecte suprapuneri a datelor rezultate din titlurile de proprietate, planurile cadastrale, schițele de punere în posesie și situația concretă din teren, linia de graniță dintre imobilele pârâtului-reclamant și reclamantei-pârâte R. M. trebuie stabilită conform primei variante propuse de expert (f. 69-81, 106-107, 125-129).
Instanța a considerat corecte concluziile expertizei judiciare în adoptarea prima sa variantă, propusă (f. 69-81, 106-107, 125-129), în opoziție cu varianta determinată conform folosinței și posesiei actuale (f. 125-133), pentru următoarele considerente:
În primul rând, varianta primă se coroborează cu întreg probatoriul administrat.
În al doilea rând, este de reținut că principalul efect al admiterii acțiunii în grănițuire este restabilirea, iar nu stabilirea adevăratului hotar prin așezarea semnelor de hotar pe linia care delimitează terenurile părților din proces. Hotărârea pronunțată într-o acțiune în grănițuire este declarativă de drepturi și nu constitutivă de drepturi, întrucât se tinde la reconstituirea limitelor reale între două fonduri. În aceste condiții, varianta de grănițuire care ține seama de o situație mai veche, chiar anterioară punerii în posesie (în speța de față prima variantă propusă de expert), se impune cu mai mult temei decât varianta de grănițuire care ține seama de o situație mai nouă și creată chiar prin amplasarea de garduri de către una din părțile procesului (în speța de față varianta propusă de expert conform folosinței și posesiei actuale).
În al treilea rând, instanța a considerat că expertul a răspuns în mod concludent și corect argumentat în raport de probatoriul administrat la obiecțiunile formulate.
Prin decizia civilă nr. 74/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar, a fost respins apelul declarat de pârâtul – reclamant T. O. A. împotriva hotărârii primei instanțe. Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
În considerentele deciziei s-a reținut că în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul D. I., instanța de fond a reținut corect că aceasta este întemeiată, având în vedere concluziile expertizei dar și celelalte probe administrate în cauză. În lipsa unei alte probe care să combată temeinic și justificat expertiza efectuată de exp. M., aceasta a stat corect la baza sentinței pronunțate. Cu privire la gard, instanța de fond a reținut că întreaga suprafață folosită de reclamant este îngrădită, însă nu s-a reținut că gardul a fost amplasat de reclamantul D., ci dimpotrivă, de pârâtul Tudth, care a și fost obligat prin sentință să-l desființeze, pe porțiunea care ocupă terenul reclamantului. Martorii audiați au arătat că gardul a fost edificat de pârâtul Tudth (f. 34, 35). În ce privește afirmația reclamantului D. la interogatoriu, că a existat un gard făcut de el, aceasta nu are relevanță, din moment ce nu a fost pusă în discuție și nu a făcut obiectul procesului eventuala distrugere a gardului vechi. Apoi, răspunsul nu se coroborează cu alte probe din dosar, din care rezultă că pârâtul Tudth a edificat gardul pentru că între proprietățile părților nu a existat gard despărțitor, în afara celui edificat de pârât (f. 36-40). Așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, pârâtul a îngrădit și ocupă abuziv o suprafață de teren, identificată în schița la raport.
În ce privește viciul precarității posesiei locului cu tufăriș, nu este reală afirmația apelantului că acea suprafață este proprietatea primăriei, care doar i-a permis reclamantului D. să o folosească, această împrejurare nefiind dovedită, simpla afirmație a expertului nefiind suficientă pentru a dovedi această împrejurare, și câtă vreme nu s-a depus vreun titlu de proprietate cu privire la această porțiune de teren. Din adresa nr. 1905/2011 (f.87) rezultă doar că întreaga parcelă 1226, (nu tufărișul) a fost dată spre folosință reclamantului D. înainte de anul 1990, nicidecum că aceasta se găsește în continuare în proprietatea comunei.
În ce privește acțiunea reclamantului Mehrburger A., din aceeași expertiză rezultă că pârâtul a ocupat din suprafața deținută și folosită de acest reclamant, o porțiune de 4336 mp, aprox. 42% din terenul acestui reclamant. Apelantul nu a adus practic, nici un argument care să susțină acest motiv de apel.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta R. M., corect a fost respinsă de instanța de fond, având în vedere că reclamanta folosește o parcelă din teren în baza titlului de proprietate_, care nu este întabulat în cartea funciară și în care este coproprietară cu alte persoane beneficiare a reconstituirii dreptului de proprietate, ea folosind doar o suprafață de 2748 mp, iar o suprafață de 852 mp este ocupată abuziv de pârât. Nu era necesar să existe acordul tuturor coproprietarilor, practica instanțelor s-a modificat, după anul 2009 după ce s-a pronunțat CEDO în cauza L. c/a României, în care Curtea a stabilit că regula unanimității nu doar a împiedicat reclamanții să beneficieze de examinarea temeiniciei acțiunilor lor din partea tribunalelor ci și că, ținând cont de circumstanțele deosebite ale speței și în special de data naționalizării și de dificultățile ce decurg de aici pentru a identifica moștenitorii unui fost coproprietar precum și de refuzul moștenitorului unui alt fost coproprietar de a se alătura acțiunii lor, ea reprezintă un obstacol de nedepășit pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunurilor indivize. În consecință, amintind că orice dispoziție a Convenției sau protocoalelor sale trebuie interpretată în așa fel încât să garanteze drepturi concrete și efective și nu teoretice și iluzorii, Curtea a considerat că aplicarea strictă a regulii unanimității a impus reclamanților o sarcină disproporționată care i-a privat de orice posibilitate clară și concretă ca tribunalele să decidă asupra cererilor de restituire a terenurilor în litigiu, aducând astfel atingere substanței însăși a dreptului lor de acces la un tribunal, fiind încălcat articolul 6 § 1 al Convenției. Dar nu trebuie ignorat faptul că reclamanta R. nu a formulat o acțiune în revendicare, ci a înțeles să apere posesia prin intermediul acțiunii posesorii, perfect admisibilă în cauza de față.
Din expertiză rezultă că pârâtul a pătruns fără drept pe terenurile vecinilor săi, îngrădindu-le cu un gard după bunul lui plac, și așa cum a considerat dânsul că i se cuvine. Planul cadastral după care apelantul se orientează nu este relevant, importantă este punerea în posesie, ori aceasta s-a făcut pe amplasamentele prevăzute în titlurile de proprietate, și potrivit acestor amplasamente, pârâtul a ocupat porțiuni din terenurile reclamanților.
De asemenea, este important de reținut că la interogatoriu pârâtul a recunoscut că reclamanții foloseau aceste terenuri anterior acaparării lor de către pârât. Apoi, împrejurarea că, eventual, pârâtului i-a lipsit o suprafață de teren, nu este imputabilă reclamanților, și, oricum, situația nu putea fi rezolvată prin voința unică a pârâtului, care și-a construit gardul ce împrejmuiește întreaga suprafață pe care dânsul consideră că este proprietar.
În ce privește acțiunea în grănițuire formulată de apelant, aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond. Așa cum precizează expertul în răspunsul la obiecțiuni, el a coroborat planul parcelar, cu planul de situație adică cel care redă folosința actuală, dar și cu amplasamentele și vecinătățile ce rezultă din titlu și cu schița de punere în posesie, și astfel a ajuns la concluzia finală, pe care a stabilit linia de graniță. Apoi, măsurătorile din planul parcelar s-au făcut cu mijloace empirice, suprafața reală fiind cea din titlurile de proprietate. Sub acest aspect, este de reținut că tot din expertiză rezultă că pârâtul a îngrădit și folosește o suprafață mai mare decât cea din titlul de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul T. O. – A. solicitând casarea acesteia, rejudecare în fond a dosarului și pronunțarea unei soluții de admitere a acțiunii pârâtului și de respingere a acțiunii reclamanților intimați.
În expunerea motivelor de recurs se arată următoarele:
1.Cu privire la acțiunea reclamantului D. I.:
Primul capăt de cerere al acțiunii, de a i se respecta posesia asupra imobilului este neîntemeiat deoarece nu s-a dovedit că recurentul ocupă vreo porțiune din terenul acestuia; este falsă afirmația reclamantului că folosește . cât din suprafața de 1300 mp i-a fost ocupată de pârât și nici expertul nu precizează aceasta. Mai arată că, deși se face mențiune despre schița de punere în posesie, aceasta nu există la dosar, că instanța de apel greșit reține că gardul nu a fost amplasat de D., deși acesta susține că a pus stâlpi cu gard de sârmă, că nu au fost avute în vedere declarațiile martorilor din care rezultă limitele parcelelor iar instanța de apel nu arată dacă suprafața ocupată de pârât face parte din . terenul numit „tufăriș”.
Arată că instanța de apel consideră neîntemeiat că nu s-a dovedit că locul numit „tufăriș” se află în rezerva Primăriei Alțâna iar atunci când motivează respingerea excepției precarității posesiei asupra locului numit tufăriș, instanța de apel face o confuzie gravă, vorbind despre proprietatea asupra parcelei 1226.
Invocă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 precizând că și reclamantul intima a recunoscut că terenul a aparținut CAP-ului înainte de 1990 și consideră că posesia acestuia este lovită de viciul precarității.
Mai susține că propunerea de grănițuire a locului numit „tufăriș” acceptată de instanță este nelegală, bazându-se pe concluziile greșite ale raportului de expertiză, instanțele de fond și de apel atribuind netemeinic și nelegal terenul aflat în proprietatea Primăriei, reclamantului – intimat.
2.În ceea ce privește acțiunea reclamantei R. M.:
Excepția inadmisibilității a fost greșit respinsă de instanțe, reclamanta nu are calitate procesuală activă, prevalându-se de fapt de calitatea de proprietară a parcelei 1211/48 și nu de cea de posesor, acțiunea acesteia trebuind să fie calificată ca fiind una în revendicare pe care reclamanta, în calitate de coproprietară nu o poate introduce singură. Consideră că soluția dată în cauza L. c/a României nu are aplicabilitate în speță și că motivarea instanței de apel se bazează pe calitatea de proprietară a reclamantei, motivele apărând ca și contradictorii față de soluția dispusă.
Pe fondul cauzei, susține că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel nu a primit criticile pârâtului împotriva expertizei și nu a ținut cont de planul cadastral deși acesta are o importanță majoră în stabilirea limitelor imobilelor.
Invocă dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 și art. 21 din Regulamentul 634/2006.
3. Cu privire la acțiunea reclamantului Mihburger A.:
Susține că în privința acțiunii acestui reclamant este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ, respectiv instanța a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, deoarece reclamantul și-a prețuit obiectul cererii la 200 lei, rezultând că acesta nu intenționa să ceară restituirea a 4336 mp. Acesta nu evidențiază măcar cu aproximație suprafața de teren pretins acaparată. Cu privire la măsurătoarea din teren, expertul precizează numai în cazul acestei părți, că măsurătoarea s-a efectuat în limitele indicate de părți.
Consideră greșită reținerea instanței de apel în sensul că pârâtul a adus argumente care să susțină acest motiv de apel, principalul argument constituindu-l existența planului cadastral care dovedește că pârâtul se învecinează cu . că a ridicat gardul pe terenul său. Apreciază că raportul de expertiză este greșit și mincinos efectuat.
4. În privința acțiunii în grănițuire promovate de recurent:
Consideră că instanța în mod nelegal și netemeinic a acceptat prima variantă de grănițuire propusă de expert, această variantă încalcă dreptul său de proprietate iar suprafețele intimaților sunt mărite în mod nejustificat. Măsurând . limitele indicate de acesta, expertul a micșorat proprietatea reclamantei intimate R. M., astfel încât să reiasă că de fapt recurentul a produs această micșorare, prin amplasarea gardului.
Un alt motiv de nelegalitate îl constituie calificarea acțiunii recurentului ca fiind și o acțiune în revendicare, fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților.
Mai arată că, mergând pe considerentele care au făcut admisibilă acțiunea posesorie a lui D. I., instanțele de fond și apel trebuiau să admită acțiunea în grănițuire și față de intimatul D. de vreme ce, recunosc posesia acestuia asupra locului numit „tufăriș” și au admis conform expertizei că recurentul trebuie să-și retragă gardul de pe terenul ce se cuvine acestui reclamant intimat. Relevă sub acest aspect o contrazicere clară între considerentele instanței și soluția pronunțată în cauză.
În drept invocă dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 6, 7 8 și 9 C. pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații D. I., M. A. și R. M. au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că recurentul critică temeinicia în fapt a hotărârii invocând generic motive de casare prevăzute de art. 304 C. pr. civ.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
1.Acțiunea reclamantului D. I.:
Motivele de nelegalitate care pot atrage modificarea sau casarea unei hotărâri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ. deoarece pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Criticile recurentului vizând nedovedirea faptului că a ocupat vreo suprafață aparținând reclamantului D., modul în care instanțele au interpretat declarațiile acestui reclamant, reținerile expertului, declarațiile martorilor, constatările instanței referitoare la schița de punere în posesie și la locul numit „tufăriș” și susținerile vizând concluziile greșite ale raportului de expertiză cât și toate argumentele subsumate acestora, vizează modul în care tribunalul a interpretat probele cauzei și a aprecia asupra concludenței și utilității acestora.
Analizarea acestora implică, practic, reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie, care, așa cum s-a arătat mai sus, nu intră în atribuțiile instanței de recurs și excede limitelor presupuse de art. 304 C. pr. civ.
Plecând de la starea de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară și care, în ceea ce privește locul numit „tufăriș” relevă faptul că nu s-a făcut dovada că acea suprafață este proprietatea primăriei și nu s-a depus nici un titlu de proprietate cu privire la acest teren, Curtea apreciază că în mod corect nu a fost reținut caracterul precar al posesiei exercitate de reclamant. Lipsa unui titlu de proprietate al altei persoane asupra acestei suprafețe cât și faptul că reclamantul o folosește începând cu aceeași perioadă din care a folosit și . de proprietate ( așa cum constată instanța de fond, aspect de fapt neschimbat prin decizia recurată), duc la concluzia că acest reclamant nu este un detentor precar ci că posedă sub nume de proprietar această suprafață, viciul precarității neputând fi reținut. Instanța nu a fost investită cu un petit prin care să stabilească proprietarul locului numit „tufăriș” astfel că este inutilă analizarea îndeplinirii în cauză a cerințelor art. 6 din Legea nr. 213/1998. Pe de altă parte, Curtea constată că acest motiv nu a fost invocat în fața instanței de apel, astfel că nu poate fi formulat pentru prima dată în fața instanței de recurs pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omisso medio”, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced, Curtea constată că nu poate reține ca fondat niciun motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 C. pr. civ. sub aspectul modului în care instanța de apel a răspuns criticilor apelantului vizând acțiunea reclamantului D. I..
2. Sub aspectul acțiunii promovate de intimata R. M.:
Reclamanta R. M. a precizat că acțiunea formulată este una posesorie, întemeiată pe dispozițiile art. 673, 1073 și 1074 C. Civ.
Acțiunea posesorie protejează juridic starea de fapt a posesiei fără a pune în discuție existența unui drept subiectiv civil.
Acțiunile posesorii pot fi utilizate și de titularii drepturilor reale principale.
Potrivit principiului disponibilității, reclamantul are dreptul să aleagă între acțiunea posesorie și acțiunea petitorie. În speță, reclamanta R. M. a înțeles să uzeze de acțiunea posesorie astfel că, judicios instanțele au examinat acțiunea acesteia prin prisma condițiilor unei acțiuni posesorii.
Petitele formulate de această reclamantă nu sunt incompatibile cu exercitarea acțiunii posesorii. În ceea ce privește probațiunea, Curtea constată că reclamanta poate folosi toate mijloacele de probă pentru dovedirea posesiei ca stare de fapt și a tulburării posesiei, inclusiv titlul de proprietate. Acesta nu servește la dovedirea dreptului de proprietate, ci doar la dovedirea posesiei ca stare de fapt și la calificarea acesteia sub aspectul întinderii ei, în raport cu dreptul real al pârâtului.
Prin urmare, contrar susținerilor pârâtului, împrejurarea că reclamanta se prevalează de titlul de proprietate pentru a-și dovedi acțiunea posesorie nu transformă acțiunea acesteia într-una petitorie.
Având în vedere cele ce preced, față de poziția exprimată de reclamantă și având în vedere principiul disponibilității, acțiunea reclamantei nu poate fi interpretată ca fiind una petitorie, neavând relevanță sub acest aspect faptul că celelalte acțiunii conexe sunt petitorii.
Fiind vorba de o acțiune posesorie și nu una în revendicare, reclamanta putea să o promoveze și fără acordul celorlalți coproprietari, astfel că nu pot fi reținute ca întemeiate susținerile pârâtului referitoare la lipsa calității procesuale a acesteia și la inadmisibilitatea acțiunii. În acest context, cele statuate de CEDO în cauza L. c/a României nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, această hotărâre putând fi pusă în discuție doar într-o acțiune în revendicare.
Așa cum s-a reținut mai sus, în acțiunea posesorie, reclamantul se poate folosi de orice mijloc de probă, inclusiv de titlul de proprietate pentru a-și dovedi calitatea de posesor. Ca atare, reținerile instanței de apel care se bazează pe calitatea de proprietar a reclamantei trebuie privite din această perspectivă, a probării posesiei, astfel că nu se poate constata o contradicție între considerentele deciziei și soluția pronunțată.
Criticile pe care pârâtul le aduce sub aspectul soluționării pe fond a acțiunii reclamantei R. sunt critici de netemeinicie, pârâtul susținând că netemeinic și nelegal instanța de apel nu a primit criticile sale împotriva expertizei și nu a ținut cont de planul cadastral. Așa cum s-a reținut cu ocazia examinării motivelor de recurs ce vizau acțiunea reclamantului D., analizarea susținerilor de mai sus ale pârâtului recurent vizează modul în care tribunalul a interpretat probele cauzei și a apreciat asupra concludenței și utilității acestora, ceea ce ar atrage din partea instanței de recurs reanalizarea situației de fapt, respectiv un control de netemeinicie care nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Se impune, deasemenea, a se observa că recurentul invocă pentru prima dată în recurs dispozițiile art. 2 alin 3 și 6 din Legea nr. 7/1996 și dispozițiile art. 21 din regulamentul 634/2006, pentru a demonstra concludența și utilitatea probei cu planul cadastral.
Recursul este conceput, potrivit actualelor reglementări, ca o cale extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv și, deci, nu poate atrage o nouă judecată în fond ci doar un control al hotărârii în limita motivelor expres prevăzute de lege.
Prin urmare, pârâtul nu poate formulat pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omisso medio”, ceea ce este inadmisibil.
3. Nefondate sunt și criticile aduse deciziei sub aspectul modului de soluționare a motivelor de apel referitoare la acțiunea reclamantului M. A..
Susținerile recurentului în sensul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut deoarece, din modul în care reclamantul M. a evaluat obiectul cererii sale rezultă că nu intenționa să ceară restituirea a 4336 mp, nu s-au constituit în critici în apelul pârâtului.
Acestea au fost formulate „omisso medio” și, pentru considerentele expuse mai sus, sancțiunea este cea a neanalizării lor în recursul de față. În consecință nu se poate reține nici incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Și în privința modului de soluționare pe fond a acțiunii reclamantului M. recurentul invocă doar motive de netemeinicie respectiv faptul că raportul de expertiză este greșit și mincinos efectuat iar instanța nu a luat în considerare planul cadastral de care se prevalează apelantul, motive ce exced controlului de nelegalitate la care este limitată instanța de recurs.
4. Sub aspectul acțiunii în grănițuire promovate de recurent:
Pentru considerentele expuse anterior, criticile de netemeinicie vizând modul în care instanța de apel a interpretat proba cu raportul de expertiză și celelalte probe administrate alegând prima variantă de grănițuire propusă de expert, nu vor fi analizate deoarece exced limitelor stabilite de art. 304 C. proc. civ.
Din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi calificat acțiunea reclamantului T. O. A. ca fiind una în revendicare, atunci când analizează criticile acestui apelant referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a acțiunii sale, tribunalul referindu-se la acțiunea sa în grănițuire. Prin urmare nu se poate reține nelegalitatea hotărârii sub acest aspect și este inutilă analizarea celorlalte susțineri ale reclamantului recurent cu privire la caracterele acțiunii în grănițuire.
Față de starea de fapt reținută de instanțele de fond și de apel în baza probatoriului administrat în cauză, se constată că soluția dată acțiunii în grănițuire a reclamantului este legală, Curtea neputând proceda la interpretarea probelor dosarului așa cum se solicită de către recurent când arată că limitele dintre proprietăți sunt cele date în planul cadastral de care instanțele fondului nu au ținut cont.
Din schița variantei de grănițuire adoptată de instanța de fond și menținută de instanța de apel și care nu mai poate fi discutată în fața instanței de recurs care nu poate schimba modul de interpretare al probelor făcut în etapele procesuale anterioare, rezultă că . învecinează cu cea a pârâtului Mihburger ci cu un drum de exploatare și cu ..
În privința parcelei deținută de reclamantul D. nu s-a avansat de către expert o propunere de grănițuire motivat de faptul că terenul respectiv este prezumat ca fiind în proprietatea comunei Alțâna.
Instanța de fond cât și cea de apel au motivat de ce au ales varianta de grănițuire din dispozitivul sentinței și nu cea întocmită la solicitarea pârâtului în raport de folosința și posesia actuală a părților (cu referire la pârâtul D.).
Se reține, astfel, că varianta aleasă de instanțele fondului (din anexa II c a raportului de expertiză) dă expresie unei corecte suprapuneri a datelor rezultate din titlurile de proprietate, din planurile cadastrale, din schițele de punere în posesie și din situația concretă din teren. Cum instanța de recurs nu poate proceda la reanalizarea probațiunii și la stabilirea altei stări de fapt, Curtea, față de cele expuse anterior, constată că nu poate fi reținut niciun motiv de nelegalitate sub aspectul modului în care instanțele au aplicat dispozițiile art. 584 și 585 C. civ. la starea de fapt constatată.
(continuare decizia civilă nr. 657/20.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Față de cele ce preced, constatând că nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurent și prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și nici din oficiu nu s-au găsit motive de nelegalitate care să atragă soluția de admitere a recursului, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimaților R., D. și M. suma de 3600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat, respectiv câte 1200 lei pentru fiecare intimat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul T. O. A. împotriva deciziei civile nr. 74/2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.
Obligă recurentul să plătească intimaților R. M., Drotlef I. și M. A. suma de 3600 lei, câte 1.200 lei pentru fiecare intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.09.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. - conc. odihnă, semn. conf. art. 261(2) C. pr. civ, Președintele Curții de Apel A. P. | Judecător, D. M. |
Grefier, N. P. |
Redc. D.M.
Tehn. N.P./2 ex/6.11.2013
Jud. fond – A. N.
Jud. apel – Ghe. C./D.T.L.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 53/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 15/2013. Curtea de... → |
|---|
